Cum să-i pui la pământ

Nu e greu să-ţi demoralizezi angajaţii, arătându-le cine e şeful şi tăindu-le cheful de a emite cine ştie ce pretenţii. E de ajuns să le dai de înţeles că nu sunt de neînlocuit, că n-au idei şi nu sunt în stare să facă nimic ca lumea, să le dai dispoziţii pentru cele mai neînsemnate sarcini, să nu-i asculţi niciodată până la capăt şi să nu-i lauzi niciodată, indiferent cât de bine îşi fac treaba.

Cu doar o săptămână înainte de a pleca în concediu, patronul micii firme de publicitate la care Alina lucrează ca economist şi-a anunţat angajaţii că plata salariilor va întârzia cu două săptămâni. Vestea i-a surprins oarecum pe angajaţi. Chiar dacă n-a fost un an prea bun din punct de vedere financiar, ne-a povestit Alina, cei mai mulţi colegi ai ei ştiau că, doar cu câteva zile înainte, un client virase în contul firmei o sumă importantă de bani, mai mult decât suficientă pentru plata salariilor şi a eventualelor prime de vacanţă, la care patronul făcuse mai multe aluzii în ultimul timp. Astfel că Alina a făcut câteva investigaţii şi a descoperit cu surprindere că banii dispăruseră din cont, fiind folosiţi pentru achiziţionarea unei bărci cu motor pentru vacanţa la mare a patronului. "La început, mi-a venit să mă duc în biroul lui şi să-l întreb cum a putut să facă aşa ceva, să-şi cumpere o barcă nouă (mai are una!) cu banii din care trebuia să ne plătească salariile. Şi într-o perioadă în care clienţii sunt greu de găsit, iar cei pe care îi mai avem plătesc cu luni întârziere", spune economista. Apoi şi-a amintit că el e patronul, că sunt banii lui şi el are cel mai mult de pierdut dacă e inconştient, chiar dacă, în cei şase ani de când lucrează acolo, s-a simţit ca într-o familie, pentru că aşa i-a făcut să creadă patronul: că firma e o familie mare şi unită, la bine şi la greu. I-a părut rău că, în urmă cu trei ani, s-a lăsat convinsă de patron să nu plece la altă firmă. În scurt timp, toţi angajaţii au aflat de barca cea nouă a şefului, iar cea mai bună stare de spirit de la birou e acum una de indiferenţă.

Potrivit unui studiu realizat pe perioada a trei ani şi la care au participat 1,2 milioane de angajaţi din 52 de companii, în 85% dintre aceste firme, starea de spirit a angajaţilor scade abrupt în primele şase luni la noul loc de muncă, continuând apoi să se deterioreze constant pe parcursul următorilor ani. Studiul arată că, fără să ştie, firmele îşi demotivează angajaţii şi le diminuează entuziasmul. "Numeroase companii îi tratează pe angajaţi ca fiind uşor de înlocuit. La primele semne de dificultate financiară, angajaţii - despre care se vorbeşte în mod curent ca fiind «cea mai bună investiţie a firmei» - devin sacrificabili", afirmă doctorul David Sirota, coordonatorul studiului. "În general, angajaţii au parte de apreciere şi recompense necorespunzătoare: aproximativ jumătate din angajaţii care au participat la studiul nostru au afirmat că nu li s-au recunoscut meritele sau acest lucru s-a întâmplat în mică măsură, iar aproape două treimi spun că e mult mai probabil ca managementul să-i critice pentru slabele performanţe decât să-i laude pentru succesele pe care le au. În mod necugetat, managementul le îngreunează munca angajaţilor. La frustrarea acestora contribuie hârţogăraia interminabilă, instruirea insuficientă, absenţa comunicării, lipsa de delegare a autorităţii şi lipsa unei viziuni credibile", spune Sirota.

"După ce ne-a tăiat bonurile de masă, primele de sărbători şi a nu a mai plătit microbuzul pentru transportul la şi de la sediul firmei, conducerea a început să ne bombardeze cu tot felul de mesaje "motivaţionale" pe e-mail, au început să lipească postere peste tot, care ne spuneau că suntem cei mai buni şi au plătit chiar o firmă de coaching să mergem într-un team-building, lucru care nu s-a întâmplat anul trecut, când lucrurile mergeau bine. Dacă tot au făcut economii din salariile noastre, puteau să ne lase în pace, nu să ne tot bată la cap cu lucrurile astea în care nu crede nimeni şi să ne enerveze când ne gândim că aruncă banii pe prosti", spune Cezar, manager la o firmă de transporturi din Voluntari.

Ben Simonton, autor al unei cărţi despre motivarea angajaţilor, oferă un set de reguli pentru "managerii care nu ştiu încă cum să-şi demoralizeze subordonaţii". Dacă le dai angajaţilor multe ordine, respectul de sine le va scădea şi se vor considera nişte angajaţi lipsiţi de importanţă. Dacă un angajat se plânge de ceva, spune-i să-şi vadă de treaba lui; dacă un angajat îndrăzneşte să facă o propunere, spune-i să-şi vadă de treaba lui. Dacă un angajat are o întrebare, nu-l asculta până la capăt, ci dă-i un răspuns oarecare, fără legătură cu întrebarea. Asigură-te că faci mare caz de vreo greşeală făcută de angajat, dar nu-i mulţumi dacă face o treabă bună. Dacă are o stare de spirit proastă, spune-i că n-o să primească nici o mărire de salariu până starea de spirit nu se îmbunătăţeşte. Consideră că angajaţii habar n-au ce să facă şi cum să facă, aşa că dă-le ordine indiferent de situaţie. Această ultimă abordare se numeşte micromanagement: directive chiar şi pentru cele mai neînsemnate lucruri, limitând la maximum libertatea de acţiune a angajaţilor. Acest lucru le dă de înţeles oamenilor că managerul crede că aceştia sunt incompetenţi şi incapabili să gândească singuri. "Cea mai dăunătoare formă de micromanagement e să le spui oamenilor cum să facă un lucru fără să le spui de ce acel lucru e important", afirmă Mark Graban, specialist în cadrul organizaţiei de consultanţă Lean Enterprise Institute.

Ken Cooper, un specialist american în management, adaugă alte câteva metode de demoralizare a angajaţilor, cum ar fi locuri de parcare preferenţiale pentru unii sau o toaletă numai a şefului, angajarea de consultanţi externi care să identifice pentru conducere problemele care sunt cunoscute de toţi angajaţii, fără a căuta să se intereseze de problemele respective la proprii angajaţi, punerea muncii pe umerii unui singur angajat şi recompensarea celorlalţi cu sarcini mult mai uşoare.

În 2008 a apărut chiar şi un ghid umoristic "pentru demotivarea angajaţilor", al cărui autor, Mark Geoffrey Young, face în primele pagini o listă cu "cei mai mari «demotivatori» din lume". Printre ei se numără Augusto Pinochet, Donald Trump, Naomi Campbell, Benito Mussolini, Britney Spears, Saddam Hussein, Paris Hilton şi Nicolae Ceauşescu. Mark Young le spune şefilor că angajaţii din ziua de azi au prea multe beneficii (cum ar fi zile de concediu plătite, concediu medical şi timp liber în general). "Această carte e menită să vă repună în poziţia care vi se cuvine la locul de muncă - cea a unui zeu", scrie autorul, adresându-se managerilor şi patronilor. "Oamenii respectă zeii. Nu comentează în faţa zeilor. Nu se plâng că sunt trataţi incorect. De fapt, se aşteaptă ca zeii să fie nedrepţi. Cu cât vă veţi aşeza mai repede pe acest piedestal, cu atât veţi fi mai fericiţi - şi cu atât veţi avea mai puţin de-a face cu angajaţii dumneavoastră. În loc să vină la voi cu probleme şi să vă bată la cap cu întrebări, salariaţii vor păstra distanţa şi vă vor arăta respectul cuvenit". Mark Young spune că "arătându-le oamenilor cât de lipsiţi de valoare sunt în realitate - şi cât de uşor sunt de înlocuit - veţi putea stoarce mai mult din fiecare angajat. Frica de a fi aruncat afară o dată cu gunoiul îi va însufleţi să muncească mai tare".

Printre învăţăturile lui Young către şefii demoralizatori se numără câteva din domeniul comunicării interne. "Cheia succesului e aceea de a vă ignora angajaţii cu fiecare ocazie. Când aveţi de comunicat ceva, faceţi-o prin e-mail sau telepatie. Nu zâmbiţi şi nu salutaţi niciodată când vă întâlniţi cu angajaţii pe hol sau în parcare, pentru a păstra echilibrul între conducere şi personal. Poate părea nepoliticos, dar e mult mai bine decât să fiţi nevoit să aveţi de-a face cu problemele lor şi cu ideile lor stupide. Reamintiţi-le angajaţilor că dumneavoastră sunteţi şeful prin luarea de decizii înainte de a le auzi părerea. Vă puteţi râzgândi oricând dacă lucrurile nu ies bine".