x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euro gâfâie sub presinea datoriilor din Grecia

Euro gâfâie sub presinea datoriilor din Grecia

de Daniela Ivan    |    28 Apr 2010   •   00:00

Euro a coborât sub pragul de 1,32 de dolari pentru prima oară de la sfârşitul lunii aprilie 2009, sub presiunea degradării ratingurilor Greciei şi Portugaliei. Pericolul care pândeşte moneda europeană este departe de a fi trecut, iar oficialii CE au cerut responsabilitate agenţiilor de rating.



Perspectivele nu sunt de loc bune, iar presiunile pe moneda europeană sunt foarte mari. Planul de redresare al Greciei bate pasul pe loc, iar majoritatea grecilor dezaprobă decizia primului ministru, Giorgios Papandreou, de a cere ajutorul Uniunii Europene şi al Fondului Monetar Internaţional pentru depăşirea crizei financiare, transmite AFP.

Conform unui sondaj dat publicităţii, 60,9 la sută la sută dintre greci se opun deciziei guvernului de a recurge la asistenţă financiară, iar 70,2 la sută nu vor ca ţara lor să se împrumute de la FMI. Cu toate acestea, guvernul grec a solicitat oficial vineri activarea mecanismului de ajutor FMI-UE. "Activarea mecanismului reprezintă o necesitate naţională, şi, din acest motiv, i-am cerut ministrului de finanţe să facă toate demersurile necesare", a declarat premierul grec Giorgios Papandreou.

RATINGURI CATASTROFALE
Lovitura de graţie a fost dată Greciei, dar şi Portugaliei de către agenţiile de rating care au degradat ratingul acestor ţări. S&P a coborât marţi ratingul pentru datoriile pe termen lung şi pe termen scurt ale Greciei la 'BB plus' şi respectiv 'B' de la 'BBB plus' şi 'A-2', perspectiva asociată fiind negativă întrucât prezintă un risc ridicat de nerambursare, potrivit unui comunicat de presă al agenţiei.

Asta înseamnă că Grecia nu mai este o ţară recomandată pentru investiţii, iar cine le face le face pe riscul său. Decizia a fost criticată imediat de oficiali greci. "Degradarea notei Greciei nu corespunde adevăratelor date ale economiei elene", a reacţionat marţi Ministerul Finanţelor de la Atena, într-un comunicat citat de AFP.

Şi Portugalia a fost trecută prin ciurul S&P, care i-a oborât ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale Portugaliei la 'A minus' de la 'A plus', cu perspectivă negativă. " Este un moment decisiv. Ţara trebuie să răspundă acestui atac din partea pieţelor. Trebuie să rămânem calmi şi să temperăm pieţele", le-a declarat jurnaliştilor Fernando Teixeira dos Santos, ministrul portughez de Finanţe.

Retrogradările nu sunt pe placul oficialilor europeni care se tem că euro va avea mult de suferit din cauza celor două ţări. "Ne aşteptăm ca agenţiile de evaluare financiară ca şi toţi ceilalţi actori de pe pieţe financiare, mai ales în această perioadă dificilă şi sensibilă, să acţioneze în mod responsabil şi riguros", a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisarului european pentru servicii financiare, Chantal Hughes.

×
Subiecte în articol: redactie