x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie DB și Siemens dezvoltă trenul pe hidrogen Mireo Plus H

DB și Siemens dezvoltă trenul pe hidrogen Mireo Plus H

de Adrian Stoica    |    17 Feb 2021   •   18:02
DB și Siemens dezvoltă trenul pe hidrogen Mireo Plus H

Dezvoltarea unei industrii pe bază de hidrogen prinde tot mai mult contur în Europa, iar unul dintre domeniile unde s-a apelat rapid la acest combustibil nepoluant este cel al transportului pe calea ferată. Operatorii feroviari apelează la acest combustibil alternativ în încercarea de a-şi face flotele cât mai puţin poluante. Astfel, compania Deutsche Bahn (DB), unul dintre cei mai mari transportatori pe calea ferată din Europa, și Siemens Mobility au anunţat că în 2024 vor testa primul tren alimentat cu hidrogen. Testul va avea loc în sud-vestul landului Baden-Wurttemberg, iar trenul va asigura legăturile regionale între orașele Tübingen, Horb și Pforzheim timp de un an. Trenul va fi construit de Siemens şi va avea o autonomie de deplasare de 600 de kilometri, iar hidrogenul folosit pentru a alimenta trenul va fi obținut cu ajutorul unui motor ecologic.

Cele două companii vor testa un sistem complet ecologic care constă dintr-un tren și infrastructura sa special dezvoltată. Noul sistem urmează să înlocuiască trenuri clasice care funcționează pe rute regionale, reducându-se astfel și emisiile de CO2. Atât guvernul landului Baden-Württemberg, cât şi Ministerul Federal pentru Transporturi și Infrastructură Digitală (BMVI) au anunţat că se vor implica financiar în susţinerea acestui proiect inovativ.

 

Motorul cu hidrogen va economisi 330 t CO2/an

 

Denumit Mireo Plus H, prototipul care va fi construit de Siemens, se bazează pe rama electrică Mireo Plus, a companiei DB, acesta urmând a fi echipată cu un motor cu hidrogen nou dezvoltat, la fel de puternic ca omologul său electric. Motorul cu hidrogen va economisi aproximativ 330 de tone de CO2 pe an, iar pe lângă tren, DB va dezvolta și o nouă stație de alimentare cu hidrogen. Potrivit companiei de transport feroviar, stația va putea să realimenteze trenul în același timp pe care îl necesită alimentarea unui tren propulsat cu motorină. Hidrogenul pentru stație va fi produs la fața locului, în Tübingen, folosind electricitatea de tracțiune generată din surse regenerabile. “Trenurile noastre cu hidrogen sunt capabile să înlocuiască pe termen lung trenurile cu motorină. Siemens Mobility și DB vor face acest lucru dezvoltând împreună următoarea generație a unui sistem de tracțiune cu hidrogen - un sistem complet constând dintr-un tren alimentat cu hidrogen și o infrastructură, inclusiv o nouă stație inovatoare de alimentare care poate realimenta rapid trenul în doar 15 minute. Trenul va avea 1,7 MW putere de tracțiune, oferind o accelerație de până la 1,1 m/s² și o viteză maximă de 160 km/h. Această tehnologie va face ca operațiunile desfășurate cu trenul alimentat cu hidrogen să fie mai rapide, mai eficiente și mai ecologice. Unitățile de hidrogen sunt o formă de propulsie avansată, fără emisii, care va ajuta la decarbonizarea transportului pe șine și va aduce o contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor noastre climatice”, a spus Peter Michael, CEO Siemens Mobility. „Acest proiect demonstrează că DB nu este doar o companie de mobilitate, ci și un grup tehnologic. Trebuie să reducem consumul de combustibili fosili la zero. Abia atunci DB poate deveni neutru din punct de vedere climatic până în 2050”, a adăugat profesorul Sabina Jeschke, membru al consiliului DB pentru digitalizare și tehnologie.

 

×
Subiecte în articol: Mireo Plus H