x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI ne dă banii după 15 ianuarie

FMI ne dă banii după 15 ianuarie

de Daniela Ivan    |    01 Noi 2010   •   00:00
FMI ne dă banii după 15 ianuarie
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Ultima tranşă din acordul cu FMI va fi eliberată la mijlocul lunii ianuarie, cu o întârziere de aproape o lună, a anunţat şeful misiunii, Jeffrey Franks. Motivul este limpede, reprezentanţii Fondului aşteaptă adoptarea bugetului pe 2011 şi promulgarea Legii salarizării unice şi Legii pensiilor, în forma în care au fost convenite cu autorităţile române.



"La nivel de experţi am ajuns la un acord în ceea ce priveşte evaluarea. Rezultatele la zi au fost bune şi am convenit asupra politicilor de la acest moment înainte. După ce condiţionalităţile vor fi implementate vom putea să solicităm aprobarea bordului la mijlocul lunii ianuarie, conform aşteptărilor noastre", a spus Franks.

Reprezentanţii FMI au mai hotărât să mai păsuiască România în ceea ce priveşte plata arieratelor (datorii mai mai mari de 90 de zile pe care statul le are către companiile private) care se ridică la 1 miliard de lei. La acestea se adaugă arieratele companiilor de stat care au ajuns la 10 miliarde de lei, potrivit lui Franks. De altfel, reprezentantul FMI a mai precizat că întreprinderile de stat monitorizate au înregistrat pierderi în creştere, iar FMI şi CE recomandă ca soluţie privatizarea sau lichidarea acestor companii. "Un domeniu în care evoluţiile au constituit o dezamăgire este cel ce ţine de îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor de stat. Multe dintre acestea încă înregistrează pierderi foarte mari şi acumulează arierate existând puţine perspective de remediere. Rezolvarea va impune o abordare mai cuprinzătoare, care să cuprindă privatizarea sau lichidarea acestora", a spus Franks.

Pentru ca bugetul să aibă mai mulţi bani, este nevoie de o mai bună colectare. Asta înseamnă că îţi concentrezi eforturile de administrare a taxelor pe indivizii care sunt cei mai mari plătitori de taxe, dar şi asupra companiilor care sunt cei mai mari plătitori", a declarat Franks.

Premierul Emil Boc a declarat la finalizarea negocierilor că Guvernul va continua procesul de privatizare la CFR Marfă, va restructura societăţile cu pierderi şi va vinde la bursă acţiunile minoritare deţinute la alte firme, păstrându-şi însă poziţia majoritară în companii puternice, precum Transgaz. "Trebuie continuat procesul de privatizare la CFR Marfă, iar restul companiilor cu pierderi vor fi restructurate. Va fi o restructurare sau privatizare, de la caz la caz", a spus şeful Guvernului într-un interviu acordat postului public de radio.

O altă nemulţumire a delegaţiei FMI este legată de modificarea frecventă a sistemului de impozitare care generează incertitudine şi subminează creşterea economică. "Problema nu este că FMI este sau nu în favoarea ideii de a scădea cota unică sau de a mări salariul minim. În acest moment, modificările importante în sistemul de impozite şi în cel privind cheltuielile bugetare creează instabilitate, ceea ce nu este în favoarea relansării economice", a opinat Franks. El a apreciat că salariul minim nu trebuie să depăşească 650 de lei. El a caracterizat drept "o greşeală" actele normative prin care TVA la alimentele de bază a fost redusă la 5%, iar pensiile sub 2.000 de lei nu vor fi impozitate şi a precizat că se aşteaptă ca aceasta să fie rezolvată.

Totuşi, delegaţia Fondului a ajuns la concluzia că România a atins ţintele stabilite, în cea mai mare parte. Suntem pe drumul cel bun să atingem ţintele pentru întregul an", a spus şeful misiunii FMI în România. Optimismul celor de la Fond este bazat pe revenirea creşterii economice încă de la sfârşitul acestui an. "Apreciem că spre sfârşitul acestui an creşterea economică va reîncepe, iar anul se va încheia cu o creştere economică negativă de -2% în 2010, iar anul viitor va ajunge la 1,5%", a spus Franks. La rândul său, directorul de ţară pentru România al Comisiei Europene, Istvan Szekely, a arătat că activitatea economică ar trebui să se amelioreze către sfârşitul anului, iar în 2011 România va înregistra creştere economică pozitivă. "Pe de altă parte, creşterea TVA cu cinci puncte procentuale în luna iulie a avut ca efect creşterea preţurilor şi se va reflecta în rata inflaţiei anuale pe care FMI o estimează peste 8% la finele anului. Cea mai recentă prognoză de inflaţie publicată de BNR indica o rată a inflaţiei la finele lunii decembrie de 7,8% pe an. FMI se aşteaptă ca în 2011 inflaţia să scadă la 3%.

×
Subiecte în articol: observator