x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum sa iti alegi notarul potrivit in Bucuresti

Cum sa iti alegi notarul potrivit in Bucuresti

10 Noi 2022   •   13:50
Cum sa iti alegi notarul potrivit in Bucuresti

In momentul in care interactionezi cu institutiile statului, ai nevoie de acte perfect legale, autentificate de un notar public. Uneori, iei parte la o tranzactie si ai dubii in privinta contractului pe care urmeaza sa il semnezi. Atunci intervine un notar, care iti ofera o opinie avizata asupra legalitatii documentului.

Vom detalia atributele optime pe care trebuie sa le detina un notar eficient, pentru a nu pierde timp cautand atunci cand situatia este complicata si este nevoie de un specialist.

Serviciile unui notar public

Un notar public ofera sesiuni de consultanta juridica atunci cand clientul urmeaza sa ia parte la semnarea unui contract. De asemenea, notarul se poate ocupa de intocmirea si autentificarea anumitor documente necesare la dosar pentru a lua parte la un proces civil, indiferent de calitatea clientului sau, pârât/acuzat sau acuzator/reclamant.

Sa te indoiesti de lucrurile din jurul tau este mai degraba o masura de precautie decat ipohondrie. Astfel, daca acel client are dubii in privinta unui document, poate apela la serviciile unui notar pentru a stabili daca semnarea documentului nu vine la pachet cu litigii.

Calitatile unui notar bun in Bucuresti

Un notar cunoscut ca fiind eficient este cel care este capabil sa gestioneze un volum mare de acte notariale, fara sa comita greseli care sa afecteze siguranta legala a clientilor. Acesta trebuie sa aiba disponibilitatea de a se deplasa la sediile diferitelor institutii(cu anumite exceptii), unde clientul ar trebui sa semneze documente.

In privinta onorariului, procedura trebuie sa fie transparenta. Deoarece cazurile sunt unice fiecare in felul sau si preturile nu pot fi unele standard, este util ca site-ul biroului notarial cabinetului notarial sa aiba optiunea de completare a unui formular pentru solicitarea unei oferte de pret. Acolo, clientul introduce copii de pe documente si explica situatia in care se afla, iar notarul ii comunica o oferta de pret. Daca stabilesc de comun acord ca vor continua impreuna, un notar eficient ar trebui sa aiba optiunea de a se ocupa in avans de cazul clientului, fara ca acesta din urma sa fie nevoit sa se deplaseze de fiecare data la sediul cabinetului de notariat. Astfel, clientul se prezinta la final, cand dosarul este pregatit, cu actele in original. Un notariat modern are functii multiple de plata (numerar, P.O.S, transfer bancar).

Este de preferat ca notariatul sa fie usor accesibil ca locatie si sa aiba program de lucru si sambata. Daca, de exemplu, locuiesti in capitala, cel mai accesibil birou de notariat din Bucuresti este cel aflat central.

Calitatea unui notar se poate afla si din surse externe, prin intermediul oamenilor care îl contacteaza. Cauta pe Google, informeaza-te si vezi care e cea mai optima varianta.

 

×