x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI e la Bucureşti. Discută rectificarea bugetului

FMI e la Bucureşti. Discută rectificarea bugetului

de Daniela Ivan    |    22 Iul 2014   •   16:25
FMI e la Bucureşti. Discută rectificarea bugetului
Veniturile au crescut cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2013

O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional a sosit luni la Bucureşti pentru a discuta cu reprezentanţii Ministerul de Finanţe despre prima rectificare a bugetului statului pe anul 2014, potrivit unor surse oficiale citate de Agerpres. Ieri, a avut loc prima întâlnire cu cifrele pe masă.

Deficitul bugetar s-a redus

Vestea bună este că deficitul bugetului general consolidat a scăzut la 0,24% din PIB după primele cinci luni din acest an, potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul Finanţelor Publice. În aceeaşi perioadă a anului trecut, bugetul general consolidat consemna un deficit de 1,04% din PIB.

Potrivit Ministerului Finanţelor, în primele cinci luni ale anului 2014, a avut loc o consolidare fiscală de 0,8% din PIB faţă de primele cinci luni din 2013, respectiv o reducere a deficitului de 5 miliarde de lei, ceea ce creează premisele încadrării în ţinta de deficit pe ansamblul anului 2014. La sfârşitul lunii mai 2014, se înregistrează un excedent primar de 0,45% din PIB faţă de un deficit primar de 0,27% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 84,1 miliarde lei, reprezentând 12,7% din PIB, au fost cu 3,7% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Pe 25 iulie, Ministerul de Finanţe urmează să publice datele privind execuţia bugetului general consolidat pe primul semestru din 2014.

O altă problemă care este legată de rectificarea bugetară este cea legată de reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuală. Dacă măsura se va aplica din ultimul trimestru al acestui an, impactul bugetar se va ridica la 850 de milioane de lei. Autorităţile române spusn că impactul aplicarii reducerii CAS va fi compensat pentru anul 2014 din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcţii, faţă de sumele estimate. Astfel, sumele declarate de către operatorii economici pentru taxa pe construcţii speciale este de 1449 milioane lei, iar la primul termen de plata s-au incasat 710,4 milioane de lei, în condiţiile în care s-a estimat că în 2014 se vor încasa 488 de milioane de lei din impozitul pe construcţii.

×