x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce spune premierul Florin Cîțu despre pragul de impunere a restricțiilor

Ce spune premierul Florin Cîțu despre pragul de impunere a restricțiilor

03 Mar 2021   •   16:04
Ce spune premierul Florin Cîțu despre pragul de impunere a restricțiilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Pragul de 3 la mia de locuitori pentru relaxarea restricțiilor impuse din cauza infecțiilor cu COVD-19 nu va fi schimbat, potrivit premierului Florin Cîțu. 

"Nu iau în calcul aşa ceva. În acest moment, şi am spus atunci când am relaxat condiţiile, am spus foarte clar că depinde doar de noi să rămânem cu numărul de persoane infectate scăzut, sub 3 la mie. Am văzut că foarte mulţi dintre cetăţeni s-au relaxat, nu se mai poartă mască în spaţiul public şi acum plătim preţul acestei relaxări premature. Vin şi, de fiecare dată când am ocazia, vă spun: dacă vrem să rămână deschise şi restaurante şi alte activităţi economice, trebuie să păstrăm exact aceste condiţii: în spaţiul public să păstrăm mască, distanţare socială, dezinfectant. Ştiţi foarte bine că au fost foarte multe cazuri în care Poliţia a venit şi a dat amendă, în cluburi, de exemplu, a dat amendă 6.000 de lei, la câteva zile acelaşi club avea aceaşi problemă", a precizat șeful guvernului. Florin Cîţu.

Declarațiile acestuia vin ca urmare a solicitării de renunțare la restricții, indiferent de nivelul de infectare, a reprezentanților HORECA, un domeniu grav afectat de pandemie. 

 

×
Subiecte în articol: florin citu HORECA restricţii COVID