Valoarea acţiunilor şi participaţiilor deţinute de administraţia publică a crescut anul trecut cu 5,2%, la 45,5 miliarde de lei, susţinută de majorarea sumei acţiunilor cotate la bursă cu 7,16% şi a participaţiilor cu 7,6%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Administraţia publică deţinea la finele anului trecut acţiuni cotate de 7,85 miliarde de lei şi necotate în valoare de 31,5 miliarde de lei, în creştere cu 4,3% comparativ cu decembrie 2008.
Totodată, administraţia publică mai avea alte participaţii în valoare de 6,1 miliarde de lei.
În ceea ce priveşte evoluţia structurii activelor, toate categoriile au crescut ca pondere în PIB. Astfel, acţiunile şi alte participaţii ale statului au urcat ca pondere în PIB de la 8,4% la 9,3%, creanţele bugetare de la 6,5% la 6,7%, iar depozitele administraţiei publice plasate de la 3,5% la 5,6%, ca urmare a împrumutului primit de la FMI pentru finanţarea deficitului bugetar, se arată într-un document publicat de BNR.
Numerarul şi depozitele administraţiei publice totalizau la finele anului trecut 21,36 miliarde de lei, în urcare cu 77%, iar creditele acordate depăşeau 6 miliarde de lei, nivel uşor mai mare decât cel de la sfârşitul lui 2008.
Administraţia publică avea de primit la sfârşitul anului trecut alte sume în valoare de 32,9 miliarde de lei, cu 2,2% mai puţin decât în trimestrul patru din 2008.
Per total, activele administraţiei publice au crescut ca pondere în PIB de la 18,4% la finele trimestrului patru din 2008 la 21,5% la sfârşitul anului trecut. Ca valoare, creanţele administraţiei publice au avansat anul trecut cu 11,4%, la 105,79 miliarde de lei.
Pe de altă parte, angajamentele administraţiei publice au înregistrat anul trecut un avans ca pondere în PIB de la 19,4% la 32,1%, în special din cauza emiterii de noi titluri în lei atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, precum şi atragerii de noi împrumuturi, ponderea principală fiind deţinută de creditul extern acordat de FMI în cadrul acordului stand-by.
Angajamentele administraţiei publice au crescut cu 58,2%, la 157,7 miliarde de lei, dintre care titlurile, altele decât acţiunile, depăşeau 67 miliarde de lei, aproape de 2,3 ori mai mult decât la finele anului 2008, iar creditele totalizau 55,5 miliarde de lei, în urcare cu 49,3%.
Angajamentele administraţiei publice privind acţiunile şi alte participaţii totalizau 4,3 miliarde de lei, în urcare cu 6,5% faţă de decembrie 2008.
"În trimestrul patru din 2009, ca şi în perioada similară din 2008, activele sectorului «Administraţia publică» au fost mai mici decât angajamentele acestuia; exprimat ca pondere în PIB, necesarul net de finanţare (deficitul calculat pe bază de drepturi constatate) a fost de 2,5%, respectiv de 3,6%", se mai spune în documentul băncii centrale.
Pe subsectoare, valoarea activelor administraţiei centrale a crescut ca pondere în PIB de la 16% la 19,23%, în special ca urmare a împrumutului primit de la FMI.
Activele administraţiei locale au rămas la nivelul de 1,5% din PIB anul trecut, iar cele ale administraţiei sistemelor de asigurări sociale şi-au diminuat ponderea în PIB de la 3,5% la 3,1%, în principal pe seama scăderii volumului depozitelor plasate de către acest subsector.
Valoarea angajamentelor a crescut ca pondere în PIB pe fiecare subsector, respectiv pentru administraţia centrală de la 18,7% la 29,6%, pentru cea locală de la 2,5% la 3,4%, şi pentru cea a sistemelor de asigurări sociale de la 0,7% la 1,5%, în principal datorită noilor emisiuni de titluri în lei pe termen scurt şi lung, dar şi atragerii de noi credite, ponderea principală fiind deţinută de împrumutul acordat de FMI.