Culturile de mure, o afacere de 20.000 de euro la hectar 

Una dintre cele mai bune idei din agricultura românească este cultura de mure. Este un business dulce din toate punctele de vedere, cu multiple posibilităţi de câştig şi puţine pretenţii, dacă se începe cu ajutor de la cei care pot oferi consultanţă de specialitate. Chiar şi fără ajutor, dar cu pierderi la început de drum, producătorii care au pariat pe aceste plantaţii, încă de acum 10-12 ani, când piaţa aproape că nu exista în România, au reuşit să ajungă în câţiva ani la performanţe deosebite şi la cifre de afaceri cu cinci zerouri, în euro, la numai câteva hectare. O mai bună gestionare a culturilor şi a producţiei, prin asocierea celor care au deja sau vor să înfiinţeze astfel de culturi, garantează creşterea profitului pentru toţi producătorii. 

Toader Teodor este unul dintre primii cultivatori de mure din România, care a înţeles benefi­ciile acestei afaceri încă din 2005 şi are acum una dintre cele mai apreciate şi profitabile culturi, în comuna Leordeni, din judeţul Argeş. Povestea business-ului, care a ajuns acum la o cifră de afaceri de peste 100.000 de euro pe an, la o plantaţie de numai şase hectare, este fabuloasă, mai ales pentru că începe simplu, cu spiritul de observaţie al agricultorului. A avut şi probleme, la început, din cauza lipsei de specialişti şi de informaţii corecte, dar cultivatorul a reuşit să-şi ducă mai departe visul devenit business-ul ideal. „Am văzut la un negustor câteva lădiţe cu mure şi am fost uimit. În urma unei discuţii, mi-a spus de unde a luat fructele. Cineva avea în faţa casei şi vindea cu farfuria, la poartă. Am crezut că sunt prune, când am trecut pe lângă ele. Atunci am avut o revelaţie şi mi-am dat seama că este o bună afacere. Asta se întâmpla în 2005, iar în 2006 am găsit la el 240 de butaşi. I-am luat, dar s-au prins doar 80, pentru că, necunoscând tehnologia, n-am ştiut cum să-i plantez. Am folosit tehnologia pe care am găsit-o descrisă pe internet, ca apoi să-mi dau seama că cei care scriu acele lucruri nici măcar nu au văzut o astfel de plantaţie vreodată în viaţa lor şi se recomandă ca fiind cunoscători. Ei habar nu au. Aşa că am învăţat din experienţă, greşind an de an, studiind cărţile din literatura de specialitate, lucrări ale cercetăto­rilor. Am devenit autodidact”, explică Toader Teodor, cultivatorul de mure de la Leordeni. 

Lipsa de specialişti şi studiile proprii 

Nevoia te învaţă, cum se spune din bătrâni. Cultivatorul a cercetat singur tehnicile de cultivare, a făcut singur şi studii sau estimări de piaţă, pentru desfacerea producţiei, a căutat şi a găsit puţinii specialişti care să-i poată da informaţii corecte despre acest tip de cultură, iar acum este dispus să ofere consultanţă şi celor care vor să facă acelaşi tip de afaceri, pentru că o piaţă mare, cu producători puternici şi uniţi într-o asociaţie care să le rezolve problemele, înseamnă avantaje pentru toţi. „Am vorbit şi cu specialişti, dar nu specialişti în mure. Am vorbit cu pomicultori, silvicultori, agricultori, dar nu se ocupase nimeni de aşa ceva. Şi cei de la institutul de cercetări de la Mărăcineni, care plantaseră în regimul comunist, aveau doar câteva informaţii. Norocul meu a fost că tehniciana care s-a ocupat cu plantaţiile atunci a putut să-mi explice mai multe lucruri. Eu am făcut din asta o afacere şi sunt foarte mulţumit. Nu am decât şase hectare pe rod şi nu ştiu dacă mă mai extind. Mă ajută foarte mult familia şi avem o afacere bănoasă”, mai spune producătorul Toader Teodor (http:// toaderteodor.ro/). 

Cele mai bune perioade pentru culturi 

Cei care vor să-şi facă o plantaţie pot să cumpere butaşi de la Toader Teodor, care le explică şi ce trebuie să facă, pentru a avea producţie bună, din primul an. „Pot cumpăra de la noi butaşi, după 15 octombrie, până la 15 aprilie, când se pot face plan­taţii. Le oferim şi consultanţă. Le dau tehnologia şi absolut tot ce au nevoie. Foarte mulţi au venit şi au putut să vadă exact cum se face o astfel de cultură”, spune producătorul. Şi străinii au aflat de producătorii de mure din România, iar contractele au început să se înmulţească şi această piaţă ia amploare, la nivel internaţional. O altă veste bună pentru cei care se gândesc să devină cultivatori de mure este că toate tipurile de soluri sunt bune pentru astfel de culturi. „PH-ul este între 5 şi 8, deci murul suportă orice fel de teren, atât acid, cât şi bazic. Bineînţeles că cei care vor să facă o cultură bună trebuie să îmbunătăţească solul, ceea ce nu e prea complicat. Murul are foarte bună reacţie la produse pe bază de cupru, pentru stropiri, şi la mraniţă, adică băle­garul de grajd de trei ani. Apa, papa şi sapa... Sapa înseamnă tehnologia şi îngrijirea. Dacă îi dai apa şi papa, te sperie producţia”, explică producătorul Toader Teodor. 

Producţia creşte în anii secetoşi 

Cultivatorii trebuie să mai ştie că producţia se estimează în funcţie de caracteristicile climaterice ale anului în curs şi cele ale anului precedent, iar soiul thornfree are cea mai mare rentabilitate. „Factorii care defavorizează culturile sunt ploile. Dacă anul este ploios, murul trage multă apă, intră în iarnă şi degeră. Este un fel de afecţiune vasculară. Primăvara vezi că au degerat. Thornfee se salvează în proporţie de 43%, în condiţiile în care toate celelalte soiuri sunt aproape în totalitate hectare mi-au degerat două”, explică producătorul. Climatolgii spun că după o perioadă de trei ani ploioşi vine una de 2-3 ani secetoşi, iar următorii trei ani ar trebui să fie foarte buni pentru producţia de mure. Aceste fructe au nevoie şi de sistem de irigaţii. cel prin picurare fiind recomandat de cultivatori. Investiţia este utilă chiar şi pentru cei care vor să folosească sistemul şi pentru alte tipuri de culturi. „Un astfel de sistem costă cam 1.000 de euro pentru un hectar şi se poate cumpăra din România. La târgul Indagra vin foarte mulţi producători şi distribuitori care dau şi sfaturi tehnice”, mai explică Toader. ­

Marfa, cerută de supermarketuri şi hipermarketuri 

Probleme nu sunt pe piaţa de desfacere, pentru că murele sunt din ce în ce mai cerute de consu­matori, iar supermarketurile şi hipermarketurile contractează producătorii. Apar, însă, probleme la capacitatea de gestionare a producţiei, mai ales la cultivatorii mici, care nu au capacitatea necesară pentru a culege toată producţia, dar nici capa­citatea de depozitare a surplusului, astfel încât mulţi au înregistrat pierderi din cauza lipsei unităţii între producători, care să le poată oferi o infrastructură şi o strategie comună. La acest aspect s-au gândit acum cei doi fii ai cultivato­rului Toader Teodor, astfel încât au pus bazele unei asociaţii care să sprijine toţi jucătorii din această piaţă în plină expansiune. „Piaţa există, oamenii vor să mănânce natural, toate super­marketurile şi hipermarketurile se îndreaptă către produsele româneşti, dar şi producătorii trebuie să aibă capacitate, adică să aibă volum şi infrastructură. Pentru astfel de fructe, fără capa­citate de frig – maşini frigorifice, depozite frigo­rifice şi cel puţin o fabrică de procesare – nu poţi să faci faţă pe piaţă. O cultură de muri înseamnă o lună şi jumătate la recoltare. În acest timp, tu, ca producător, poţi să vinzi toată producţia sau poţi să vinzi doar jumătate. Ce faci cu cealaltă jumătate? Dacă eşti întreprinzător, poţi să faci o făbricuţă, cu circa 7.000 de euro, să produci suc pe care, dacă ţi-l cumpără cineva, bine, dacă nu, îl bei cu familia. Sau pot să fie 100 de producători români care să se asocieze, să acceseze fonduri europene, să facă o fabrică de congelare, o fabrică de procesare şi toată iarna să poată să vândă toată producţia. Fiecare trebuie să-şi vadă de interesul imediat, dar surplusul trebuie să fie gestionat, la nivel de ţară. Discutând şi cu ceilalţi producători, am găsit această soluţie”, explică Bogdan Toader, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exporta­torilor de Fructe de Pădure din România. Dacă producătorii se vor uni în asociaţie, investiţia în infrastructură s-ar putea ridica la circa 300.000 de euro, din estimările făcute, fără terenurile pe care vor fi ridicate fabricile şi depozitele de care au nevoie şi fără infrastructura de transport. 

Calcule financiare încurajatoare 

Cultivatorii români au calculat o producţie de peste 15 tone la hectar, într-un an bun pentru mure. La un calcul simplu, un singur hectar cultivat cu mure îi poate aduce cultivatorului peste 200.000 de lei, la preţul de 15 lei, en-gros. Problemele sunt legate de pierderi, care pot fi minimizate, până la eliminare, cu o bună strategie comună. 

Piaţa murelor este la fel ca toate celelalate, deci predictibilă. „Necazul e că atunci când faci producţie mare, fac şi alţii şi scade preţul. Dacă ai avea unde să o desfaci corespunzător, ar fi foarte mulţi bani de luat. Preţul porneşte de la 15 lei en-gros şi creşte în anii în care producţia e mică, până la 18 lei, la produ­cător”, explică producătorul Toader Teodor. Investiţia nu este mare. Un hectar poate fi cultivat cu o minimă investiţie de 5.000 de euro, reprezentând costul butaşilor de un an. „Poate fi şi mai mare, dacă sunt butaşi de doi ani. Alte cheltuieli ar fi pentru un puţ, care costă până la 2.000 de lei, o motopompă, până la 1.000 de lei, instalaţia de picurare, spalierii care pot fi din lemn, din beton sau din ţeavă, sârma, care nu e scumpă. Prea mare nu este investiţia şi nu trebuie să te ocupi zilnic de cultură, pentru că are anumite etape. O plantaţie înfiinţată intră pe rod de anul următor. Primăvara se igienizează cultura, apoi coardele care au crescut cu un an înainte şi produc în anul în curs se ridică pe spalieri şi se leagă. Apoi urmează stropiri care trebuie să se efectueze periodic, cu substanţe ecologice sau cu foarte mic impact la calitatea produselor. Se mai mobilizează pământul dintre rânduri. Irigarea se face periodic, iar culesul se face de la jumătatea lunii iulie, până la 1 septembrie. Eu nu mai culeg după 23 august, pentru că mă îngrijesc de butaşi, dar unii culeg şi în luna septembrie”, explică Toader Teodor. 

Reţelele de distribuţie sunt asigurate 

Românii care cumpără mure de la supermarket deja ştiu gustul dulce al murelor cultivate de Toader Teodor, în judeţul Argeş. Marfa este de cea mai bună calitate, iar cererea pe piaţă este în creştere. „Vând la Mega Image de mai mulţi ani. Am făcut doi ani la rând analize în Cipru. Marfa este ecologică, deşi încă nu este certificată bio. Certificarea presu­pune un proces de trei ani. Cei care merg la supermarket au certitudinea că pot cumpăra ceva bun, garantat, şi nici măcar preţul nu este mai mare decât la vânzătorii ambu­lanţi”, explică producătorul Toader Teodor. Preţul a fost anul acesta de 15 lei/kg la producători şi circa 22 de lei/kg la supermarket, iar la vânzătorii ambulanţi poate fi chiar mai mare, în funcţie de perioadă şi de regiune. 

Cum se recunoaşte fructul bun 

Diferenţa dintre soiurile de mure se poate observa cu ochiul liber şi se simte la gust. „Sunt circa 70 de soiuri şi imediat se poate observa fructul care nu este thornfree, care are anumite caracteristici: este lunguieţ, bine dezvoltat, e mai dulce. E ca elefantul printre animale. Nu se compară o mură de cultură cu cea din pădure. Cine a gustat mure de la noi a spus că sunt cele mai dulci”, mai spune cultivatorul Toader Teodor.