Optimismul, dar şi pesimismul investitorilor după anunţul privind salvarea Greciei de la faliment s-a simţit ieri şi la Bucureşti. Cursul de schimb a scăzut cu 1,5%, ajungând la 4,1125-4,1145 lei/euro în prima oră a şedinţei de ieri, după anunţul ministrului elen al Finanţelor privind obţinerea suficient de repede a unui ajutor extern necesar finanţării datoriei de stat.
Leul s-a comportat la unison cu celelalte monede din regiune, însă leul s-a apreciat cu 0,2% în raport cu euro, ritmul fiind însă mai lent faţă de performanţele înregistrate de valutele din regiune, care s-au întărit cu 0,3%. "Toată lumea este fericită şi mai liniştită acum, după salvarea Greciei, inclusiv bursele sunt pe creştere", a afirmat un dealer bancar.Ulterior, monedele din regiune au început să piardă teren în faţa euro, concomitent cu aprecierea dolarului.
Potrivit dealerilor, orice noutate din partea Greciei are o influenţă temporară, întrucât o parte din jucători nu găseşte credibil planul de ajutor al statului elen, considerând că fondurile vor fi necesare doar pentru anul acesta şi că în 2011 problemele vor reapărea. Asa că leul a început să mai piardă din terenul câştigat, iar Banca Naţională a României a stabilit un curs de 4,1186 lei/euro, în scădere cu 0,99 bani faţă de paritatea de vineri.
Decizia lor are un singur scop: să ţină euro la o cotaţie cât mai bună în raport cu dolarul şi alte valute, mai ales că de la începutul crizei din Grecia, moneda europeană a scăzut cu 4,1% faţă de dolar. Liderii europeni se mai gândesc şi vor decide în următoarele zile dacă este indicat să dezvăluie valoarea totală a ajutorului pe care Grecia îl va primi în următorii trei ani, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado.
"Dacă în final se va conveni că este mai bine să se publice valoarea totală la care va ajunge ajutorul acordat Greciei pe durata a trei ani, noi, statele din zona euro, ne vom adapta acestui program", a afirmat Salgado.
Preşedintele Bundesbank, Axel Weber, a criticat rolul deţinut de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în planul de salvare a Greciei, considerând că angajamentul instituţiei financiare internaţionale de a acorda un împrumut în euro reprezintă o forţare a regulilor, transmite AFP. Liderii europeni sunt nemulţumiţi că ajutorul dat de Fond Greciei este în euro, şi nu în dolari, ceea ce, în opinia lor, ar duce la o slăbire a monedei europene.
Euro s-a stabilizat pentru o zi pe piaţa monetară internaţională
Cursul euro-dolar s-a stabilizat ieri, după ce în sesiunea anterioară moneda europeană a atins cel mai scăzut nivel după aprilie 2009, iar bursele asiatice au avansat, în condiţiile în care Grecia a cerut ajutor de urgenţă şi o serie de date din SUA arată că revenirea economiei capătă putere. Moneda unică europeană s-a stabilizat la 1,3375 de dolari pe unitate, după ce în şedinţa anterioară a coborât la 1,3201 de dolari.
Faţă de yen, euro a urcat cu 0,2%. Anunţul ministrului elen al Finanţelor, George Papaconstantinou, că Grecia va obţine ajutor extern suficient de repede pentru a nu intra în incapacitate de plată a adus o gură de oxigen monedei europene. Situaţia statului elen este încă departe de a se fi limpezit.