Exporturile de bunuri şi servicii ale României s-au ridicat anul trecut la 84,48 miliarde de euro. O cifră modestă dacă este să ne raportăm la performanţele celorlalte ţări din fostul bloc comunist. De exemplu, Polonia a raportat exporturi în valoare de 275,92 miliarde de euro, iar Slovacia, o ţară cu numai 5,5 milioane de locuitori, a trimis la export mărfuri şi servicii în valoare de 86,21 miliarde de euro. Cu exporturi de numai 4.374 euro pe cap de locuitor, românii sunt pe penultimul loc, singurii pe care am reuşit să-i depăşim fiind sârbii, cu 3.099 euro/locuitor.
Economia românească a înregistrat în 2018 o creştere de 4,1%, ceea ce a plasat ţara noastră pe locul doi în Uniunea Europeană, după Ungaria. Cu toate acestea, mărfurile româneşti îşi croiesc cu greu drum către export. În primul rând, producem foarte puţin, dovadă că piaţa noastră internă este inundată de importuri, indiferent despre ce sector vorbim, iar majoritatea produselor livrate pe pieţe externe sunt materii prime, ceea ce denotă un deficit de performanţă şi competitivitate. Lipsa competitivităţii este o problemă care s-a agravat în ultimii ani odată cu creşterea costurilor cu forţa de muncă.
Polonia câştigă cel mai mult
Într-un clasament al exporturilor realizate de ţările din Europa Centrală şi de Est, România a fost surclasată anul trecut de Polonia (275,92 miliarde de euro), Cehia (162,86 miliarde de euro), Ungaria (113,63 miliarde de euro) şi Slovacia (86,21 miliarde de euro). În schimb, ne-am depăşit veşnicul concurent Bulgaria, care a realizat exporturi în valoare de 36,93 miliarde de euro.
Topul performanţilor
Dacă este să ne raportăm la valoarea exportului pe cap de locuitor, România se plasează printre ultimele ţări din Europa, cu o valoare de numai 4.374 euro. Din acest punct de vedere, performanţii din Europa Centrală şi de Est sunt slovenii, cu 19.530 euro, slovacii, cu 15.674 euro, cehii, cu 15.292 euro şi estonienii, cu 14.870 euro. Cu o populaţie de numai 7,05 milioane de locuitori, Bulgaria se dovedeşte a fi mai competitivă decât România, valoarea exporturilor pe cap de locuitor în această ţară fiind anul trecut de 5.238 de euro.
În anul 2018, cea mai mare pondere în structura exporturilor o deţin maşinile şi echipamentele de transport - 47,3%, potrivit INS. Dacia Piteşti a fost cel mai mare exportator din ţară. În ceea ce priveşte Slovenia, ţara cu cea mai mare valoare a exportului pe cap de locuitor, ea a înregistrat un excedent comercial de 83 milioane de euro.
Excelăm la deficitul comercial
În primele nouă luni ale lui 2019, România a înregistrat un deficit în comerţul cu mărfuri de 1,37 miliarde de euro, de la distanţă cel mai mare din Europa Centrală şi de Est, în condiţiile în care Cehia, performantă în ceea ce priveşte comerţul exterior, a raportat un excedent de 1,75 miliarde de euro. De asemenea, Ungaria şi Polonia au încheiat primele trei trimestre pe plus, cu un excedent de 115,6 milioane de euro, respective 232,2 milioane de euro.
Valoarea exporturilor pe cap de locuitor în Europa Centrală şi de Est în 2018
Ţara Nr. locuitori (mil.) Val./cap de locuitor (euro)
Slovenia 2 19.530
Slovacia 5,5 15.674
Cehia 10,65 15.292
Estonia 1,3 14.870
Lituania 2,79 12.265
Ungaria 9,7 11.714
Letonia 1,92 9.307
Polonia 37,98 7.264
Croaţia 4,07 6.476
Bulgaria 7,05 5.238
România 19,31 4.374
Serbia 7,02 3.099
Sursa: Eurostat