20 februarie 2009
CARDURIPiaţa cardurilor din România a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere reală, puţin sub 30%, ajungând la 11,5 milioane de carduri, a declarat directorul executiv al Direcţiei carduri din BCR, Igor Zganjer. “Piaţa va creşte cel puţin la fel ca în 2008, nu ne aşteptăm la o încetinire. BCR va continua să crească peste media pieţei”, a spus Zganjer. El a precizat că în cinci-şase ani, piaţa va ajunge la 30 de milioane de carduri. În 2008, tranzacţiile la comercianţi au depăşit 10% din numărul total de tranzacţii prin carduri, iar în 2009 ponderea ar putea ajunge la 20%. În prezent, circa 25% din comercianţi au instalate POS-uri.
43.000 DE ŞOMERI
Numărul locurilor de muncă ce vor fi desfiinţate până în
luna octombrie a ajuns la 43.658, cu peste 5.000 mai multe faţă de săptămâna
trecută, când erau înregistrate 38.314 de astfel de notificări. În total, 475
de societăţi comerciale din ţară, cele mai multe din Bucureşti (34) şi judeţele
Galaţi (27), Prahova (22), Braşov (21), Cluj (20), Constanţa (19), au anunţat
agenţiile judeţene de ocupare că vor disponibiliza, până în luna octombrie,
43.658 de locuri de muncă, potrivit datelor centralizate de ANOFM. Cele mai
multe desfiinţa sunt anunţate în luna februarie (22.307). Alte 18.132 de
posturi ar putea fi disponibilizate în martie.
INSOLVENŢĂ
Numărul dosarelor de insolvenţă care vor fi deschise în
acest an în România se va ridica la 20.000, după ce în 2008 au fost iniţiate
14.500 de dosare, a declarat avocatul Arin Stănescu, de la Casa de Avocatură Stănescu,
Miloş, Dumitru şi Asociaţii. “Dacă anul trecut am avut 14.500 de dosare de
insolvenţă, în acest an vom ajunge la 20.000 de dosare, dacă nu vom lua în
considerare dosarele pe care ANAF le va introduce, aşa-numitele dosare de curăţenie”,
a afirmat Stănescu. În ianuarie au fost înregistrate 1.600 de dosare de
insolvenţă, în creştere de la 1.000 de dosare în aceeaşi perioadă a anului
trecut.
ECONOMISIRE
Bancpost a lansat un depozit în lei, cu scadenţă la 90 de
zile şi dobândă progresivă de până la 16% pe an. Acest produs oferă clienţilor,
persoane fizice sau companii mici, posibilitatea de a retrage banii oricând şi
de a păstra dobânda acumulată până la data retragerii. Dobânda creşte progresiv
pe fiecare interval de 30 de zile de la 14% pe an la 15% pe an, ajungând la 16%
pe an la scadenţă. Dacă banii sunt retraşi după 75 de zile, se păstrează dobânda
de 14% plătită pentru primele 30 de zile, cea de 15% plătită pentru următoarele
30 de zile şi, în plus, rate de 16% pentru zilele încheiate din ultimul
interval de 30 de zile.