Astăzi e ziua ta... Nicolae Edroiu!

Profesor doctor Nicolae Edroiu, directorul Institutului de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca al Academiei Române, împlineşte astăzi 70 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Fiecare om îşi face bilanţul propriului travaliu atunci când atinge o anumită vârstă, şi asta cu atât mai mult când ea este mai înaintată, în cazul de faţă 70 de ani. Privind în urmă, constaţi împlinirile, dar regreţi şi ceea ce nu ai reuşit să faci.

Dacă ar fi să mai pornesc o dată de la începuturi, nu aş alege alt drum. Istoria, ca ştiinţă a recuperării trecutului, ca oglindă a vieţii ce a fost şi proiecţie a ceea ce ar putea să fie, m-a pasionat din primii ani de şcoală, probabil din clasa a IV-a prima oară, când învăţam istoria patriei. Vacanţele la bunici, într-un sat de legendă la poalele Munţilor Apuseni, mi-au deschis ochii asupra semnificaţiei ritmului muncii cotidiene a ţăranului, cu regularitatea acesteia şi cu bucuria roadelor ei. În anii de liceu petrecuţi la Braşov, interesul pentru istorie s-a accentuat, poate şi datorită faptului că atunci, în anii '50, materia ca atare nu avea manual şi profesorii propuneau lecţiile în baza unor instrucţiuni de moment, harul fiecăruia fiind generator de curiozităţi convertite în interes şi sete de aprofundare şi amănunt.

Dar de-abia la facultate am înţeles mai bine rosturile istoriei ca ştiinţă magistra vitae, datorită unor profesori mari, astăzi aş spune incomensurabili şi irepetabili ca magisteriu şi distincţie (Constantin Daicoviciu, David Prodan), formaţi în perioada interbelică, şi care onorau catedra universitară în anii '60 ai secolului trecut.

După absolvirea studiilor universitare în istorie, am fost reţinut la catedră de acei pontifi ai ştiinţei istorice româneşti şi antrenat în investigarea mai multor teme din planul de cercetare a Institutului de Istorie din Cluj, care vizau, în primul rând, istoria bogată, nuanţată şi contorsionată a Transilvaniei, a mişcărilor lui Horea, temă de care m-am legat predilect cu multe decenii în urmă.

În vederea realizării lor, am efectuat mai multe stagii ştiinţifice postuniversitare în străinătate, printre care şi Colegiul european din Bruges, unde nu m-a format ca birocrat european, ci ca istoric conştient al europenităţii României. M-am convins că istoria românească este suma experienţei câştigate în trecut de un popor, în speţă cel român, într-un cadru al mutaţiilor epidermice, dar mereu înscris în matricea europeană.

Am învăţat atunci că istoria scrisă este trecutul ce poate fi reconstituit de specialist în baza izvoarelor istorice de care dispune, ea putând fi redactată «liber», fără presiune politică. Dintre împlinirile pe care le-aş menţiona acum se numără, în primul rând, cărţile şi studiile elaborate şi publicate în ultimele patru decenii pe o problematică fundamentală din istoria medievală şi modernă a Transilvaniei. Acestea au fost apreciate prin primirea în Academia Română în 1999 şi numirea ca director al Institutului de Istorie George Bariţiu din Cluj-Napoca al Academiei Române în 2007, institut care în curând îşi va sărbători 90 de ani de existenţă.

Dezamăgirile există şi ele, toate în legătură cu faptul că nu am putut realiza mai mult, oamenii m-au dezamăgit şi ei, dar am avut mereu ca moto ce spunea Terenţiu: Homo sum, nihil humanum est alieno a me puto.

Dintre momentele mai importante din viaţă, despre care îmi amintesc cu multă plăcere, sunt călătoriile de studii întreprinse în anii tinereţii în Belgia, Israel şi Franţa, iar mai aproape în Italia şi la Vatican. De asemenea, de momentele petrecute împreună cu familia la Cluj şi în alte părţi ale ţării sau ale lumii.

Ajuns la 70 de ani, privesc cu multă speranţă către viitorul imediat şi cred că atunci când voi atinge, eventual, vârsta psalmistului, se va limpezi mult din înfăţişarea peisagiului intelectual al României."