x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noile reguli la ITP, începând de azi

Noile reguli la ITP, începând de azi

de Mariana Zaharia    |    22 Mai 2023   •   00:07
Noile reguli la ITP, începând de azi

De astăzi, intră în vigoare noi reguli europene pentru stațiile autorizate care pot face inspecția tehnică periodică la maşini. Acestea trebuie să aibă aparatură performantă cu ajutorul căreia pot fi detectate erorile de la autovehicule, noxele și deficiențele sistemului de frânare. Operatorii au avut la dispoziție 5 ani ca să se pună la punct cu totul.

Cei care nu au reuşit să cumpere aparatura necesară nu mai pot funcţiona. Proprietarii de maşini care vor să facă inspecţia tehnică periodică trebuie să verifice mai întâi dacă staţia căreia i se adresează este în regulă. Reprezentanţii RAR spun că orice operator care se regăseşte pe site-ul www.rarom.ro este autorizat şi poate valida ITP-ul.

Reglementările fac parte din Directiva UE 2014/45 care  a intrat în vigoare în  luna mai 2018 şi încă din acel moment staţiile ar fi trebuit să se doteze pentru a se alinia cerinţelor. Pentru noile norme se putea da operatorilor o derogare de maximum 5 ani, exact atât cât a și dat Registrul Auto Român. Stațiile ITP au fost informate în legătură cu noile cerințe europene încă din 2018, pentru a avea timp să se doteze cu dispozitivele cerute.  Această derogare a expirat şi Directiva intră în vigoare de astăzi.

„Începând de luni 22.05.2023, vor fi puse în aplicare noi prevederi legislative, impuse la nivel european, care obligă stațiile ITP să fie dotate suplimentar cu anumite echipamente și dispozitive specifice activităților de inspecție tehnică. Mai exact este vorba despre: dispozitive de suspendare a vehiculului pe una dintre punți, instalate la canalul de vizitare pentru stațiile de clasa a 3-a, dispozitive de conectare la interfața electronică a vehiculului (n.r. - instrument de scanare) inclusiv OBFCM (n.r. - preluarea și transmiterea consumului real de energie) pentru stațiile de clasa 2-a, platforme culisante cu anumite caracteristici tehnice îmbunătățite pentru stațiile de clasa a 3-a, decelerometru cu anumite caracteristici tehnice îmbunătățite pentru stațiile de clasele a 2-a și a 3-a (n.r. - un dispozitiv care este utilizat pentru a verifica eficienţa frânării vehiculelor), dispozitive de detectare a pierderilor GPL/GNC/GNL, după caz”, a declarat pentru Jurnalul, Roxana Dima, purtător de cuvânt al Registrului Auto Român.

Inspecţia va fi validată de serverul RAR 

Tot de astăzi se va modifica şi modul de transmitere a datelor din staţiile ITP către serverul Registrului Auto Român. Operatorii au la dispoziţie un link pe care au fost obligaţi să îl descarce. Cu ajutorul acestuia pot să intre în server ca să introducă rezultatele testării autovehiculului. Numai așa vor putea valida ITP-ul. Cei care nu au cumpărat dispozitivele impuse, nu mai pot efectua inspecţii tehnice periodice şi vor pierde autorizaţia. De altfel, încă de săptămâna trecută, proprietarii staţiilor ITP din ţară au primit informări de la RAR cu privire la faptul că de luni vor trebui să funcţioneze după noile reglementări.  

10.000 €, doar aparatul de măsurat consumul

Sunt mulți proprietari care nu au avut posibilitatea să cumpere aparatura care, spun ei, este foarte scumpă. În aceste condiţii, nu vor mai putea emite holograma şi ştampila care validează ITP-ul.

„Făceam verificări tehnice după un flux cu care lucrăm de peste 20 de ani. Ulterior, conform normelor, ne cer să scanăm mașinile, să punem testere pe ele să scanăm erorile. Trebuie o aparatură foarte scumpă şi foarte modernă pentru aşa ceva. Aparatul ăla care poate stabili consumul costă în jur de 10.000 de euro. Nu am avut posibilitatea să îl cumpăr, că nu am avut bani. Chiar dacă am avut 5 ani la dispoziţie, să nu uităm că au fost doi ani de pandemie, în care nu prea am lucrat. De luni vor fi stații care nu mai pot să lucreze. Eu nu o să mai fac inspecţii ITP, rămând doar cu service-ul. Toată forfota asta este ca să scape de maşinile second-hand. Sunt maşini la mâna a doua vechi de 10 ani care nu vor trece testele. Nu toţi oamenii au bani să cumpere maşini noi. Cei din Uniunea Europeană dau directive în funcție de interesele lor, nu de buzunarele noastre”, a declarat Anghel Popa, un patron de service auto.   

„Începând de luni 22.05.2023 vor fi puse în aplicare noi prevederi legislative, impuse la nivel european, care obligă stațiile ITP să fie dotate suplimentar cu anumite echipamente și dispozitive specifice activităților de inspecție tehnică”

Roxana Dima, purtător de cuvânt Registrul Auto Român

„Făceam verificări tehnice după un flux cu care lucrăm de peste 20 de ani. Ulterior, conform normelor, ne cer să scanăm mașinile, să punem testere pe ele să scanăm erorile. Trebuie o aparatură foarte scumpă şi foarte modernă pentru aşa ceva”

Anghel Popa, patron de service şi de staţie ITP

 

 

×
Subiecte în articol: itp service auto