x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce permite şi ce nu permite băncilor OUG 50

Ce permite şi ce nu permite băncilor OUG 50

de Daniela Ivan    |    22 Sep 2010   •   00:00
Ce permite şi ce nu permite băncilor OUG 50

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat ieri răspunsuri la cele mai importante neclarităţi pe care clienţii cu credite la bănci le-au adresat instituţiei. Unele răspunsuri scutesc mulţi clienţi de timp şi bani, pentru că astfel află că băncile au voie să le modifice anumite clauze din contractele iniţiale, chiar dacă nu sunt de acord.

Cei care au refuzat să semneze actele adiţionale la contract pe motiv că li s-a majorat marja fixă faţă de contractul iniţial au aflat că banca avea dreptul să facă acest lucru. Nu se explică însă care este procedura legală prin care unui client i se poate modifica marja băncii fără acordul său. Argumentul că rata rămâne la fel nu stă în picioare, având în vedere că în viitor va creşte. "Ordonanţa a forţat băncile să folosească (la calcularea ratelor, n.r.) doar Euribor plus o marjă şi s-a crezut că astfel clienţii ştiu cum stau, dar au uitat că 70% din credite sunt în euro. Euribor este acum la minim şi sigur va creşte, astfel că va creşte şi rata pentru clienţi. (...) Ordonanţa este greşită şi nu este în avantajul clientului", a afirmat preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen.

În schimb, toţi cei care au refuzat să semneze noile contracte pe motiv că banca le-a introdus în contract un nou comision prevăzut în mod expres de OUG 50/2010, dar pe care nu îl aveau în contractul iniţial au aflat că banca nu avea dreptul să le facă o astfel de propunere.
Toate răspunsurile ANPC la întrebările clienţilor le puteţi citi în documentul ataşat.

● Citiţi aici comunicatul ANPC

×
Subiecte în articol: economic