"Astazi e ziua ta" - Ioan Grigorescu implineşte 77 de ani

"Comparănd romănul cu tot ce am cunoscut eu in cele peste 50 de ţări in care am filmat, am realizat că pe romăn il caracterizează o insaţiabilă curiozitate de a vedea lumea, dar văzută cumva de la distanţă", spunea realizatorul documentarului "Spectacolul lumii". Ioan Grigorescu implineşte astăzi 77 de ani.

"Am ales să merg pe calea cunoaşterii şi a apropierii. Asta mi-a dat mai mari satisfacţii, pentru că nu am făcut niciodată drumuri pentru a căuta in pubelele ţării pe care le-am văzut, ci din contră, să duc acolo ce avem noi mai bun şi să luăm de la ei ce au mai bun. S-a citat des «Fie-ţi credincioşia insuţi ca să fii credincios lumii intregi!». Nu aş suferi acut de obligaţia de a fi strict necesar şi un fel de cineast obsedat de poziţia sa şi de rolul său de plasture pe răni. Intotdeauna, conform unui mare filozof francez, Henri Bergson, pe care l-am citat in «Paradisul murdar«: «Corpul crescut al umanităţii are nevoie de un supliment de suflet», aici mi s-a părut bine plasat plasturele marelui filozof, pentru că această creştere a umanităţii obligă dezvoltarea individului tocmai pentru a evita greşelile fatalului.


Sacrificii? Poate nu atătea căte trebuiau şi căt au meritat. Sacrificiile mele au fost deseori o renunţare. Nu m-am plăns niciodată de cantitatea de muncă pe care a trebuit să o fac. Sacrificiile mele sunt nesemnificative, dar sunt enorme pentru mine, pentru că mă simt prea indatorat şi mă intreb cănd au trecut 77 de ani. Cifra asta mă miră, mă uluieşte şi mă intreb ce mai pot face de acum incolo. Nu sunt obsedat de perenitatea numelui. Sunt foarte bucuros că stau pe Strada Nicolae Grigorescu in satul Izvorani şi asta am tradus-o prin Izvorul Anilor. Aştept valul care să vină peste mine, dar nu paralizat de frică. Pănă in ultima clipă voi fi cu ochii pe aparatul de filmat şi cu ceva de scris in mănă. Am un jurnal care durează de 50 de ani, e adevărat, cam sporadic. Nu ştiu ce se va intămpla cu el... e foarte interesant că multe file din el sunt coli de hărtie din tot felul de colţuri ale lumii.


Am evadat din literatura de imaginaţie la literatura realului, datorită faptului că mi s-a părut mult mai interesantă realitatea, lumea in care trăiesc. De altfel, sunt un călător inrăit. Am plecat de acasă la vărsta de 5 ani. Sunt rudă prin alianţă cu Nichita Stănescu. La Drajda de Sus, in 1944, am invăţat să fugim după curcubeie, pentru că, spunea el, acolo unde ies curcubeiele din pămănt, dacă ajungi la timp, devii invizibil. L-am intrebat la ce ii foloseşte asta şi mi-a raspuns: «Păi, cum, ca să fim pretutindeni!»"



PĂRERE DE RĂU
"Regretul cel mai mare nu este că nu voi mai fi, căci asta se intămplă tuturor... Mi-ar fi plăcut să am, poate, o viaţă mai sedentară, dar eu nu pot fi un călător imobil..."
Ioan Grigorescu