“Astăzi e ziua ta...” - George Copos

George Copos împlineşte astăzi 55 de ani. Îi urăm la mulţi ani!

“Visez să rămână ceva în urma mea...”

 
George Copos împlineşte astăzi 55 de ani. Îi urăm la mulţi ani!

 
“O zi obişnuită începe în zori, cu o repriză solidă şi necesară de exerciţii de gimnastică şi de mers pe bicicletă. Continuă cu parcurgerea rapidă a principalelor cotidiene şi a publicaţiilor de afaceri. Şi cu asta se încheie singurul moment de relaxare pe care mi-l permit pe parcursul unei zile de lucru. În rest, totul este dedicat activităţilor profesionale: birou, întâlniri cu colaboratorii, telefoane, corespondenţă, reuniuni diverse, deplasări în judeţul Argeş, pe care îl reprezint în Senat. Totul se încheie, de regulă, spre orele 22:00. Atunci mă întorc în familie. Ce puţin timp am pentru ea, din păcate!

Pentru mine sportul nu este o pasiune, ci este un mod de viaţă. Este ceva care îmi ordonează gândirea, programul, abordarea problemelor. Este ceva care îmi dă rigoare în acţiuni şi putere în a duce la bun sfârşit lucrurile. Am dobândit pasiunea pentru sport în copilărie, când am practicat handbalul de performanţă. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat în şcoală este acela că sportul nu trebuie doar recomandat altora, ci trebuie practicat sistematic şi pe tot parcursul vieţii. De zeci de ani joc tenis, înot, schiez. Mai nou am făcut o pasiune pentru yachting. Sportul mă ţine în formă. Dependenţa de el m-a făcut să mă apropii şi de echipa de fotbal Rapid Bucureşti, pe care am susţinut-o şi voi continua să o susţin.

Nu se poate descrie satisfacţia alunecării pe zăpadă. La fel, cea a navigatului pe valuri cu o ambarcaţiune cu pânze. Nu se poate exprima în cuvinte satisfacţia susţinătorului care îşi vede echipa favorită câştigând, în repetate rânduri, Campionatul naţional, Cupa României, Super Cupa României. Nu se poate transmite mândria de a-ţi vedea echipa evoluând cu succes în Cupe Europene şi onorând o tradiţie de peste 80 de ani şi zeci de mii de suporteri devotaţi. La fel, nu se poate descrie tristeţea nemărginită de a vedea că intenţiile cele mai bune îţi sunt înţelese greşit. Nu se poate exprima dezamăgirea de a vedea cum o mare echipă nu mai poate performa din cauza disensiunilor din interiorul său. Nu se poate descrie durerea produsă de necesitatea de a accepta schimbări radicale, care să redea vigoare echipei favorite. Şi, iarăşi, nu se poate exprima cât de mare îmi este speranţa că Rapidul va renaşte.

Am intrat în politică fiind de cea mai bună credinţă. Am fost convins că pragmatismul şi eficienţa specifice mediului de afaceri pot fi «aclimatizate» în viaţa politică. O bună bucată de vreme am fost convins că reuşesc. Apoi, treptat, am realizat că mă aflu în faţa erorii mele majore. Am înţeles, până la urmă, că viaţa politică are propriile ei reguli, legi nescrise şi cutume. Am înţeles că politica este o profesie în sine, pe care, dacă vrei să o practici, trebuie să o faci după propriile ei norme. Am înţeles, în fine, că oricâtă bunăvoinţă ar exista, lucrurile nu trebuie amestecate: oamenii de afaceri trebuie să rămână în mediul economic şi să creeze valoare adăugată, iar politicienii trebuie să rămână în politică şi să facă ce cred ei că trebuie. Lumile sunt nu numai diferite, dar, din punctul meu de vedere, şi incompatibile. Oricum, trecerea mea prin politică este o interesantă experienţă de viaţă.

Din păcate, cred că nu se poate face performanţă în nici o meserie fără a plăti preţul vieţii personale. Cel puţin nu în această etapă a dezvoltării capitalismului în România. Poate, după ce apele se vor despărţi clar între poziţia de acţionar şi cea de administrator, implicat în activitatea cotidiană a societăţii. Poate după ce vom şti să folosim serviciile oferite de firmele de «asset management», care se oferă să administreze averi. Dar aceasta este o temă pentru viitoarea generaţie de oameni de afaceri. Este treaba Alexandrei, fiica mea, dacă, atunci când va prelua holdingul, va dori să îşi administreze singură afacerile, renunţând la o parte a vieţii sale private sau va avea o altă opţiune, învăţată la Universitatea Princeton din SUA.

Da, am avut momente de cumpănă. Cel mai dur a fost în anul 1996, când, din cauza devalorizării bruşte a monedei naţionale în raport cu dolarul, mi-am văzut ameninţată întreaga trudă de ani de zile. Mulţumesc lui Dumnezeu din cer şi celor apropiaţi mie de pe pământ că am găsit resursele necesare pentru a trece peste acel moment.

Mă felicit pentru curajul de a-mi lua viaţa în propriile mâini, în ianuarie 1990, şi de a nu rămâne un simplu angajat. Mă felicit pentru brandurile pe care le-am impus pe piaţa românească. Mă felicit pentru cel mai preţios capital de care dispune Holdingul ANA, şi anume capitalul uman. Mă felicit pentru că pot în continuare să rezist în ritmul de lucru de 14 ore pe zi. Îmi fac mustrări pentru că nu am reuşit să impun mai multe branduri pe piaţa românească. Îmi fac mustrări pentru că nu am reuşit să aduc suficienţi oameni valoroşi în familia ANA. Îmi fac mustrări pentru faptul că nu reuşesc să lucrez mai mult de 14 ore pe zi. Dar încă nu e târziu! Regret că nu am reuşit să fac turismul românesc cel puţin la fel de performant cum este cel bulgăresc. Regret că nu am putut convinge la timp autorităţile locale din judeţele Braşov şi Constanţa că este necesar un efort comun, public şi privat, pentru dezvoltarea turismului. Regret că programele de promovare a schiului în Carpaţi se mişcă atât de lent. Regret că, până acum, nu am reuşit «primenirea» staţiunii Eforie, pe care încerc să o aduc dacă nu la nivel de 5 stele, măcar la nivel de 4 stele. Regret că nu am creat la Ana IMEP din Piteşti toate condiţiile care să mă facă să privesc cu linişte la concurenţa chineză în domeniul producţiei de motoare electrice. Regret că nu am extins mai repede la nivel naţional lanţul ANA PAN, pentru a da tuturor românilor posibilitatea de a beneficia de produse de panificaţie de supercalitate. Regret că mi-am pierdut vremea în politică. Regret că am crezut prea mult în unii oameni.

Mi-ar plăcea să fiu contemporan cu Napoleon Bonaparte. Am fost mereu pasionat de istorie şi, mai ales, de perioadele sale de mari schimbări. Aş fi fost entuziasmat să fiu contemporan cu crearea Codului Civil şi cu imaginarea unuia din primele proiecte ale unei Europe fără graniţe.

Din adolescenţă şi până în prezent, multe dintre visele mele s-au schimbat. Altele au suferit doar modificări, sub influenţa timpului. Dar altele au rămas nealterate: cultul lucrului făcut bine, temeinic şi la timp; dorinţa de a fi mereu folositor celor din jurul meu; dorinţa de a trăi într-un mediu curat şi bine organizat; dorinţa de a nu pierde timpul fără rost; dorinţa de a vedea că rămâne ceva în urma mea...”