x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie (P) Goodwill Consulting aniversează 15 ani de activitate în România. Răzvan Gălățan, director operațional: „Suntem în cea mai îmbelșugată perioadă din toate timpurile din punct de vedere al finanțărilor”

(P) Goodwill Consulting aniversează 15 ani de activitate în România. Răzvan Gălățan, director operațional: „Suntem în cea mai îmbelșugată perioadă din toate timpurile din punct de vedere al finanțărilor”

29 Mar 2023   •   10:58
(P) Goodwill Consulting aniversează 15 ani de activitate în România. Răzvan Gălățan, director operațional: „Suntem în cea mai îmbelșugată perioadă din toate timpurile din punct de vedere al finanțărilor”

Goodwill Consulting, companie ce oferă soluții complete pentru accesarea fondurilor europene, aniversează anul acesta, în 2023, 15 ani de activitate pe piața românească. Cu acest prilej, Răzvan Gălățan, directorul operațional al Goodwill Consulting, a acordat un interviu în care vorbește despre începuturi, despre cum a evoluat și s-a extins compania, ajungând în prezent la 86 de consultanți în toată țara și la performanța de a-și dubla cifra de afaceri de la 15 milioane la 30 milioane de lei, în doar doi ani.

În urmă cu un deceniu și jumătate, în anul 2008, atunci când Goodwill Consulting pornea la drum drept o firmă de consultanță pe fonduri nerambursabile, „nu exista nici măcar un birou, o masă unde să ținem interviurile de angajare, așa că au fost ținute în incinta unui hotel”, povestește Răzvan Gălățan. „De atunci, am început să creștem din toate punctele de vedere. Rând pe rând, fiecare birou, fiecare piață regională a devenit neîncăpătoare pentru ambițiile noastre și așa am ajuns ca acum să avem un sediu central impozant în Cluj, respectiv colegi și birouri în toată țara. Am ajuns să adăugăm o serie de servicii, cum ar fi proiectarea, sistemele fotovoltaice sau robotizarea automatizată a proceselor, care să deservească clienții noștri în mod complex.”

 

  • În 2023, Goodwill Consulting aniversează 15 ani de activitate în România. Știm că în tot acest timp ați crescut, v-ați extins, v-ați diversificat serviciile. Cum arăta compania în 2008 și care au fost pașii evoluției până la obținerea performanțelor de care se bucură în prezent?

 

Răzvan Gălățan: Acum 15 ani, la înființarea companiei, nu exista nici măcar un birou, o masă unde să ținem interviurile așa că au fost ținute în incinta unui hotel. Atunci au acceptat propunerea asociatului Goodwill două colege, care de altfel performează în continuare în cadrul companiei, chiar dacă au povestit ulterior că li s-a părut ciudat să se angajeze la o firmă care nici măcar un punct de lucru nu avea. Asociatul a contribuit cu know-how-ul pe care îl acumulase pe piața maghiară în domeniul consultanței și așa, încet încet, am început să creștem din toate punctele de vedere. Rând pe rând, fiecare birou, fiecare piață regională a devenit neîncăpătoare pentru ambițiile noastre și așa am ajuns ca acum să avem un sediu central impozant în Cluj, respectiv colegi și birouri în toată țară. Am avut și momente grele, cum au fost cele din criza financiară, criza COVID sau cele ce vizau instabilitate la nivel politic, dar am încercat să rămânem stabili, învățând și îmbunătățind continuu. Astfel, am ajuns să adăugăm o serie de servicii, cum ar fi proiectarea, sistemele fotovoltaice sau robotizarea automatizată a proceselor, care să deservească clienții noștri în mod complex.

 

  • Ultimii ani au fost marcați de instabilitate și nesiguranță la nivel global. Ce a însemnat “revenirea la normalitate” pentru sistemul de atragere a fondurilor europene în România, după perioada de pandemie?

 

Răzvan Gălățan: Finanțările externe au jucat un rol important și în timpul pandemiei pentru menținerea firmelor din România și au adus un volum consistent de muncă pentru noi. Perioada actuală, să îi spunem post-pandemică, este caracterizată de situația excepțională în care avem trei surse imense de finanțare disponibile din partea Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, Planul Național de Redresare și Reziliență și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. La aceste surse se adaugă și resursele naționale și, pe cale de consecință, din perspectiva beneficiarilor putem spune că suntem în cea mai îmbelșugată perioadă din toate timpurile din punct de vedere al finanțărilor.

 

  • Ce provocări majore au existat pentru Goodwill Consulting în 2022?

 

Răzvan Gălățan: Am primit cu întristare și îngrijorare veștile de dincolo de graniță, motiv pentru care am urmărit pe parcursul anului să păstrăm compania echilibrată. Din punct de vedere profesional, numărul mare de apeluri și viteza cu care s-au desfășurat liniile de finanțare au reprezentat o provocare și ne-au obligat să ne adaptăm pentru a obține rezultate bune. Am avut o jumătate a anului 2022 infernală cu lansări de proiecte după lansări de proiecte și am încheiat anul cu un număr de 1107 proiecte depuse, majoritatea lor fiind depuse în perioada august-noiembrie. Faptul că în 2021 am reușit să reformăm și să reconstruim echipa cu persoane care împărtășesc aceleași valori ca noi ne-a ajutat să trecem cu bine peste toate provocările din 2022.

 

  • Câte proiecte câștigate au existat în anul precedent și care a fost impactul acestora pe piața românească?

 

Răzvan Gălățan: În anul 2022 am avut un număr de 648 proiecte câștigate, proiecte care au fost depuse majoritatea în anul 2021 deoarece pe cele 1107 proiecte depuse în anul 2022 am început să primim mai multe rezultate în acest an. Impactul lor pe piața muncii a fost semnificativ deoarece toate proiectele prevăd și crearea de locuri de muncă sau creșteri ale indicatorilor financiari ale companiilor, aspecte care se resimt în creșterea contribuțiilor la bugetul local și la bugetul național. Am avut și proiecte din cele două tipuri de ajutoare de stat - HG807 și HG332 - în cadrul cărora s-au creat peste 100 locuri de muncă/proiect. Abia aștept să tragem linia și să vedem numărul de proiecte finanțate din cele depuse în anul 2022, dar deja vedem primele rapoarte de evaluare și semnalele sunt extrem de pozitive, cred că în acest an o să avem peste 1000 proiecte noi aprobate.

 

  • Care sunt soluțiile și serviciile oferite de companie în accesarea de fonduri nerambursabile, adaptate noilor vremuri în care trăim?

 

Răzvan Gălățan: Indiferent că discutăm de fonduri nerambursabile, de proiectare, de sisteme fotovoltaice sau de roboți software, totul începe printr-o consultanță gratuită care are loc între persoanele juridice interesate din România și consultanții noștri business din fiecare județ. În cadrul acestei discuții, lămurim nevoile clienților noștri și în funcție de asta venim cu propuneri și rezolvări personalizate. Îndată ce sunt identificate punctele pe care putem să lucrăm împreună, începem colaborarea și privim cum planurile încep să se concretizeze. Dacă este să mă refer strict la partea de consultanță, aș vrea să subliniez că fiecare contract semnat de noi acoperă întreaga perioadă, de la prima discuție și până la depunerea proiectului, la evaluarea sa, la perioada de contractare sau inclusiv până la activitățile din implementare, achiziții sau pe perioada de durabilitate. Așadar, suntem alături de clienții noștri măcar o jumătate de deceniu.

 

  • Cu ce planuri vine Goodwill Consulting pe termen scurt și mediu? La ce să se aștepte antreprenorii în 2023?

 

Răzvan Gălățan: Antreprenorii în 2023 se pot aștepta la oportunități multiple și diverse. De exemplu, în acest moment este deschisă linia de finanțare pentru digitalizarea întreprinderilor, unde firmele pot solicita finanțare de până la 100.000 EUR cu 10% contribuție proprie pentru a-și digitaliza compania. Un alt exemplu este Programul Regional care avansează într-un ritm bun în fiecare regiune, unele având deja ghiduri aflate în consultare publică. Aici microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii pot lua în calcul finanțări cuprinse între 50.000 și 1.5 mil euro pentru dezvoltarea companiilor. Dacă este să ne gândim la Planul Național Strategic și la agricultură, observăm că urmează în vară finanțări pentru înființarea sistemelor de irigații, sectorul zootehnic sau pentru industria alimentară. În ceea ce privește investițiile care sunt prietenoase cu mediul, avem chiar de astăzi în consultare publică prin PNRR Fabricile de Reciclare, respectiv urmează în perioada următoare Fondul pentru Modernizare, program în care sunt finanțate, de pildă, parcurile fotovoltaice sau eoliene. Toate acestea le pot menționa în acest scurt interviu, însă asigur fiecare antreprenor că pentru fiecare plan pe care îl au, putem să venim cu soluții și planul nostru pe termen scurt și mediu este exact acesta: să avem capacitatea să răspundem fiecărui client, din fiecare localitate, în cel mai scurt timp și cu cel mai înalt nivel de profesionalism, mereu pregătiți la zi cu tot ce se întâmplă în domeniu. Din punct de vedere operațional avem câteva ținte bine definite, vizăm extinderea companiei, dar despre acestea prefer să ne focusăm pe a le realiza în acest moment.

 

  • Răzvan, povestește-ne puțin despre parcursul tău în companie. Ce înseamnă să fii parte din Goodwill Consulting?

 

Răzvan Gălățan: Să fii parte din Goodwill Consulting pentru mine este un mod de viață. În anul 2015, după terminarea primului an de masterat, am aplicat la aceasta companie pentru o poziție de consultant junior. Privind retrospectiv, îmi amintesc că am fost extrem de mândru ca primul meu job să fie la cea mai mare companie de consultanță pe fonduri nerambursabile din România. Am reușit ca într-o perioadă scurtă de timp să depun și să câștig un număr mare de proiecte, fapt care m-a ajutat ca din anul 2017 să conduc o echipă de consultanți. De asemenea, tot în anul 2017 am devenit director pe programele de finanțare din fonduri naționale. Din această poziție am coordonat, timp de 4 ani de zile, mai multe sesiuni de depunere proiecte, sesiuni încununate cu succes. Ulterior, la finalul anului 2020, am primit cea mai importantă provocare din cariera mea profesională, aceea de a conduce departamentul de consultanță și de a asigura managementul operațional la nivel de companie. Începând cu anul 2021, firma a avut un nou director general, în persoana lui Tussay Szilard, care a avut mare încredere în echipa noastră și ne-a oferit suportul și libertatea necesară pentru a inova și a reforma echipa. Astfel, anul 2021 a fost un an al schimbărilor și al reformelor la nivelul departamentului de consultanță. Alături de mine a venit o echipă nouă de management, o super echipă, așa cum îmi place mie să o numesc. Cu ajutorul lor am reușit să ajungem astăzi la un număr de 86 consultanți și am reușit ca în doi ani de zile să ne dublăm cifra de afaceri de la 15 milioane la 30 milioane de lei. Concluzionând, mereu mă ofer pe mine ca exemplul unei povești de succes Goodwill Consulting, dar la fel ca mine sunt mulți alți colegi care au început în această companie și astăzi ocupă poziții de conducere. Pentru fiecare, Goodwill Consulting reprezintă mult mai mult decât un simplu job, este un mod de viață și o comunitate în care împărtășim valorile și viziunea noastră pentru succes.

 

  • Cât de important este mindsetul pentru un lider?

Răzvan Gălățan: Din punctul meu de vedere, mindsetul este esențial pentru un lider deoarece influențează decisiv modul în care abordează situațiile și ia decizii, dar și modul în care interacționează cu cei din jur și își conduce echipa. Personal, consider că un lider trebuie sa fie mereu pozitiv și optimist, deoarece în acest mod poate contribui la motivarea și îmbunătățirea performanței membrilor echipei. Am văzut de-a lungul anilor cum un mindset negativ poate duce la un mediu de lucru tensionat și demotivant. Astfel, pentru a fi un lider eficient, este important să ai un mindset care să te ajute să depășești provocările, să găsești soluții creative și să menții o perspectivă pozitivă asupra situațiilor dificile. Această mentalitate pozitivă te va ajuta să îți menții echipa motivată, să creezi un mediu de lucru colaborativ și să îți îndeplinești obiectivele. Concluzionând, consider că un mindset pozitiv este crucial pentru un lider și poate face diferența dintre succes și eșec.

 

  • Ce înseamnă succes pentru Goodwill Consulting?

 

Răzvan Gălățan: Pentru Goodwill Consulting, pe lângă indicatori de performanță financiari urmăriți, succesul înseamnă capacitatea de a oferi servicii integrate, complete, clienților noștri. Asta înseamnă că după ce reușim să ascultăm exact nevoile clienților noștri, putem propune soluții multiple, diverse, dar care în același timp să le fie utile în dezvoltarea propriei afaceri. Succesul pentru noi înseamnă că putem călători pe un drum mai bun, că putem să ne cazăm la un hotel nou construit, că putem comanda o mobilă de mai bună calitate, că putem avea parte de servicii digitalizate la companiile din România și lista poate continua le nesfârșit. Să știți că prin cele peste 2500 de proiecte ce le-am realizat cap coadă, probabilitatea să fi fost orice cititor beneficiar indirect al muncii noastre este foarte mare și asta ne umple de mândrie.

 

  • „De ce să aleg Goodwill Consulting?” Răspunde-i scurt unui potențial client care, ipotetic, ți-ar adresa această întrebare.[1] [2] [3] 

 

Răzvan Gălățan: Clienții se pot convinge de capacitatea noastră de lucru în cadrul consultanțelor gratuite pe care le avem și deseori nu mai sunt necesare alte argumente. În schimb, dacă ar fi să numesc câteva dintre atuurile noastre importante, aș spune fără ezitare că transparența ofertelor noastre este un plus, nu avem niciun cost ascuns și clienții știu din start cu ce așteptări încep părțile colaborarea. În al doilea rând, avem o serie de garanții contractuale prin care asigurăm clienții de cel mai înalt nivel de profesionalism, inclusiv din punct de vedere financiar. În al treilea rând, este confortabil să ai atâtea servicii la pachet, într-o singură mână și aici încă nici nu am apucat să pomenesc de multitudinea de parteneri cu care lucrăm și cu care ajutăm mediul de afaceri. Referințele noastre, know-how-ul, numărul mare de proiecte, prezența în toată țara sunt și acestea lucruri de luat în seamă. Un alt aspect extrem de important pe care aș vrea să îl scot în evidență este faptul că noi suntem motivați de implementarea cu succes a proiectelor și nu doar de câștigarea lor. Suntem alături de antreprenori de la depunerea proiectului, la realizarea procedurilor de achiziții competitive, la realizarea deconturilor și la realizarea de rapoarte de progres și durabilitate. Practic, din ziua semnării contractului de consultanță cu noi,  clientul se asigură că va avea un partener de lungă durată care se va asigura că își primește toți banii câștigați, fără a avea corecții financiare. Dacă este să menționez un lucru care chiar ne face unici, și dacă tot purtăm acest dialog la aniversarea de 15 ani a companiei, aș zice că avem contractele pe termen lung cu care încă de astăzi asigurăm clienții că vom fi alături de ei în următorii 15 ani și credem că prin astfel de parteneriate și colaborări putem realiza într-adevăr lucruri excepționale.

 

  • De un deceniu și jumătate, Goodwill Consulting contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din România. Cum marcați cei 15 ani de activitate?

 

Răzvan Gălățan: Aici am luat în calcul trei piloni:

- Imaginea companiei. Recunoaștere. Impact

- Responsabilitate pentru mediu înconjurător

- Integrarea valorilor Goodwill și suportul angajaților

Pentru primul pilon veți vedea în cursul săptămânilor ce urmează opinii scurte din partea a 15 clienți și 15 colegi despre cum văd ei compania noastră.

 

Pentru al doilea pilon, am selectat 15 angajați pentru care am calculat emisiile de carbon anuale pe care le-am cuantificat cu ajutorul ultimelor studii apărute în Statele Unite în 2022. A reieșit din studiu că impactul de carbon anual al celor 15 colegi este în valoare de 8,914.40 euro. Acest buget îl vom folosi pentru a acorda 18 vouchere de 500 euro pentru scrierea proiectelor întreprinderilor care depun proiecte pe Fondul pentru Modernizare (finanțări pentru dezvoltare capacități de producere energie verde), pepiniere și domeniul reciclării împreună cu noi. Ne vom bucura de succesul proiectelor lor și de reducerea emisiilor de carbon obținută în urma implementării. Vom face parte dintr-o comunitate mai bună, mai puțin poluată, în care putem spune că și noi am contribuit, prin compensarea emisiilor angajaților noștri, la aceste rezultate. Acest demers este aplicat într-un program pilot în acest an, urmând să-l dezvoltăm și să ne apropiem cu adevărat de conceptele „carbon neutral”.

Pentru al treilea pilon, am făcut un exercițiu foarte interesant, în care ne-am mulțumit intern reciproc și au ieșit peste 600 de mesaje de mulțumire în doar o singură oră. Cred că a fost un exercițiu ce ne-a întărit și mai tare relațiile interne.

 

×