x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vine haosul perfect: 13 moduri de facturare a energiei și „Marea citire din februarie”

Vine haosul perfect: 13 moduri de facturare a energiei și „Marea citire din februarie”

de Adrian Stoica    |    29 Sep 2022   •   07:50
Vine haosul perfect: 13 moduri de facturare a energiei și „Marea citire din februarie”

Senatorii au adoptat săptămâna aceasta mai multe amendamente la  Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 119/2022 privind plafonarea prețurilor în piața de energie și gaze naturale.

Este vorba despre plafonarea la 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, a tarifului la energie pentru clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, precum și pentru cei care utilizează dispozitive medicale la domiciliu. Modificările se află acum la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, iar odată cu intrarea lor în vigoare, haosul din piața energiei va fi și mai mare. Companiile spun deja că nu poate fi aplicată măsura plafonării pentru familiile cu trei copii, pentru că furnizorii nu dețin astfel de date. Amendamentele avizate de senatori nu rezolvă însă situația celor care sunt obligați să se încălzească cu energie electrică, ei plătind în continuare facturi uriașe, dar complică inutil modul în care se aplică plafoanele de preț la energie electrică, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI). 

Noua modificare referitoare la familiile cu minimum trei copii nu precizează și cum se va aplica această prevedere concret, având în vedere că, în realitate, există foarte multe situații în care se găsesc aceste familii. De exemplu, nu se știe cum se aplică dacă familia are mai multe proprietăți, dacă copiii stau cu bunicii, cum se va face conexiunea între locul de consum și numărul de copii, cine va face verificarea dacă sunt la școală sau nu etc. Pe de altă parte, există și o serie de scăpări. De exemplu, familia poate avea trei copii, dar dacă ei sunt prea mici să meargă la școală nu vor beneficia de prevederile acestei modificări. De asemenea, dacă doi dintre copiii familiei (sau unul) sunt la școală, iar ceilalți doi (sau cel de-al treilea) nu merg la școală pentru că sunt prea mici, familia pierde noul ajutor. Nici în ceea ce privește utilizarea dispozitivelor medicale de către pacienți acasă, lucrurile nu sunt clare. Nu sunt, de exemplu, definite clar dispozitivele medicale care se înscriu în prevederile acestei facilități, cine va verifica declarațiile pe propria răspundere a utilizatorilor acestor dispozitive etc. Analiza realizată de AEI a identificat nu mai puțin de 13 combinații posibile de prețuri care se vor regăsi pe facturile consumatorilor casnici de energie electrică după ce  și noile măsuri vor fi adoptate.

Situații în care se vor găsi consumatorii

Cazul 1 : Consumatorul are cel puțin 3 copii, dar doar dacă urmează o formă de învățământ, indiferent cât consumă, plătește prețul de 0,68 lei/kWh la toate punctele de consum;

Cazul 2 : Consumatorul care folosește aparate medicale, pe baza unei declarații pe proprie răspundere, indiferent cât consumă, plătește prețul de 0,68 lei/kWh; 

Cazul 3 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, peste 301 kWh și consumul lunar anul acesta este tot peste 301 kWh plătește prețul din contract, adică între 2,5 - 3,9 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 752 – 1.173 lei;

Cazul 4 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, peste 301 kWh și consumul lunar anul acesta este sub 255 kWh plătește prețul de 0,8 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 204 lei;

Cazul 5 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, peste 301 kWh și consumul lunar anul acesta este sub 300 kWh plătește prețul de 0,8 lei/kWh pentru primii 255 kWh și prețul pieții pentru diferență, respectiv o factură lunară de circa 240 lei;

Cazul 6 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh și consumul lunar anul acesta peste 301 kWh plătește prețul de 0,8 lei/kWh, pentru primii 255 kWh și prețul pieții pentru diferență, respectiv o factură lunară de circa 242,5 lei;

Cazul 7 : Consumatorul a consumat în anul 2021 în medie peste 301 kWh și consumul lunar anul acesta sub 100 kWh plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 68 lei;

Cazul 8 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, sub 100 kWh și consumul lunar anul acesta este peste 350 kWh plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 238 lei;

Cazul 9 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, sub 100 kWh și consumă lunar anul acesta este sub 100 kWh plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 68 lei;

Cazul 10 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh și consumul lunar anul acesta este sub 255 kWh plătește prețul de 0,8 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 204 lei;

Cazul 11 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh și consumul lunar anul acesta este sub 300 kWh plătește prețul de 0,8 lei/kWh, pentru primii 255 kWh și prețul pieții pentru diferență respectiv o factură lunară de circa 240 lei;

Cazul 12 : Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh și consumul lunar anul acesta este sub 100 kWh plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 68 lei;

Cazul 13: Consumatorul a consumat în anul 2021, în medie, sub 100 kWh și consumul lunar anul acesta este sub 300 kWh plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 204 lei;

 

Nebunie și mai mare de la anul

„În prezent, legislația care stabilește plafonarea prețurilor prevede ca în februarie 2023 să se realizeze o citire a contoarelor tuturor consumatorilor și în cazul în care media consumului anului 2022 este diferită de media anului 2021 se va relua întreg procesul de încadrare în categoria prețurilor plafonate, de recalculare a tuturor facturilor din anul precedent, de emitere de noi facturi care vor reamplasa toți consumatorii din România în alte 13 situații posibile și se vor emite alte facturi, care vor regulariza facturile emise în decursul fiecărei luni din anul 2022”, spune Dumitru Chisăliță, președintle AEI. Această prevedere se va pune în aplicare foarte greu și, probabil, că se vor mai emite facturi doar peste 5-6 luni, deoarece va fi nevoie de noi aplicații informatice care să întocmească facturile după aceste algoritme. 

„Adică consumatorii să se aștepte să mai primească facturi la primăvară cu valori care reunesc 7-8 luni de consum și asta din cauza unor prevederi absolut halucinante. Va ieși un mare scandal atunci”, spune președintele AEI

„Acum se pregătește introducerea unor facilități de consum în baza unei declarații pe propria răspundere. Nu se știe cine va verifica corectitudinea lor, ce se va întâmpla cu cei care vor fi depistați totuși că au mințit, mai ales că acest lucru se va întâmpla la mare distanță în timp. S-a ajuns la niște reglementări foarte greu de aplicat. Cu plafonarea prețurilor am plecat la drum cu o lege care să protejeze consumatorii, am ajuns la eficientizarea consumului prin reducerea plafoanelor, acum am ajuns în faza în care încurajăm natalitatea prin facilitățile acordate familiilor cu minimum trei copii și acum folosim legea pentru reducerea abandonului școlar”.

Dumitru Chisăliță, președintele AEI

 

×