Astăzi e ziua ta... Leonard Muha!

Leonard Muha, membru fondator al trupei Ca$$a Loco, împlineşte astăzi 35 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Din 1995 încoace viaţa mi-o petrec mai mult pe drumuri şi încă nu m-am hotărât unde înseamnă «acasă» pentru mine. Bistriţa, oraşul unde am crescut, Maieru - cel mai frumos loc din ţară, unde mi-am petrecut vacanţele, sau Bucureştiul unde stau cel mai mult timp acum. Şi aş mai putea adăuga pe lista asta cel puţin Clujul. Aşa că şi anul ăsta, de ziua mea, plec la drum.

De-a lungul timpului, am învăţat că nu ai cum să stai în faţa valului de unul singur şi mai bine te dai la o parte, că nici măcar copii nu se schimbă, aşa că nu mai aştept asta de la oameni «mari», că dacă ai ceva în minte şi în fiecare zi pui o cărămidă cu siguranţă vei realiza ce ţi-ai propus, că nu ar trebui să judecăm noi pe nimeni. Ca$a Loco este şi va rămâne cea mai mare realizare a mea şi a colegilor mei.

Sunt convins că la un moment dat, după ce sita istoriei va cerne mizeria de acum, piese ca «Făt Frumos», «Vând fân» sau «Ce bine îmi pare că ai luat ţeapă» vor rămâne. Apoi pasiunea numărul 1 este radioul, cunoscătorii ştiu de ce. Sunt bucuros şi că am scris o carte, «Un rol pentru Andra», astfel cei cu mintea deschisă au putut să mă perceapă şi altfel de cum le-am părut în videoclipuri. În România, unui artist îi trebuie expunere de orice fel şi, gata, e mereu în atenţie.

Dacă însă se doreşte a rămâne şi peste 10-20 de ani în amintirile oamenilor îţi trebuie putere, isteţime, inspiraţie şi valoare. Meseria de jurnalist e făcută, în mare parte, prost acum. Sunt puţini cei care ştiu să pună o întrebare, care se documentează şi scriu un articol cu pasiune. E detestabilă superficialitatea la me-dia din România.

Apropo de carieră, mă şi felicit şi mustru în acelaşi timp apropo de două momente în care odată am refuzat Pro TV. Să continuăm în 2001 Vara Ispitelor şi când ni s-a propus să facem mai departe serialul Ca$a Loco şi nu am acceptat diminuarea contractelor. Măcar «ne-am râs» cum zice Cosmin! Iar eventualele regrete personale sunt... rămân la mine. Am o mulţime de amintiri plăcute legate de concerte şi vor rămâne în sufletul meu mereu.

În 2002, când eram la Mangalia, pentru Callatis, după ce am cântat am mers la maşină să plecăm, ne-am urcat şi la un moment dat am auzit o bătaie în geam. Era o femeie cu un copil de 10 ani ce plângea... Dorea să ne cunoască, să facem poze. Am oprit, am vorbit cu el, s-a liniştit, am făcut poze... Acum probabil că e aproape de majorat şi sper să zâmbească şi el când îşi aduce aminte. Am scris o carte despre o parte mică din viaţa mea şi sunt mândru de ce a ieşit.

Aş vrea să mai continuu şi e clar că doar aşa aş putea să o fac: simplu şi pe sufletul omului. Mi-e dor de munţii mei de la Maieru, valea Anieşului..."