Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De cateva zile, Calea Mosilor este in miscare. Lumea din strazile invecinate face un adevarat pelerinaj la casa cu numarul 241, pe usile, ferestrele si peretii careia se afla lipite afise care, daca sunt foarte nostime prin continutul lor, denota insa si starea de spirit si deznadejdea aceluia care le-a facut. (…) Am intrat in magazin. Un negot din care o familie compusa din opt suflete abia are cu ce se hrani. (…) D-na Grigorescu ma duse sa-mi arate incaperile mici si intunecate. (…)
– De cand stati aici?
– Pai stam de opt ani si jumatate. La inceput plateam 1200. Acum patru ani ne-a urcat cu 500 si acum, de Sf. Gheorghe, ne mai urca cu 1000. Ei, nu puteam plati atat, ca nu puteam munci numai pentru proprietar… Avem copiii. (…) Si asa, barbatu-meu cand a vazut ca proprietarul cere inca 1000, i-a spus: "Barem fa-ne o magazie sau o bucatarie". Proprietarul ca nu, ca asa cum e casa daca vrea sa-i dea 2700 lei pe an, daca nu sa se mute. Barbatu-meu a luat atunci alta pravalie mai in sus. (…)
– Dar cum i-a dat prin gand barbatului d-tale sa faca afisele astea?
– Pai cum sa nu-i dea prin cap, domnule? De cand stam in casa asta, n-am ramas datori cu nimica pentru chirie, ba intotdeauna o achitam cu patru-cinci zile inainte de termen. Proprietarul nu trebuia sa se poarte cu noi in felul in care s-a purtat. Acum cel putin sa afle lumea ce patimim. (…)
Pe cand ma intorceam in oras, vazand nenumaratele bilete "de inchiriat" lipite pe zidurile si ferestrele caselor si inchipuindu-mi micile drame care se petrec in jurul lipirii acestor bilete, mi-am zis: ce-ar fi daca toti chiriasii nemultumiti din Bucuresti ar face ca si chiriasul din Calea Mosilor? (…) Frumos aspect ar capata Bucurestii in cazul acesta…
Din "Dimineata", 17 februarie 1912; text selectat de Magda Cristina Ursache
