ASTĂZI E ZIUA TA... Iolanda Balaş Söter

"Voi fi alături de sportul românesc"
Una dintre legendele sportului românesc, cea care rămâne în istoria atletismului pentru dominaţia clară a săriturii în înălţime feminine timp de un deceniu, Iolanda Balaş Söter, împlineşte astăzi 72 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Având în vedere că este sfârşit de an, mă ocup, în primul rând, de editarea revistei «Atletism românesc», numărul patru. Vrem să o scoatem în jurul datei de 15 decembrie pentru a ajunge la fiecare iubitor de sport. Va cuprinde un bilanţ al anului 2008 şi un calendar 2009.

M-am născut la Timişoara, într-un anturaj foarte fericit, un anturaj prielnic sportului. Am locuit în aceeaşi casă cu campioana naţională la săritura în lungime Luiza Lupşa şi cu familia ei. Acolo a fost un puternic centru atletic, cu foarte mulţi campioni ai României. Acolo a activat şi cel care avea să devină soţul meu. Nu mai era nevoie de nimeni să vină să mă convingă de necesitatea sportului şi a mişcării. Toată lumea îmi spunea în familie să fac sport, căci asta înseamnă sănătate, viaţă. Am făcut baschet, volei, apoi am ajuns la Bucureşti la cel mai puternic club din ţară, CCA, Steaua de astăzi. Am ajuns într-o mare familie de campioni sportivi. Am ajuns în lotul naţional şi am fost cea mai tânără maestră a sportului, aveam 13 ani. Am fost recordman al României, prima oară la junioare, apoi la senioare, la săritura în înălţime. Am ajuns la prima olimpiadă în 1956, în Australia. Eu, lipsită de experienţă, din păcate, din mare favorită, am dat cu bâta în baltă şi am luat abia locul cinci. A fost poate cea mai dureroasă înfrângere pe linie sportivă. Patru ani de zile, în caietul meu de antrenament, zi de zi scriam: «Revanşă!». Revanşa a venit la Roma, în 1960, unde am stabilit un nou record olimpic, am cucerit locul I. La cele 14 recorduri mondiale, 142 de competiţii câştigate, care sunt trecute şi în Cartea Recordurilor, s-au adăugat satisfacţiile.

La 31 de ani m-am lăsat de sport din cauza unui accident destul de dur la tendon. Din păcate, nu am mai putut continua. M-am căsătorit, iar viaţa mea s-a schimbat complet. Dintr-o sportivă de performanţă am devenit profesoară de educaţie fizică. După Revoluţie, am fost alesă pentru prima oară în vot secret preşedintele Federaţiei Române de Atletism şi, timp de 15 ani, am condus-o.

Viaţa mea în continuare este foarte complexă şi voi fi alături de mişcarea sportivă românească. Fiindcă sunt sigură că avem oameni deosebit de talentaţi, care ar trebui îndrumaţi. Din păcate, despre sport se vorbeşte puţin şi nu este susţinut. Aşa că, până când mă vor ţine puterile, doresc să contribui la viaţa sportivă. În rest, îmi doresc putere de muncă. Sper ca şi la Jocurile Olimpice de la Londra să ne adunăm şi să facem ceva bun. Sperăm că o să ne întoarcem şi de data asta victorioşi."