Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Lucrurile importante din viaţă – cărţile, iubirea, prietenia – nu au neapărat legătură cu timpul...”, spunea reputata scriitoare. Lucia Verona împlineşte astăzi 59 de ani.
“Lucrurile importante din viaţă – cărţile, iubirea, prietenia – nu au neapărat legătură cu timpul...”, spunea reputata scriitoare. Lucia Verona împlineşte astăzi 59 de ani.
“Iar este ziua mea. Împlinesc o vârstă neinteresantă, nici rotundă, nici pătrată, nici de o altă formă geometrică bine precizată. Am încercat să trec cu vederea acest moment, dar m-au împiedicat rudele şi prietenii, cu urări, flori şi daruri şi cu tradiţionala întrebare «când bem?» (Atenţie, consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii!), la fel şi ziarul Jurnalul Naţional, cu foarte amabila invitaţie de a scrie aceste rânduri şi, desigur, Ministerul Sănătăţii, care, grijuliu, îmi dăruieşte un set de analize medicale.
Teoretic, acum, în preajma aniversării mele, ar trebui să mă gândesc la anii care au trecut, să fac un bilanţ, nu-i aşa, să analizez, să mă psihanalizez, să văd ce-am făcut bine şi unde am greşit, ce trebuia să fac şi n-am făcut, ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi făcut ce n-am făcut sau dacă n-aş fi făcut ce am făcut, ci cu totul şi cu totul altceva... Şi uite-aşa, dau în fandaxie, şi ipohondria-i gata. Prefer să mă gândesc la viitor, adică la cărţile şi piesele pe care încă nu le-am scris. Şi la prezent, ceea ce înseamnă romanul la care lucrez, «French Lover», primul dintr-o serie intitulată «Tot binele spre rău». Asta ca să nu fiu acuzată de optimism excesiv!
Într-una din cărţile mele, un personaj spune: «Recunosc, nu mă pot plânge că nu am avut şi noroc. Şi dragoste. Şi fericire. Am trăit evenimente deosebite. Trăiesc într-o perioadă interesantă. Numai că întotdeauna norocul a fost însoţit de ghinion, şansa de neşansă, binele de rău, fericirea de nefericire». Cam aşa. Viaţa mea este o sumă de bucurii, suferinţe, dezamăgiri, speranţe, surprize-surprize, o colecţie de întâmplări bune, rele, ciudate, interesante, majoritatea banale, iar unele de-a dreptul miraculoase. Miraculoasă este, de fiecare dată, clipa când îmi apare o nouă carte. Este momentul în care simt, mai mult ca oricând, că existenţa mea are un rost. Dacă ar fi să mă felicit pentru ceva, ar fi marele noroc pe care-l am – că fac exact ce îmi place, adică scriu şi citesc. Iar dacă ar fi să-mi reproşez ceva, ar fi că scriu prea puţin şi public şi mai puţin. De citit, citesc mult de când mă ştiu. De câţiva ani, am devenit «cititor profesionist», am o rubrică în care scriu despre cărţi în revista Săptămâna financiară.
Dacă mi s-ar da şansa de a întoarce timpul şi a o lua de la capăt, cred că aş face acelaşi lucru. Însă dacă aş putea alege o altă epocă în care să trăiesc, nu m-aş întoarce în trecut, nici n-aş sta în prezent, ci m-aş duce departe, în viitor, în secolul al XXX-lea, cum am făcut-o în romanul «Labirint obligatoriu» sau măcar în ultimele decenii ale secolului al XXI-lea. Ce-aş face atunci? Ca şi acum, aş scrie şi aş citi.”
