Astăzi e ziua ta... Ioanel Sinescu!

Profesorul universitar doctor Ioanel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni, împlineşte astăzi 58 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Cineva scria despre mine că aş fi unul dintre favoriţii lui Dumnezeu, din moment ce mi s-au dat pe mână mii de vieţi. Nu ştiu dacă divinitatea mă priveşte tocmai ca pe un favorit, dar cu siguranţă nu m-a pierdut niciodată din ochi. Din acest punct de vedere am încercat tot posibilul ca în anii mulţi de meserie pe care i-am parcurs să nu înşel aşteptările celor care mi-au încredinţat, preţ de o operaţie, propria viaţă. Am purtat mereu în minte faptul că, mai întâi de toate, cele mai multe boli sunt şi că trebuie să lupt cu acestea, orice ar fi. În moarte, până şi cea mai încântătoare creatură imaginabilă nu-i decât o piesă de ţevărie rece.

Unii îmi reproşează că zâmbesc puţin... spre deloc. Alţii se miră că Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal, încă răspunde extrem de prompt la telefon. Înţeleg prin asta că sunt atipic pentru un... director şi mai ales pentru un doctor cu multă experienţă într-o instituţie cunoscută drept staţia terminus a spitalelor din România, Institutul Fundeni...

Eu ştiu atât: la un om nu poţi să te uiţi ca la un lemn care a trecut prin procesul tehnologic, dar n-a căpătat configuraţia dorită. Nu poate exista rebut aici! N-ai cum să nu te implici. Cu fiecare bolnav care se prăpădeşte, ceva din tine pleacă, rămâne un gol. Oricum, m-am resemnat: chirurgii mor mai repede, au o longevitate mai mică decât alte categorii medicale şi, evident, decât alte categorii profesionale. E dovedit!

O zi obişnuită din viaţa mea? La ora 6:00 sunt în spital. Rămân acolo până la 22:00 de cele mai multe ori. Din păcate, oamenii sunt bolnavi şi noaptea, şi de Crăciun, şi de Paşte, şi sâmbăta, şi duminica. Boala nu aşteaptă să vină dimineaţa zilei de luni, când îţi începi tu programul normal de lucru.

M-am simţit doborât când mi-a murit primul pacient, când mi-a murit al doilea pacient... ultimul pacient, fiecare dintre pacienţi, dar parcă niciodată n-a fost mai rău ca atunci când mi-au murit «pacienţii» Sinescu, mama şi tatăl meu.

De câteva ori am fost întrebat dacă nu simt cumva că mă cam joc de-a Dumnezeu? Nu sunt un credincios practicant, dar cred că fără El n-aş avea nici o şansă să alung suflarea morţii care bântuie adesea prin sala de operaţii. Sunt situaţii în care, în ciuda faptului că tu ai îngrijit un pacient foarte bine, că ai făcut tot ceea ce trebuia, toate semnele îţi spuneau că în două-trei zile se duce.

Sunt acele situaţii când crezi că totul este pierdut, iremediabil pierdut. Ei, atunci se întâmplă ca CEVA să conducă la redresarea situaţiei şi la vindecarea bolnavului. Probabil că aici intervine CEVA în afară de ceea ce ştim noi, ceva în afară de ceea ce ştie şi face bolnavul.
Acel CEVA, acel neprevăzut ţine cu siguranţă, în medicină, de divinitate."