România, secătuită de resurse naturale

Ţara noastră va resimţi din plin în zece ani şo­cul terminării resurselor, pe mă­su­ră ce acestea se consumă. Primul efect: s­cu­mpirile.

Acum 70 de ani, Hitler avea nevoie de petrolul românesc pentru a-şi întreţine enorma maşină de război. Decenii mai târziu, autorităţile îndeamnă companiile române să se extindă în afara graniţelor, în căutare de petrol, gaze naturale, uraniu şi cărbune, pentru a "hrăni" maşinăria economică înfometată de resurse.

O ţară bogată şi plină de resurse naturale. Aceasta ar fi descrierea care ne vine prima oară în minte când vorbim despre România. Deşi acest refren se perpetuează şi acum, rea­litatea este alta: resursele minerale ale ţării noastre sunt pe terminate şi este momentul să ne gândim ca stat la concesionarea sau achiziţia de zăcăminte în străinătate pentru a ne acoperi "foamea" de energie. Şi cu cât subsolul României sărăceşte în resurse, cu atât acestea vor ajunge la noi mai scumpe: benzină, motorină, gaze naturale, chiar şi curentul electric realizat pe bază de uraniu sau cărbune.

Benzina pe care o consumăm va veni în câţiva ani din Albania sau Muntenegru, pe măsură ce ză­c­ă­mintele din ţara noastră se epuizează. Asigurarea petrolului necesar pentru a pune în mişcare România după ce zăcămintele autohtone se consumă ar trebui făcută din zone apropiate geografic, dar care nu sunt ţinta marilor companii petroliere occidentale, potrivit Strategiei de reindustrializare a României.

"Asigurarea pentru viitorul previ­zibil a unui grad de înlocuire a re­zer­velor de petrol, gaze, cărbune cu re­zer­ve noi din ţară sau străinătate de cel puţin 100% - se poate face şi prin identificarea eventualelor re­zerve ne­­convenţionale de gaz natural - ză­că­minte de gaz în şisturi, argile sau straturi de cărbune (shale gas, coalbed methane) şi petrol - petrol greu din şisturi bituminoase, prin achiziţionarea de către companiile ro­mâneşti cu capital public şi privat de licenţe de explorare şi exploatare a petrolului şi gazelor în alte ţări, în special ţări sau zăcăminte care nu sunt în vizorul marilor consumatori mondiali - spre exemplu, zăcă­min­te­le de petrol greu din Albania, po­ten­ţia­­le­le zăcăminte de petrol şi gaze de pe platforma continentală a Mun­te­ne­­­­grului sau de gaze din şisturi din Eu­­­ropa Centrală (Polonia etc.), ză­că­minte secundare din Africa de Nord, zo­na Caspică etc.", se arată în stu­diul "Reindustrializarea Româ­niei: po­­litici şi strategii". Documentul este în dezbatere publică pe site-ul Minis­­te­­rului Economiei şi a fost realizat de Grupul de Economie Aplicată (GEA).

Guvernul poate să sprijine companiile publice şi private din ţara noastră să achiziţioneze şi să exploateze aceste resurse. Strategia încurajează societăţile mioritice să iasă la atac prin achiziţii în străinătate a unor "companii mici şi mijlocii care au rezerve confirmate de petrol şi gaze sau care produc deja petrol sau/şi gaze în străinătate".

Studiul comentează că rezervele interne de petrol şi gaze se vor epuiza în 15-20 de ani şi că diversificarea importurilor nu ne va proteja de creşterea preţurilor. Documentul propune ca obiectiv proactiv asigurarea pentru viitorul previzibil a unui grad de înlocuire a rezervelor cu altele noi din ţară sau străinătate cu cel puţin 100%. Deja o parte din companii încearcă acest lucru: Romgaz derulează activităţi de explorare în Polonia şi Slovacia, în timp ce Petrom produce în Kazahstan 1,63 milioane de tone barili echivalent petrol (bep) în zăcământul de la Komsomolskoe.

România are rezerve de 74 de mi­lioane de tone de petrol, dar extrage 5,2 milioane de tone anual. În pri­vinţa gazelor naturale, avem în subsol 185 de miliarde de metri cubi, iar în fiecare an sunt extrase 12,5 mi­liarde de metri cubi.

Producţia de ţiţei şi gaze a Petrom s-a redus cu 2% în trimestrul al doilea din acest an, până la 180.000 de bep, deoarece noile sonde forate n-au putut compensa declinul natural.

Efectele dispariţiei resurselor nu vor fi observate la terminarea zăcămintelor, ci de la jumătatea perioadei, în cinci-şapte ani, şi vor cuprinde scumpiri, pe măsură ce se adaugă la costuri transportul, profitul producătorilor şi regimul de taxe.

Aceeaşi ţintă este valabilă şi pentru rezervele de uraniu, care se vor epuiza total în 2017. Or, România are nevoie de uraniu pentru asigurarea necesarului de combustibil pentru Centrala nucleară de la Cernavodă. În acest moment, Nuclea­relectrica operează două reactoare la Cernavodă şi produce 18% din energia electrică ce se consumă în ţară. Însă în 2015-2016 vor mai intra în funcţiune alte două reactoare, iar autorităţile au în plan construcţia unei a doua centrale nucleare până în 2020.

Documentul menţionează că Guvernul ar putea sprijini Compania Naţională a Uraniului să achi­zi­ţioneze rezerve de uraniu în străi­nătate şi că "strategia este aplicabilă încă în marea majoritate a regiunilor producătoare de uraniu -Australia, Canada, Africa, Asia Centrală". Deja autorităţile au discuţii pentru concesionarea unor zăcăminte de uraniu în Kazahstan.

Strategia trage un semnal de alarmă, menţionând că în acest moment producţia mondială de uraniu acoperă doar 50%-60% din consum, restul provenind din programul de reducere a arsenalului nuclear al Rusiei. Însă acesta se termină în 2013, iar mai multe ţări care nu au avut centrale nucleare până acum doresc să-şi construiască (Italia, Iran, Emiratele Arabe Unite).

Situaţia nu este roz nici măcar în privinţa cărbunelui. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale a Resurselor Mi­nerale (ANRM), România are la ora actuală rezerve de 755 de milioane de tone huilă, 1,49 de miliarde de tone lignit, concentrate mai ales în Valea Jiului, respectiv Bazinul Olteniei. Însă nu toate sunt exploatabile sau concesionabile. Lignitul în aceste ză­că-minte este de 445 de milioane de tone, însă anual se extrag 32 de mi­lioane de tone, ceea ce înseamnă doar 13 ani de producţie. De asemenea, la huilă sunt exploatabile 105 mili­oane de tone, iar la o producţie anuală de 3,2 milioane de tone, ne ajunge 32 de ani.

Situaţia nu se rezumă doar la resursele energetice. În 2008, cons­t­ructorii ajunseseră să importe ciment din Bulgaria, deoarece era mai ieftin. Între timp, a sosit criza, care a blocat sectorul imobiliar, iar în prima jumătate a acestui an, vânzările de ciment au scăzut cu 45% faţă de 2009. În cazul producţiei de aluminiu, bauxita necesară este importată în proporţie de 85%.