Consiliul Județean Tulcea a anunțat, oficial, că lucrările pentru modernizarea portului din municipiul Tulcea vor fi începute în vara acestui an. Investiții în porturile de la Tulcea sau pentru modernizarea falezei nu s-au mai făcut de 30 de ani, mai ales din cauza birocrației. Toate porturile din județ sunt administrate de o instituție din Galați, iar pentru a obține administrarea portului și a falezei, CJ Tulcea a negociat timp de patru ani, cu mai multe instituții. Fără aceste demersuri, CJ nu ar fi putut face proiectul de investiții, cu finanțare din fonduri europene, prin instrumentul ADI ITI Delta Dunării.
După șapte ani în care a fost pregătit proiectul de modernizare a portului din municipiul Tulcea, știm că lucrările vor începe peste cel mult șase luni, începând de acum. Ieri a avut loc, la sediul CJ Tulcea, Conferința de lansare a proiectului „Modernizarea Portului Tulcea – de la MM 38+1530 - la MM 38+800” și de semnare a contractului de proiectare și execuție pentru lucrările aferente. “Munca de preluare a portului în administrare, pentru a putea finanța acest proiect, a durat patru ani. În total, a durat șapte ani doar pregătirea proiectului. Faleza de la Tulcea aparținea de APDM Galați (Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime – n.r.) care nu a investit nici macar 1% din încasări pentru lucrări de modernizare, iar aceasta este drama multor porturi tulcene. La baza celor mai importante proiecte de investiții din Tulcea a stat ADI ITI Delta Dunării. Din fericire, din anul 2012, până în 2016, am beneficiat de sprijinul guvernantilor și al Băncii Mondiale. Această strategie a fost făcută de ecperții Băncii Mondiale”, a explicat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Faza de proiectare a-nceput
În luna mai 2019 s-a semnat contractul de finanțare pentru investiția “Modernizarea Portului Tulcea”, care se va finanța prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Proiectul constă în reabilitarea a șase tronsoane de faleză, cu o lungime totală de 1.510 metri. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 40 de milioane de euro pentru acest proiect major pentru municipiul și județul Tulcea. Proiectul pentru reabilitarea falezei va duce la o creștere a suprafeței acesteia, în condițiile în care cheul va fi unul vertical, pe o suprafată de 90%. Noul front proiectat va avea o lungime totală de 1510 m și va fi amenajat cu cheuri verticale pentru acostarea directă sau mixtă și operare (îmbarcare-debarcare pasageri) nave turistice și ambarcațiuni mici, la orice nivel al Dunării, pe lungime de 1280 metri, cât și pentru acostarea directă și operarea unor nave fluvial maritime la dana de mărfuri generale din amonte cu o lungime de 230 de metri. Chiar dacă lucrările ar putea începe în luna august, în plin sezon turistic, Horia Teodorescu, președintele CJ, a decladat că se va asigura personal că nu va fi afectată activitatea portuară. Durata de execuție este de 42 de luni.
În timpul perioadei de execuție, portul trebuie să functioneze, atât pentru transportul de pasageri, cât și pentru cel de mărfuri.
Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea
Un proiect separat de decorare a falezei va fi finanțat din bugetul CJ Tulcea, pentru a se aplica la finalul lucrărilor de reabilitare, iar pentru proiect, CJ va lansa, peste cel mult două săptămâni, un concurs de proiecte, la care poate participa oricine. CJ va premia primii trei clasați, cu 10.000, 7000, respectiv 5000 de euro.