x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Teodorovici: Am solicitat Comisiei Europene să cuprindă în rapoarte atât previziunile,cât şi rezultatele finale

Teodorovici: Am solicitat Comisiei Europene să cuprindă în rapoarte atât previziunile,cât şi rezultatele finale

12 Feb 2019   •   18:11
Teodorovici: Am solicitat Comisiei Europene să cuprindă în rapoarte atât previziunile,cât şi rezultatele finale

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că a solicitat Comisiei Europene ca în rapoartele pe care le întocmeşte să cuprindă atât previziunile referitoare la evoluţiile economiilor cât şi rezultatele finale înregistrate de statele europene.

"Astăzi, la breakfast, am avut o prezentare a situaţiei, a previziunilor de iarnă ale Comisiei Europene. Aici am avut o solicitare către Comisia Europeană să încerce să cuprindă în rapoartele pe care le pun în mod public, le prezintă în mod public, atât previziunile Comisiei Europene, adică acele forecast, cât şi rezultatele finale vis-a-vis de indicatori, pentru a se vedea exact de către cei care sunt interesaţi şi eventuale diferenţe între ce s-a anticipat de către Comisie şi, într-un final, ce a fost, cum s-a închis un anumit nivel sau altul în anumit an sau altul. Este o solicitare pe care am făcut-o şi Comisiei Europene, o să o facem şi altor instituţii financiare internaţionale. Cred că este corect faţă de cei care sunt interesaţi de astfel de informaţii să aibă exact această comparaţie sau să poată face această comparaţie între ce se estimează şi cum se închide un indicator sau altul", a spus Teodorovici, care se află la Bruxelles şi a prezidat marţi a doua reuniune a Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare.

El a subliniat că a ridicat acest subiect în calitate de preşedinte al Consiliului miniştrilor de Finanţe deoarece consideră că aşa este corect faţă de cei interesaţi de aceste documente.

"Ca preşedinte al Consiliului de Miniştri de Finanţe am ridicat acest subiect, cum este, cred eu, corect faţă de cei care sunt interesaţi de aceste documente, aceste rapoarte pe care o structură precum Comisia Europeană le elaborează periodic, să vadă toate informaţia la îndemână ca să poată să şi compare ceea ce Comisia iniţial a estimat şi mai ales modul în care se închide pentru o ţară sau alta, pentru un indicator sau altul, să spunem, care este rezultatul final. Desigur, dacă luaţi cazul nostru ca ţară, cazul României, aici o să vedeţi diferenţe foarte mari. Uitaţi-vă la ultimii doi ani de zile când se estimează creşterea economică sau s-a estimat creşterea economică, în 2017, din partea Comisiei Europene, dacă nu mă înşel, undeva, a variat în jur de 4%, mai mult sau mai puţin, dar într-un final anul a fost închis cu o creştere economică de 7% dacă nu mă înşel. Uitaţi-vă anul trecut, în 2018, la fel o estimare tot aşa subdimensionată cu mult din păcate, dacă nu mă înşel 3,8%, undeva în acea zonă. Estimările au variat pe timpul anului, dar într-un final se închide anul trecut undeva la 4 - 4,5%", a afirmat ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, publicarea atât a previziunilor cât şi a datelor finale este importantă atât pentru costurile împrumuturilor cât şi la elaborarea ratingurilor.

"Variaţiile sunt foarte mari ceea ce înseamnă ce? Cu siguranţă cei interesaţi de piaţa din România consultă atât informaţiile din partea Guvernului, din partea Institutului Naţional de Statistică şi, cum este normal, din partea altor instituţii internaţionale - Comisia Europeană, Fondul Monetar, Banca Mondială şi diferite structuri. Şi atunci cred că este corect faţă de cei care au interes într-un fel sau altul faţă de o ţară, în cazul de faţă România, să aibă toate elementele în acel document, adică previziunea iniţială şi cum se închide un indicator sau altul, un an fiscal sau altul. Cred că este corect şi principial şi nu numai asta. Ştiţi foarte bine, asta poate să însemne costuri pentru noi ca ţară atunci când vrem să ne împrumutăm sau când suntem, să spunem aşa, catalogaţi atunci când se fac anumite rating-uri de ţară şi nu numai. Toate aceste lucruri contează. Poate par mărunte în ochii unora, dar pentru mine, ca ministru de Finanţe, este foarte important în contextul european, dar şi la nivel individual, pentru fiecare ţară-n parte", a subliniat Eugen Teodorovici.

În previziunile intermediare de iarnă, publicate săptămâna trecută de Comisia Europeană, se estimează că ritmul de creştere al economiei româneşti va încetini anul acesta până la 3,8% şi va ajunge la 3,6% în 2020, de la un avans estimat la 4% în 2018.

"Boom-ul economic care a început în România în anul 2017 s-a temperat în 2018. Creşterea reală a Produsului Intern Brut s-a redus de la 7% în 2017 la un nivel estimat la 4% în 2018. Ritmul mai lent de creştere se datorează consumului privat, pe măsură ce efectele reducerilor de taxe implementate în 2017 s-au risipit, iar inflaţia a afectat mai mult veniturile disponibile", susţine Executivul comunitar.

Potrivit sursei citate, principalul motor al creşterii economice va rămâne consumul privat. "Evoluţia investiţiilor în 2019 va depinde în mare de impactul politicilor introduse în luna decembrie 2019 în sectorul bancar, energie şi telecomunicaţii", subliniază CE.

În schimb, în varianta de iarnă a Proiecţiei Principalilor Indicatori Macroeconomici 2018 - 2022, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză a fost menţinută la 5,5% estimarea de creştere a economiei româneşti în acest an, pe această previziune fiind construit şi proiectul bugetului general consolidat pentru 2019. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici