Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Cred că în meseria asta lucrurile nu ţi le propui tu, ele vin de la sine sau nu. E greu să-ţi propui, de exemplu, să faci un mare spectacol de muzică, dacă nu ai fondurile necesare”, spunea artistul. Cornel Patrichi împlineşte astăzi 64 de ani.
“Cred că în meseria asta lucrurile nu ţi le propui tu, ele vin de la sine sau nu. E greu să-ţi propui, de exemplu, să faci un mare spectacol de muzică, dacă nu ai fondurile necesare”, spunea artistul. Cornel Patrichi împlineşte astăzi 64 de ani.
“Când am terminat Şcoala de Balet aveam dorinţa de a fi cel mai bun. În vremurile acelea munceam de dimineaţă până noaptea târziu, când terminam spectacolele. Deviza mea în carieră poate fi descrisă în câteva cuvinte – muncă, dăruire şi dorinţa de a te depăşi în fiecare zi. În viaţa mea profesională nu am avut modele. Am avut, însă modele de stil de muncă. Am lucrat cu Lazarov la început. Ţin minte că a fost amuzant de la prima întâlnire. M-a întrebat când ne-am aşezat faţă în faţă: «Unde e caietul?». «Care caiet?», i-am răspuns. «Păi, vii să vorbim fără să-ţi notezi nimic?», a replicat el. Apoi, Alexandru Bocăneţ. Un om extraordinar de organizat, tot ceea ce hotăram era scris cu minuţiozitate, punct cu punct. Ei au fost modelele mele în meseria de divertisment.
Momente de cumpănă... Unul dintre ele a fost extrem de neplăcut. Am avut un accident de maşină şi nu ştiam dacă o să mai dansez. Am trecut peste... Apoi a fost momentul când am plecat sau mai bine zis am fugit din România pe vremea lui Ceauşescu. Am avut momente de nesiguranţă şi de uşoară disperare pentru ziua de mâine.
Niciodată nu m-am gândit să renunţ la cariera mea. Din contră. Niciodată nu am ajuns la concluzia că ceea am făcut e prost. Chiar dacă îmi dădeam seama că nu e nemaipomenit, a doua zi mergeam mai departe şi încercam să egalizez valorile. Teoria asta a mea a funcţionat şi mi-a mers foarte bine.
Citește pe Antena3.ro
Mustrări nu-mi fac deloc. Am muncit atâţia ani, am făcut sute de emisiuni de televiziune, am făcut zeci de filme de lungmetraj. Zeci de ani am fost cel mai bun din România. Am o viaţă fericită, un copil superb, o nevastă ardeleancă nemaipomenită. Sunt un om foarte norocos.
Din nefericire am trăit în perioada în care ni se spunea că suntem generaţia de sacrificiu. Ajungem în zilele noastre, când iarăşi văd o generaţie nouă, care se pare că este tot o generaţie de sacrificiu. Am înţeles de la oameni mai bătrâni decât mine că a fost o perioadă interbelică superbă. Poate că în acea perioadă mi-aş fi dorit să trăiesc.
După ce am început să visez cu adevărat, visul meu a fost să ajung numărul unu în această meserie, să ajung cel mai bun. A fost un vis pe care l-am realizat. Acum am ajuns la o perioadă fericită în care propriu-zis nu mai muncesc. Îmi văd de viaţa familiei mele, de viaţa fiului meu care din nefericire trăieşte în Italia. Vara merg la mare, toamna merg în Deltă, iarna merg la schi. Am o grămadă de «probleme»! În rest... mi-aş dori foarte mult un nepot!”
Dificultate
“Am ajuns în Italia şi nu ştiam de azi pe mâine ce o să fac. Asta până mi-am deschis o Şcoală de Balet şi totul a mers senzaţional. Am avut însă momente de nesiguranţă şi de uşoară disperare pentru ziua de mâine”
Cornel Patrichi, artist
