Solutiile prin care guvernele si bancile centrale incearca sa rezolve criza finnaciara sunt doar niste paleative, adica amanari de solutii care nu fac altceva decat sa inrautateasca situatia.
“Criza are radacini profunde de sistem si rezolvarile care se incerca sunt niste paleative, niste solutii care de multe ori inrautatesc problemele', a declarat Valentin Lazea, economistul-sef al BNR, la un seminar organizat de BCR. Acesta a mai precizat ca politicile monetare laxe, cu rate ale dobanzilor sub rata inflatiei, descurajeaza economia si pe cei care economisesc, favorizand pe cei care traiesc pe credit. Din cele 27 de tari membre UE, numai patru au rata de politica pozitiva. Actuala politica dusa de bancile centrale din Europa duce la cresterea datoriilor publice, de la an la an.
Nici relaxarile fiscale, recompensa nemeritata pentru generatiile actuale, nu reprezinta o solutie corecta, in opinia lui Lazea. “ E incorect fata de generatiile viitoare, care vor trebui sa achite nota de plata', a mai precizat economistul-sef al BNR.
Un alt exemplu de solutie incorecta este modul in care au fost salvate multe banci comerciale din fonduri bugetare, ceea ce I-a penalizat pe platitorii de taxe si a favorizat bancile comerciale.
Valentin Lazea considera ca este nevoie de o schimbare completa de optica. “Trebuie facuta tabula rasa. Politica monetara trebuie intarita, iar cea fiscala sa fie mai restrictiva. Bancilor salvate cu banii contribuanililor ar trebui sa li se interzica distribuirea de dividente catre actionari, de bonusuri catre directori si mariri de salarii catre salariati', a spus Lazea. Acesta a mai precizat ca rolul dolarului trebuie repus in discutie, iar in zona euro nu trebuie ignorata solutia excluderii tarilor care nu se pot conforma. “Daca Grecia nu-si gaseste forta sa faca ce trebuie sa fie lasata la mana pietelor de capital. Si atunci sa-i vedem', a mai spus Lazea.