Astăzi e ziua ta... Gelu Voican Voiculescu!

Gelu Voican Voiculescu împlineşte astăzi 69 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Jocul dintre suflet şi timp îl jucăm toţi, fără însă a-l înţelege prea mulţi. Regulile sale au profunzimea oricărui joc inteligent şi, mai cu seamă, atunci când vorbim despre un proces natural, lucrurile se aşează sub pecetea tainei.

Născându-mă la 8 februarie, în semnul Vărsătorului, mi-am înveştmântat întreaga viaţă sub atributele acestuia. În copilărie, am vrut să ştiu pentru a cunoaşte (verb care - etimologic - înseamnă de fapt, a te naşte mereu, pe măsură ce ştii, respectiv, o co-naştere, o naştere concomitentă ştiinţei...), iar apoi, în tinereţe, pentru a înţelege acum, dorindu-mi parcă, să-mi pot răspunde. Toată viaţa am fost condus de neliniştea căutătorului, găsind puţin şi negăsind enorm...

Este adevărat că mi-am dezvoltat un simţ de colecţionar, transformând totul în jurul meu, într-un târg de antichităţi ori într-o galerie de artă. M-am încurcat de multe ori, printre oameni lipsiţi de valoare şi printre obiecte inutile, dar am avut şi şansa de a găsi comori, uneori inestimabile, pentru mine.

Ca-n orice existenţă, am fost răsucit între reflecţie şi făptuire. Am fost un idealist care şi-a structurat visele şi, de cele mai multe ori acţiunile, pe coloanele de marmură ale unei lumi care tinde să se curăţe de erori, şlefuindu-le. Am apreciat mult inteligenţa, curajul şi umorul. Am înţeles că perseverenţa are două tăişuri. Am riscat, dar n-am câştigat întotdeauna, învăţând că nu merită să lupţi pentru o nonvaloare.

Revoluţia română din decembrie '89 a fost pentru mine o mare provocare, care mi-a oferit şansa de-a transforma idealul în realitate - e drept cam târziu ( la 49 de ani!), atunci când m-aşteptam mai puţin... Am crezut în descătuşare, am riscat nebuneşte, pentru o eliberare pe care o aşteptasem cu toată fiinţa mea, considerând libertatea, drept condiţia vitală a fiecărui om. Am fost sincer.

Atunci, n-am căutat în acţiunea revoluţionară, împăcarea dintre fatalism şi fanatism... Primatul acţiunii mă împlântase adânc în făptuire. S-a văzut însă, că vorbăria găunoasă şi demagogia, fie ele şi televizate, prevalau asupra retoricii faptelor. În faţa mea se deschidea o lume plată, fadă, bidimensională (ca şi ecranul...), fără muchii şi fără colţuri, dar o lume acaparatoare, de o ispititoare aparenţă, prin vraja malefică a imaginii. Macularea vizuală e mai crudă decât un viol...

Curajul care era de atâtea ori să mă piardă, mi-a despicat lumea în două. Spiritul mărunt de competiţie, identificarea cu funcţiile, gloriola ieşirii din anonimat - toate - mi-au apărut numai nişte sterile exerciţii de vanitate. Lupta pentru putere - pizmaşă, distorsionată de o cultură a suspiciunii generalizate -, m'a dezgustat profund: deliciile puterii mi s'au părut înrobitoare... Prizonierul ei, cu subiectivitatea sechestrată, puteam ajunge un orfan al acţiunii.

După mine, ratarea este trăirea în iluzoriul pur. Or, puterea este şi ea o iluzie: - trăirea efemerului moment de victorie vremel-nică asupra vrăşmaşilor care pot deveni oricând aliaţi...

Astăzi, după douăzeci de ani, chiar de ziua mea de naştere, zâmbesc:
libertatea este ca o fiară foarte greu de îmblânzit. Primii pe care-i va devora sunt chiar cei care-i vor fi deschis cuşca...
Ingratitudinea a fost forma supremă recunoştinţei, din partea celor care, nici astăzi nu s-au decis dacă vor să fie sclavi sau stăpâni. Am fost făcut criminal, hoţ, spion, trădător, etc. fără ca nimeni, niciodată, să-şi ceară barem scuze, pentru aceste acuze grave şi umilitoare, prin nimic dovedite.

Dar pot mărturisi în faţa conştiinţei mele, că într-adevăr, am ucis oprimarea neamului meu, am furat neliniştea oamenilor şi am trădat teama. Viitorul le va arăta, dacă am făcut bine sau rău. A explica însă toate acestea nu este altceva, decât o mare pierdere de vreme. Oamenii nu pot/nu vor să vadă ori s-audă, decât ceea ce sufletul lor oglindeşte... Ei simt nevoia de a preschimba istoria în spectacol, mergând până la fantasme grandioase şi pasionante. Oamenii obişnuiţi habar n'au încotro merge istoria, pe care ei o scriu totuşi zilnic, fără s-o înţeleagă... Ce va mai conta în ochii lor că povestea e neverosimilă, dacă ea le va îngădui visarea? Utopia se va întâlni cu ucronia...

Departe de a fi imaginară, retragerea mea într-o lume de umbre, ce deveneau din ce în ce mai reale, era preferabilă realităţii care, prin mizeriile şi prin nedreptăţile ei, îmi apărea drept o ternă lume fictivă, lipsită de însemnătate.

Astăzi, când doar în această zi, am 69 de ani, de-acum încolo eu intrând de fapt, în al şaptezecilea an, pot spune că sunt un om fericit! Am lângă mine o femeie rămasă iubita mea perpetuă şi patru copii minunaţi. În plus, sunt şi bunic... Mai am şi o bibliotecă, pe care unii ar numi-o uriaşă, dar pe care eu, de-o viaţă, o tot cred incompletă...

Iată, din perspectiva lui a avea ce împlinit sunt! Dar dinspre cea a lui a fi, oare de ce nu pot desluşi măcar, cine sunt?... Dar chiar îmi doresc să aflu? Atunci, ce-mi doresc totuşi? - Oameni inteligenţi şi de bună credinţă, în jurul meu! Şi aş mai vrea să pot pătrunde cu adevărat, cuvintele Sfîntului Maxim Mărturisitorul: Pacea e de opt ori mai importantă decât adevărul! Şi pentru că sunt Vărsător (Aquarius), cel care dăruieşte apă, celorlalţi, doresc tuturor să înţeleagă - chiar şi înaintea mea - ,tâlcul acestei înţelepte rostiri."