x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pagubă de 1,4 miliarde de dolari din privatizarea Sidex

Pagubă de 1,4 miliarde de dolari din privatizarea Sidex

18 Aug 2009   •   00:00

Statul român a suferit o pierdere de 1,4 miliarde de dolari din privatizarea combinatului Sidex Galaţi, pe platformă lucrând 11.500 de angajaţi, mai puţin de jumătate faţă de cât număra combinatul în toamna lui 2001, când a fost preluat de Ispat, consideră deputatul gălăţean Mihai Boldea.

El a anunţat ieri că a cerut procurorului general al României declanşarea unei anchete pentru verificarea modului în care a fost făcută privatizarea combinatului siderurgic Sidex Galaţi.

"De la preluarea de către managementul indian, combinatul a pierdut peste 15.000 de angajaţi. Galaţiul riscă să devină un tărâm al şomerilor pentru că nimeni nu a făcut anterior privatizării nici o analiză de impact, iar ulterior privatizării, autorităţile din România şi-au luat complet mâna de pe combinat şi i-au lăsat pe noii manageri să facă ce îi taie capul", susţine Boldea.

ÎN URMĂ CU INVESTIŢIILE
Deputatul menţionează că majoritatea sindicatelor de pe platforma siderurgică gălăţeană afiliate la FSS Metarom sprijină verificarea condiţiilor de privatizare.

Metarom a cerut în mai multe rânduri desecretizarea contractului. Boldea acuză că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) nu a urmărit aşa cum trebuia respectarea contractului de privatizare, iar acest lucru a generat probleme sociale, dar şi încălcări ale normelor de protecţie a mediului în Galaţi.

În luna iunie, Boldea a cerut la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul privatizării Sidex.

CONFLICT CU STATUL
ArcelorMittal a avut profituri de circa 670 milioane de dolari la Galaţi de când a preluat combinatul însă în acest an a decis închiderea Uzinei Cocso-Chimice şi importarea de materie primă din Polonia.

Un document aflat în posesia Jurnalul Naţional şi trimis în comun de Ministerul Economiei şi AVAS precizează că "prin soluţa impusă se pot importa cantităţi de cocs ce pot conduce la elaborarea a maximum 1-1,5 milioane de tone de oţel pe an, ceea ce este total nerentabil având în vedere capacităţile instalate de care dispune combinatul: furnale ­ circa 7 milioane tone, oţelării ­ 6 milioane tone, laminoare la cald ­ peste 6 milioane tone". Între timp, combinatul primeşte gaze naturale de la Romgaz, mult mai ieftine decât cele de import printr-o măsură ce vizează ajutorarea întregii industrii.

În urmă cu o lună, ArcelorMittal a anunţat că renunţă la tranasportul mărfurilor prin portul bulgar Burgas. "ArcelorMittal Galaţi nu are nici un argument economic pentru aprovizionarea cu materie primă pe ruta Burgas-Canalul Bâstroe, în dauna rutei Constanţa-Canalul Dunăre-Marea Neagră. Realitatea contrazice absolut toate argumentele domnului Thierry Le Gall (CEO al Diviziei de sud-est a ArcelorMittal - n.r.)", se arată într-un comunicat comun al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN) şi Comvex (CMVX), toate din Constanţa.

Costul integral al transportului prin Constanţa este de 5,77 euro/tonă, inclusiv comisioane şi asigurarea mărfurilor, în timp ce costul tranzitului prin Burgas este cuprins între 16,13 şi 19,13 euro/tonă, potrivit sursei citate.

×
Subiecte în articol: economic