Acum 100 de ani. Românii la Karlsbad

Românii au început acum să vie şi sunt foarte mulţi anul acesta. Peste tot locul auzi vorbindu-se româneşte, te-ai crede într-o staţiune balneară din ţară, dacă confortul nu te-ar aduce imediat la realitate. De altfel, e şi mai bine să vie cineva către sfârşitul ori la începutul sezonului, căci găseşte toate mai ieftine.

“Vivat România!”
Dar relativ la români: Zilele trecute mă dusesem să prânzesc la un restaurant afară din oraş, la poalele muntelui, la “Iaherhaus”. Împrejurul unei mese, la o bună distanţă de unde stam eu, mai mulţi tineri petreceau, cu paharele de bere pline înainte; am înţeles imediat că nu sunt veniţi la Karlsbad pentru cură, ci ca să petreacă o zi, două, şi-i invidiam, ca ăla care nu bea decât apă fiartă sau răcită, din cele ce ies fierbinte din pământ. La un moment dat, aud: “Vivat România!” şi-i văz pe toţi sculându-se de pe scaune şi ciocnind paharul cu unul din capul mesei; mă apropii să văz ce-o fi asta şi recunosc în cel către care se îndreptau toţi pe compatriotul şi amicul meu Nicolae Mantu. Ce era? Nicolae Mantu obţinute ultima distincţiune ce se dă absolvenţilor de belle arte din München: marea medalie de argint. Plecat cu mai mulţi colegi într-o excursiune de plăcere la Karlsbad, găiră prilejul să-l sărbătorească. L-am felicitat şi eu din toată inima şi m-am aşezat la masa comună. Am băut însă tot apă.

Portul românesc la Karlsbad
Nu odată m-am oprit pe “Alte Wiese” înaintea vitrinelor unui magazin, cu o strălucitoare firmă scrisă în franţuzeşte: “Asociaţia naţională ungară de industrie casnică”. Înăuntru sunt expuse ţesături de pânză, cu “motive naţionale ungureşti”, în lânuri, arnici şi ibrişine. Motivele însă, în mare parte, sunt furate de la noi, românii, şi le zic “ungureşti” fiindcă sunt rău şi fără gust aplicate. Nici vorbă de comparaţie nu poate fi între frumoasa ie românească, cu drăgălaşele-i altiţe de la mâeci, chenarul de la piept şi galoanele de la guler şi între greoaiele bluze zise naţionale ungare. Minunatele puncte şi cruciuliţe ce formează baza acestor motive sunt atât de neîndemânatic aplicate şi culorile cu aşa prost gust combinate, încât îţi face rău, ţie, român, care ştii ce-i frumosul în această materie. Străinilor însă, care n-au avut ocazie să vază ţesăturile româneşti, le place grozav genul acesta şi dau năvală, şi cumpără, şi lasă bani mulţi la prăvălia dinaintea căreia m-am oprit de atâtea ori ca să-mi umplu sufletul de amărăciune.

“Furnica” românească
Ce minunate treburi ar face ici o secţiune a “Furnicei” pe timp de vară! – dar ce zic vară?, în sezon, iar aici sezonul e de 5 luni cel puţin (...). Şi dacă “Furnica” nu m-o auzi, ascultă-mă dumneata, cel puţin, doamnă Romanescu, care în Craiova lupţi atât de mult şi faci atâtea sacrificii pentru dezvoltarea gustului portului naţional. (...) (N. Ciocârdia)
Din “Universul”, 8 martie 1913; texte selectate de Tudor Cireş