La aproape un an de zile de la începerea procedurii de infringement împotriva României, din cauza introducerii taxei auto, autorităţile de la Bucureşti nu au căzut de acord cu experţii europeni asupra unei formule de calcul a taxei.
La aproape un an de zile de la începerea procedurii de infringement împotriva României, din cauza introducerii taxei auto, autorităţile de la Bucureşti nu au căzut de acord cu experţii europeni asupra unei formule de calcul a taxei.
În prezent, Comisia Europeană a suspendat procedura juridică împotriva României cu privire la taxa de primă înmatriculare, ceea ce înseamnă că timpul nu mai curge, însă problema nu s-a rezolvat, a explicat Adrian Ciocănea, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE). Mai mult, acesta a declarat că reprezentanţii Comisiei Europene analizează acum ultima variantă de calcul a taxei auto, cea transmisă de autorităţile române acum câteva zile, în care a fost introdus calculul în funcţie de emisiile de CO2 şi pentru maşinile Euro 3, care au inclus acest indicator în cartea tehnică. În urma introducerii în formula de calcul a emisiilor de CO2, taxa va fi redusă cu 5% pentru fiecare an de vechime la maşinile Euro 3. După transmiterea scrisorii cu modalitatea de calcul de către autorităţile române la Bruxelles şi după comentariile pe marginea noii formule de calcul, autorităţile de la Bucureşti au modificat pentru a treia oară formula. “Experţii europeni au avut câteva nemulţumiri în legătură cu unele elemente tehnice din propunerea autorităţilor române, însă acum acestea au fost corectate şi sperăm să primim un răspuns cât mai urgent cu privire la taxa auto‘‘, a explicat Adrian Ciocănea.
NEÎNŢELEGERI. Ieri, europarlamentarul social-democrat Adrian Severin a spus că din discuţiile avute cu unii comisari europeni a desprins concluzia conform căreia Comisia Europeană consideră că va trebui începută procedura juridică împotriva României pe taxa de primă înmatriculare. Continuarea procedurilor juridice înseamnă sancţionarea României în ceea ce priveşte impunerea taxei de primă înmatriculare. Severin a spus că unii oficiali ai Comisiei consideră că taxa de primă înmatriculare, aşa cum a fost ea formulată de Guvernul de la Bucureşti, încalcă normele europene, fiind una interzisă. În legătură cu declaraţiile europarlamentarului PSD, persoanele direct implicate în stabilirea modalităţii de calcul a taxei nu au vrut să comenteze. “Nu ştiu cu cine a stat de vorbă domnul Severin, însă eu ştiu că în prezent Comisia Europeană analizează scrisoarea ce a fost transmisă de autorităţile române. Nu comentez, deoarece nu am nici o informaţie în acest sens‘‘, a explicat Attila Korody, ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Înmatriculări pe bandă
În primele două luni ale anului numărul înmatriculărilor de maşini noi în România a crescut cu 35,6%, ajungând la 50.918 unităţi. Luna trecută piaţa românească a raportat cel mai mare avans în rândul statelor europene, de 37,1%, atingând 21.423 unităţi, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA). Mai mult, România a ocupat locul doi în Europa în privinţa ratei de creştere, fiind devansată de Lituania, cu 39,1%. În funcţie de numărul de maşini înmatriculate, România se afla la finele primelor două luni ale anului pe poziţia a 12-a în Europa, după Italia, Germania, Franţa etc.
elena.stan@jurnalul.ro