Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potrivit Mariei-Helena Semedo de la FAO, Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură, Terra ne mai poate oferi doar șaizeci de recolte. Vi se pare șocant? Agricultura intensivă aproape a epuizat solul, ceea ce transformă planeta noastră într-o sferă de praf. Până în 2080, când resursele pentru hrană nu vor mai putea fi cultivate, ne vom distruge ca specie. ONU estimează că pentru a ține pasul cu cererea mondială de hrană va fi nevoie de șase milioane de noi hectare de pământ agricol în fiecare an. Or, în prezent, pierdem douăsprezece milioane de hectare pe an din cauza degradării pedologice. Asta nu-i împiedică însă pe unii și pe alții să facă afaceri. Poate ultimele pe această planetă.
În 2014, oamenii de știință au analizat depunerile de pe fundul unui lac din Franța, neperturbate din secolul al XI-lea. Evaluând calitatea azotatului din depuneri, ei au ajuns la concluzia că în urma intensificării agriculturii în ultimul secol, rata eroziunii solului crescuse de șaizeci de ori. Cu alte cuvinte, suntem în pericol maxim (în afara cazului în care se dezvoltă rapid agricultura pe verticală, pe baza unei noi invenții care să înlocuiască solul). Dar ironia este că ipoteticul sfârșit al umanității constituie un prilej nemaipomenit de a face bani, oferind oportunități de investiții fără seamăn în istorie. „Proiectul spațial al lui Elon Musk, Space X, ar viza, de fapt, exodul planetar și continuarea vieții într-o nouă biosferă: SF-ul Wall-E devenit realitate, un mall gigantic populat de cei mai bogați 0,01% dintre pământeni, care plutește în spațiu. Dat fiind că cele șaizeci de recolte încep să se epuizeze, debutează etapa finală a jocului de afaceri. Și noua goană după bogăție nici măcar nu urmărește hrana, ci resursa elementară a planetei: apa”, spunea cercetătorul Jacques Peretti în studiul „Înțelegerile care ne-au schimbat lumea” (Litera, 2019). Să detaliem subiectul.
Șmecheria Evian
Citește pe Antena3.ro
„Intuim că e interesant să vorbim despre apă ca despre un bun comercializat”, apreciază Deane Dray, un analist de la Citigroup care conduce cercetarea companiei în domeniul apei la nivel global. Petrolul, grâul și aurul sunt în continuare comercializate pe piața de futures, dar, mai avertizează Dray, dacă aprofundezi estimările pentru următorii douăzeci și cinci de ani, constați că dezechilibrele dintre oferta și cererea de apă la nivel global sunt pe cale să se înrăutățească. Majoritatea populației lumii trăiește în regiuni cu deficit de apă, secetoase. Resursele de apă se epuizează și pe măsură ce se întâmplă acest lucru, valoarea apei ca marfă crește rapid. Cercetătorii de la Universitatea Aarhus din Danemarca estimează că deficitul global de apă va ajunge la 40% în 2030. Criza, cauzată de încălzirea globală și de cererea tot mai mare de energie, transformă apa într-o armă politică. În Orientul Mijlociu, râul Eufrat a fost punctul central al conflictului pentru resurse dintre Turcia și Siria. În 2014, Turcia a întrerupt aprovizionarea cu apă, ceea ce a afectat milioane de vieți în Siria și Irak. „Oriunde se vor împuțina simțitor resursele de apă, criza va fi manipulată astfel încât să crească prețurile acestui produs vital. În 2015, orașul Los Angeles a fost expus unei situații revoltătoare”, evidenția Jacques Peretti într-o anchetă derulată de BBC. Mai precis? O investigație efectuată de publicația Desert Sun din San Bernardino a descoperit că Nestlé, care deține Evian, extrăsese apă din unele dintre cele mai secetoase zone din California pe baza unor permise care expiraseră cu aproape treizeci de ani în urmă. Miza? Urmăreau să tranzacționeze produse de calitate superioară, precum apa Arrow Head și Crystal Geyser, care sunt căutate în toată lumea. Publicul a reacționat însă. În martie 2015, un grup de protestatari a forțat fabrica de îmbuteliere Nestlé Waters North America din Sacramento să își întrerupă activitatea pentru o zi. Ei au fluturat în semn de amenințare sticlele de plastic Evian ca pe niște bastoane și chiar au făcut din ele furci de plastic. Câinii latră, ursul trece...
Bogații îi păcălesc pe săraci. Din nou
Statele Unite se află pe locul al doilea în lume la consumul de apă îmbuteliată, după China. Precum Pepsi și Coca-Cola, Nestlé a încheiat înțelegeri cu niște comunități rurale izolate, luând un procentaj din rezervele locale de apă și oferind, în schimb, stimulentul menținerii unor prețuri mai scăzute pentru locuitorii acelor zone, determinându-i, astfel, să accepte înțelegerea. Pe măsură ce resursele de apă se epuizează - observa Jacques Peretti -, companiile globale pot să cumpere masiv rezervele de apă prin astfel de înțelegeri negociate la nivel local, exact așa cum, în secolul XX, companiile petroliere au cumpărat masiv drepturile funciare. Și un exemplu concret livrat de Peretti: „Acum câțiva ani, am întâlnit o avocată ale cărei sarcini de serviciu erau să zboare în jurul lumii și să convingă localnicii să semneze renunțarea la drepturile lor funciare în favoarea companiei petroliere globale pentru care lucra. Această sarcină este îndeplinită astăzi de companiile de îmbuteliere a apei, iar înţelegerile sunt încheiate de administraţiile municipale din Africa de Nord, Australia, America de Sud, China şi India fără consultarea comunităţilor, ceea ce înseamnă că populaţia locală se trezeşte deodată fără acces la apa care provine din propria localitate”. Astfel de acțiuni au devenit, într-adevăr, sufocante. În 2006, de pildă, compania Coca-Cola a fost acuzată că a lăsat India fără apă deschizând o fabrică de îmbuteliere în Rajasthan, consecința fiind că agricultorii locali nu au mai putut să-și irige câmpurile.
Separarea drepturilor
Doar în Australia, unde criza acută de apă se manifestă de mult timp, s-a încercat o soluție. Bazinul Murray-Darling este forța vitală a statului New South Wales - cele două râuri întinzându-se pe mii de kilometri și furnizând apă nu numai milioanelor de oameni din orașe precum Canberra și Murray Bridge, ci și fermelor care se află în vecinătatea râurilor și a căror supraviețuire depinde de această apă. La mijlocul anilor ’90, un procentaj de 77% din debitul anual mediu al râului Murray era consumat de oameni. Din cauza noului debit, redus, precum și din cauza depunerilor și a cantității tot mai mari de scurgeri din solurile saline deteriorate de exploatarea agricolă, râul se afla în pericol de secare. Așadar, în 1995, statul și guvernul federal au plafonat extragerea apei, ceea ce a însemnat că dacă voiai să utilizezi mai multă apă, trebuia să plătești. Rhondda Dickson, coordonatoarea acestui proiect, a oferit detalii: „Una dintre cele mai importante reforme pe care le-am implementat în Australia a fost să separăm drepturile de proprietate asupra apei de drepturile funciare și să plafonăm utilizarea apei astfel încât această resursă să poată fi comercializată pe piață”. Australia a făcut ceva aparent imposibil: a încercat să rezolve problema imposibilă a raportului dintre nevoie și preț. Un utilizator de apă își putea vinde partea de apă alocată lui pentru un an sau putea s-o păstreze. Ofertă și cerere, dar și transparență.
Prețurile, sus, pe marele val
„Da, doar că acest lucru nu a rezolvat problema de ansamblu. Resursele de apă se epuizează pe glob pe măsură ce cererea de apă explodează”, releva Jacques Peretti. Iar faptele par să-i dea dreptate. În 1992, guvernele din întreaga lume s-au reunit în Irlanda ca să elaboreze „Principiile de la Dublin privind apa. Rezultatul? Din nou Peretti: „Au recunoscut-o ca pe un bun economic, dar nu s-a făcut prea mult pentru conceperea unei strategii coordonate pentru soluționarea crizei mondiale. Investigația efectuată de Desert Sun în California a scos la iveală ceea ce se întâmplă la nivel micro, dincolo de supravegherea guvernamentală: în operațiunea de pompare a apei pe râul Strawberry Creek din Pădurea Națională San Bernardino, aflată la aproximativ 100 de kilometri est de Los Angeles, Nestlé a profitat de faptul că pentru locul respectiv nu mai fusese eliberată o licență de exploatare din 1987. Companiile exploatează imediat astfel de situații”. Apa este un element natural - o resursă comună -, drepturile intră adesea în conflict și, astfel, firmele cu putere financiară pot negocia aceste drepturi spre folosul propriu. Apa este o resursă ușor de obținut. După ce-o obțin, pot scoate extrem de mulți bani de aici. Prețul mediu al apei cu care este alimentată o casă este de aproximativ 1,5 dolari pe 1.000 de litri. Prețul de 3-4 dolari pentru apa îmbuteliată înseamnă o creștere de 280 000%. „Dar nu trebuie să bei apă îmbuteliată ca să simți creșterea prețului cauzată de exploatarea crizei de apă. Agenția de rating Fitch a făcut un sondaj de opinie în rândul a 78% din cei 46 de distribuitori de apă din California în 2015 și a estimat o creștere viitoare a prețului apei curente de până la 31%”, mai preciza Jacques Peretti în ancheta derulată de BBC.
Inegalitatea globală va exploda
Rezultatul crizei de apă în părțile mai secetoase ale lumii, care întâmplător sunt și cele mai sărace, va fi mutarea producției alimentare în părțile mai bogate și cu o climă mai umedă. Criza acută de apă nu va avea, cel mai probabil, drept consecință transportul de apă în alte părți, ci, mai degrabă, va fi catalizatorul extinderii inegalității globale. Nu numai că populațiile cele mai sărace din locurile cele mai secetoase vor plăti cel mai mare preț pentru apa menajeră și potabilă, dar vor avea cel mai mult de suferit de pe urma creșterilor bruște ale prețurilor alimentelor - alimente importate, deoarece în locurile în care trăiesc aceste populații nu se va mai putea cultiva hrană. „Se vor face bani nu din transportul de apă, ci din miza pusă pe creșterea prețului - pe viitoarea piață a apei. Michael Burry, afaceristul vizionar care a scurtcircuitat creditele subprime și pe care l-a făcut celebru filmul The Big Short, a trecut rapid de la pariul pe prăbușirea pieței imobiliare la exploatarea prețului apei la nivel mondial. Un om mereu înaintea timpului său”, sintetiza Peretti.
În 2015, Toyota a produs o mașină care funcționa pe bază de hidrogen și producea apă ca rezultat al arderii. Ați văzut-o în funcțiune pe șosele?
În 1946, omul de știință Vincent Schaefer a făcut prima descoperire a tehnicii de însămânțare a norilor, mai exact, a inițiat crearea artificială de nori pe baza unor agenți chimici elementari
„Până acum, nimeni nu s-a gândit să pună un logo (Evian sau Coca-Cola) pe un nor, dar când cineva va face acest lucru, vom ajunge, poate, la concluzia că e o idee demnă de urmărit”, Jacques Peretti, cercetător și jurnalist
40% va fi deficitul global de apă în 2030, potrivit estimărilor cercetătorilor de la Universitatea Aarhus din Danemarca
