x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Astăzi e ziua ta...”: Cornel Patrichi

0
Autor: Ramona Vintila 01 Apr 2008 - 00:00
“Astăzi e ziua ta...”: Cornel Patrichi


“Cred că în meseria asta lucrurile nu ţi le propui tu, ele vin de la sine sau nu. E greu să-ţi propui, de exemplu, să faci un mare spectacol de muzică, dacă nu ai fondurile necesare”, spunea artistul. Cornel Patrichi împlineşte astăzi 64 de ani.

“Cred că în meseria asta lucrurile nu ţi le propui tu, ele vin de la sine sau nu. E greu să-ţi propui, de exemplu, să faci un mare spectacol de muzică, dacă nu ai fondurile necesare”, spunea artistul. Cornel Patrichi împlineşte astăzi 64 de ani.


“Când am terminat Şcoala de Balet aveam dorinţa de a fi cel mai bun. În vremurile acelea munceam de dimineaţă până noaptea târziu, când terminam spectacolele. Deviza mea în carieră poate fi descrisă în câteva cuvinte – muncă, dăruire şi dorinţa de a te depăşi în fiecare zi. În viaţa mea profesională nu am avut modele. Am avut, însă modele de stil de muncă. Am lucrat cu Lazarov la început. Ţin minte că a fost amu­z­ant de la prima întâlnire. M-a întrebat când ne-am aşezat faţă în faţă: «Unde e caietul?». «Care caiet?», i-am răspuns. «Păi, vii să vorbim fără să-ţi notezi nimic?», a replicat el. Apoi, Alexandru Bocăneţ. Un om extraordinar de organizat, tot ceea ce ho­tăram era scris cu minuţiozitate, punct cu punct. Ei au fost modelele mele în meseria de divertisment.

Momente de cumpănă... Unul dintre ele a fost extrem de neplăcut. Am avut un accident de maşină şi nu ştiam dacă o să mai dansez. Am trecut peste... Apoi a fost momentul când am plecat sau mai bine zis am fugit din România pe vremea lui Ceauşescu. Am avut momente de nesiguranţă şi de uşoară disperare pentru ziua de mâine.

Niciodată nu m-am gândit să renunţ la cariera mea. Din contră. Niciodată nu am ajuns la concluzia că ceea am făcut e prost. Chiar dacă îmi dădeam seama că nu e nemai­po­menit, a doua zi mergeam mai de­parte şi încercam să egalizez valo­rile. Teoria asta a mea a funcţionat şi mi-a mers foarte bine.

Mustrări nu-mi fac deloc. Am muncit atâţia ani, am făcut sute de emisiuni de televiziune, am făcut zeci de filme de lungmetraj. Zeci de ani am fost cel mai bun din Ro­mânia. Am o viaţă fericită, un copil superb, o nevastă ardeleancă ne­mai­po­menită. Sunt un om foarte norocos.

Din nefericire am trăit în perioada în care ni se spunea că suntem generaţia de sacrificiu. Ajungem în zilele noastre, când iarăşi văd o ge­neraţie nouă, care se pare că este tot o generaţie de sacrificiu. Am în­ţeles de la oameni mai bătrâni decât mine că a fost o perioadă interbelică su­perbă. Poate că în acea perioadă mi-aş fi dorit să trăiesc.

După ce am început să visez cu adevărat, visul meu a fost să ajung numărul unu în această meserie, să ajung cel mai bun. A fost un vis pe care l-am realizat. Acum am ajuns la o perioadă fericită în care propriu-zis nu mai muncesc. Îmi văd de viaţa familiei mele, de viaţa fiului meu care din nefericire trăieşte în Italia. Vara merg la mare, toamna merg în Deltă, iarna merg la schi. Am o grămadă de «probleme»! În rest... mi-aş dori foarte mult un nepot!”

 

Dificultate

“Am ajuns în Italia şi nu ştiam de azi pe mâine ce o să fac. Asta până mi-am deschis o Şcoală de Balet şi totul a mers senzaţional. Am avut însă momente de nesiguranţă şi de uşoară disperare pentru ziua de mâine”

Cornel Patrichi, artist

Citeşte mai multe despre:   calendar

Serviciul de email marketing furnizat de