Criza economică trimite acasă milioane de imigranţi din toate ţările lumii. New York Times comentează că şansele egale ale lucrătorilor din UE s-au redus la principiul "unii sunt mai egali decât alţii", din cauza adâncirii crizei. Interesele naţionale şi locale devin tot mai pronunţate, deşi, teoretic, toţi cetăţenii au drepturi egale pe piaţa muncii. În ultimele luni, imigranţii din Europa de Est, America Latină sau Africa atraşi în Spania, Irlanda sau Marea Britanie au început să se întoarcă acasă, sperând să găsească locuri de muncă sau măcar să aibă cheltuieli mai mici. 50.000 de imigranţi din Irlanda au plecat deja spre ţările lor de origine.
INFRASTRUCTURĂ
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, susţine că realizarea drumului expres Craiova-Piteşti nu a făcut parte din înţelegerea cu Ford. "Puteţi să-i întrebaţi pe cei de la Ford şi o să vedeţi că nu a fost o astfel de condiţionalitate. Este o mare minciună", a declarat Radu Berceanu. Mai mult, Berceanu susţine că Orban a plătit mult prea mult pentru studiul de fezabilitate al acestei şosele de 100 de kilometri. "În general, la un drum de o sută de kilometri, la nivel de studiu de fezabilitate, costă unul-două milioane. Âsta a costat 12,5 milioane de euro şi constă în tot felul de bibliografuri şi hârtii", a spus Berceanu. (E.S.)
RECESIUNE
Liderii economici şi financiari ai statelor G7 consideră că economia globală ar putea să fi trecut de cea mai severă perioadă a recesiunii, însă redresarea nu este încă o perspectivă garantată. Miniştrii de Finanţe şi şefii băncilor centrale ale celor mai mari şapte puteri economice ale lumii au transmis, după reuniunea de vineri de la Washington, că activitatea economică ar trebui să intre în recuperare în a doua parte a acestui an. Totuşi, perspectivele rămân pesimiste şi există încă riscuri de înrăutăţire a condiţiilor economice globale. În februarie, oficialii prezenţi la întâlnirea G7 avertizau că recesiunea severă va persista tot anul 2009.
Citește pe Antena3.ro