x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astăzi e ziua ta...": Marcel Chirnoagă

"Astăzi e ziua ta...": Marcel Chirnoagă

de Ramona Vintila    |    17 Aug 2007   •   00:00
"Astăzi e ziua ta...": Marcel Chirnoagă
Sursa foto: ROMULUS BOANCA/

Este unul dintre cei mai prolifici artişti, realizănd pănă in prezent peste 3.000 de gravuri, desene, picturi şi sculpturi.Maestrul Marcel Chirnoagă implineşte astăzi 77 de ani.

Este unul dintre cei mai prolifici artişti, realizănd pănă in prezent peste 3.000 de gravuri, desene, picturi şi sculpturi. Lucrările sale au colindat şi colindă pe aproape toate meridianele lumii. Maestrul Marcel Chirnoagă implineşte astăzi 77 de ani.

"Sunt absolvent al Institutului de Fizică şi Matematică al Universităţii din Bucureşti. Pe atunci nu credeam că am talent. Vasile Kazar, care era profesor la institut, şi Ion State, asistentul său, au inceput să mă aprecieze şi să mă convingă că am talent. Pe la 35 de ani mi s-a urcat la cap şi am ajuns la concluzia că aveau dreptate. Am căştigat căteva premii internaţionale la nişte expoziţii internaţionale de gravură. Mi-a intrat in cap ideea că am talent şi am inceput să lucrez in consecinţă. Am fost destul de chinuit, pentru că am avut un unchi, generalul Chirnoagă, care a fost criminal de război in ’44-’45. Pentru asta am fost inchis şi am suferit din cauza dosarului pe care mi l-au făcut. Incet-incet am reuşit să trec peste aceste greutăţi şi să mă afirm in profesia pe care mi-am ales-o, cea de grafician.

Dintre toate domeniile in care am lucrat, cel mai bine m-am simţit in gravură. Am mers pe ideea că răul este reprezentat in toate artele. M-am căznit şi eu să reprezint răul, ca să provoc lupta impotriva acestuia. Am făcut ilustraţii de la Infernul lui Dante pănă la Apocalipsa Apostolului Ioan.

Cele mai mari satisfacţii le aveam cănd terminam o serie de gravuri care imi plăceau. Apoi imi imaginam altă serie de gravuri, iar satisfacţia cea mai mare o aveam cănd le admiram terminate. Cel mai mare regret este că nu m-am apucat de gravuri mai devreme. Dacă aş avea şansa să reintorc timpul şi să o iau de la capăt, cred că aş face acelaşi lucru. Nu am avut sensibilitate pentru culoare, nu am avut sensibilitate specială pentru volum. Am făcut căteva picturi şi căteva sculpturi, dar fără aceste sensibilităţi. In schimb, am avut o sensibilitate specială pentru linie şi grafică.

Nu am fost niciodată tentat să renunţ la meseria mea, ci m-am simţit tentat să fac mai mult şi mai bine. Am făcut peste 3.000 de lucrări de grafică. Aplicănd principiul unui critic francez care comenta opera lui Picasso, inseamnă că am 10%, adică 300 de lucrări bune şi 1%, 30 de lucrări geniale. Deci, cine mai e ca mine?

Visul meu, cănd am păşit in această meserie, era să fac ce imi dă prin cap. Asta am visat de la inceput, chiar şi atunci cănd nu credeam că am talent. Intr-o oarecare măsură, mi s-a indeplinit acest vis. Acum, am obosit... Imi doresc să-mi văd fiicele (cele mai mari opere ale mele) apreciate aşa cum trebuie şi să reuşesc să infiinţez un muzeu care să-mi poarte numele."

×
Subiecte în articol: calendar