"Mă consider un om împlinit..."
"Celor care mă iubesc le transmit să fie în continuare alături de mine, căci mai avem multe proiecte de înfăptuit. Pe cei care nu mă iubesc îi asigur de întreaga mea stimă şi consideraţie", spune şeful Clinicii de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Spitalul Fundeni. Ieri, profesor doctor Irinel Popescu a împlinit 56 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"În afara obligaţiilor universitare şi a celor legate de funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în acest aprilie am avut şi o lansare de carte (volumul IX din Tratatul de Chirurgie), iar mâine, 24 aprilie, va fi Ziua Naţională a Transplantului. Aprilie înseamnă însă şi marea sărbătoare de Paşti, când ne reculegem şi ne rugăm... Am ajuns student la Medicină şi pentru că era considerată una dintre cele mai bune facultăţi la acea vreme. M-am îndrăgostit de chirurgie după reuşita la examenul de internat în specialităţile chirurgicale din anul 1976. Unui chirurg îi trebuie mai întâi să iubească această meserie, să înveţe şi de la alţii, şi din propria experienţă (ce să facă, dar şi ce să nu facă, analizând ce a fost bine şi ce a fost mai puţin bine). Trebuie să fie tot timpul informat, iar pentru o carieră academică trebuie el însuşi să comunice şi, mai ales, să publice în reviste şi edituri recunoscute (înţeleg prin asta publicaţii care pot fi regăsite pe internet, în indexurile internaţionale acceptate). Pe tinerii chirurgi îi sfătuiesc să rămână ataşaţi de modelul pe care am încercat să-l urmez şi eu întotdeauna: muncă şi rezultate; accentuez rezultate regăsibile în bibliografia de specialitate, şi nu cuvinte mari, dar fără acoperire spuse, uneori, cu prea multă uşurinţă despre X sau Y. În plus, să nu fie descurajaţi dacă adesea vor vedea că în viaţă se întâmplă exact invers. Pe termen lung, cred eu, rezultatele adevărate vor ieşi singure la suprafaţă. Am învăţat să-mi aleg modele şi să-mi propun ţinte foarte înalte. Având şansa să lucrez aici cu profesorul Dan Setlacec şi în SUA cu profesorul Thomas Starzl, am avut la cine mă raporta, sunt modele care m-au ajutat enorm şi pe care am încercat să le urmez. Am mai învăţat să nu mă las impresionat de indolenţă, prostie, ură şi invidie. Primele trei măsuri pentru o mai bună funcţionare a sistemului sanitar ar fi: depolitizarea sistemului public, creşterea gradului de transparenţă şi dezvoltarea sectorului privat. Am satisfacţia că am cunoscut personalităţi deosebite atât din ţară, cât şi din străinătate şi că am participat la deciziile din educaţie şi cercetare ca preşedinte al Comisiei de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Senatului în perioada 2004-2008... Există întotdeauna multe lucruri pe care, din lipsă de timp sau din alte motive, am fi vrut să le facem şi nu le-am făcut. Pe unele dintre ele sper să mai am timp să le fac. În ansamblu însă, mă consider un om împlinit şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta."
Citește pe Antena3.ro