Astăzi e ziua ta…Sandra Nicola!

Sanda Nicola, un nume important în jurnalismul românesc şi o personalitate cu totul specială, împlineşte astăzi 32 de ani. Îi urăm „La mulţi ani!".

„Tocmai m-am întors de la Iaşi. Am o legătură specială cu Asociaţia Studenţilor Jurnalişti de acolo şi, măcar odată pe an, ne întâlnim pentru câteva zile de training intensiv. Sunt întâlniri pe care le pregătesc temeinic, îmi fac plan de lecţie, editez materiale video pentru proiecţii, încerc să performez ca profesor măcar la fel de bine ca şi în meseria de reporter.

Anul ăsta am lucrat cu 40 de studenţi deştepţi şi talentaţi, dornici să afle cât mai multe despre viaţa ce palpită în televiziune, nerăbdători să se arunce în joc. E ca şi când m-aş uita la mine, cea de acum 14-15 ani, pe vremea când nu ştiam mare lucru nici despre mine, nici despre viaţă, cu atât mai puţin despre meserie, dar aveam o convingere inexplicabilă că voi reuşi să devin un reporter bun. Visam atunci să fiu măcar o dată reporterul ăla care vorbeşte de la locul faptei despre cea mai importantă ştire a zilei. Şi visul meu s-a împlinit. De câteva sute de ori!

Sunt o femeie pe care s-ar putea să o ştiti de la televizor. «A, da! E fata aia care a transmis când a murit Papa», vor spune unii dintre dumneavostră. Alţii vor avea dificultăţi să-şi amintească pe ce post m-au văzut. «Să fie Antena? Sau Realitatea? TVR?». Nu vă mai chinuiţi, mi-e mai simplu să spun unde nu am lucrat decât să înşirui toate siglele sub care m-aţi văzut. De ce m-am «flendurat», cum ar zice buna, de colo-colo?

Uneori din pricina condiţiilor de muncă, alteori de teama de a nu mă plafona, întotdeauna din dorinţa de a învăţa mai mult. O femeie care a acumulat experienţe senzaţionale trăind din plin fiecare clipă a existenţei sale, căreia nu i-a fost niciodată teamă să greşească şi care tocmai din propriile greşeli a învăţat să trăiască frumos.

Aveam 17 ani şi scriam împreună cu alţi colegi la revista Noduri şi Semne a Liceului Decebal din Deva, pe care l-am absolvit. Munca noastră a atras atenţia directorului de programe al postului local 3TV Deva, care ne-a propus un format de emisiune săptămânală. După câteva preselecţii, am fost desemnată să moderez împreună cu Ciprian Roncea, colegul meu de bancă, emisiunea NOI, care avea loc în fiecare sâmbătă dimineaţa la ora 11:00.

A urmat o perioadă fantastică în care, jucându-mă de-a televiziunea, am pus fără să îmi dau seama bazele unei cariere solide. Aşa se face că în 1996, când PRO TV a deschis staţia locală Deva, aveam deja o experienţă importantă în faţa camerei şi mi-a fost mult mai simplu decât altora să obţin un loc de muncă acolo.

Am învăţat că asta e o meserie în care nu poţi excela decât dacă ai fler, îndrăzneală şi răbdare. Fler să miroşi subiecte şi oameni, îndrăzneală să deschizi cu forţa uşi care ţi-au fost trântite în nas şi răbdare să aştepţi să-ţi vină rândul la succes. E important să fii matur atunci când te întâlneşti cu succesul, altfel, s-ar putea să nu ştii ce să faci cu el. Am mai învăţat că oamenii pe care îi întâlneşti atunci când urci drumul către success sunt aceiaşi pe care îi vei întâlni şi atunci când te vei prăvăli pe panta declinului.

E bine să-ţi păstrezi capul pe umeri şi bunul-simţ în orice împrejurare, oricât de mare ţi-ar fi cota de piaţă sau portretul pe panouri publicitare. La fel de important e să ştii şi când trebuie să renunţi, să schimbi macazul, să te reinventezi. Trebuie să ţii pasul cu vremurile, cu tehnologia, cu aşteptările publicului.

 

Nu pot să separ împlinirile sau insuccesele mele pe categorii, profesionale şi personale. Viaţa mea nu s-a împărţit niciodată în două. O mare împlinire este aceea că acum trei ani am devenit corespondent internaţional. Fiecare relatare pentru media internaţională înseamnă pentru mine privilegiul, dar şi responsabilitatea de a spune lumii adevărul despre ţara mea.

O altă împlinire a fost să absolv anul trecut cursurile unei facultăţi de Ştiinţe sociale în Marea Britanie. Tot ce am studiat acolo mă ajută astăzi enorm să înţeleg din ce-i alcătuită identitatea noastră ca popor şi să evaluez tarele societăţii noastre. O dezamăgire ar fi, poate, că nu mi-am definitivat studiile academice mai de mult. Un alt aspect care mă nemulţumeşte la stilul meu de viaţă este că nu fac suficient sport.

Orice îmi va aduce viaţa de acum înainte, voi primi cu bucurie. Sunt suficient de matură încât să nu-mi mai fac probleme din orice fleac şi suficient de tânără încât să pot lua viaţa de la capăt dacă asta aş simţi. Cunoştinţele şi experienţa dobândite până acum îmi permit să-mi fac planuri atât jurnalistice, cât şi editoriale, academice, sociologice, poate chiar politice la un moment dat. Mă bazez pe faptul că intuiţia nu mă va trăda şi, atunci când se va ivi situaţia cea mai potrivită pentru mine, voi şti ce am de făcut.Să străbat în lung şi-n lat America de Sud. Mă fascinează cultura popoarelor de acolo, în mod deosebit muzica lor.

Dacă aş fi protagonista unui film SF şi mi s-ar permite să retrăiesc cele mai frumoase trei amintiri ale mele... aş alege în primul rând să retrăiesc cele 45 de minute petrecute faţă în faţă cu Florian Pittiş, Dumnezeu să-l odihnească! Aveam numai 17 ani, mă ţineam strâns de microfonul jerpelit al micuţei televiziuni locale pentru care lucram, tremuram şi sunt sigură că am îngăimat numai prostii. Cu toate astea, contrar tuturor aşteptărilor colegilor mei mai mari şi mai experimentaţi, m-am întors cu 45 de minute de marfă exclusivă. Moţul Pittiş a fost foarte îngăduitor.

O altă amintire foarte frumoasă e din clasa a III-a, de la o serbare şcolară în cadrul căreia am interpretat-o pe Smărăndiţa Popii din Creangă. Ardeleancă fiind, m-am căznit multe zile să exersez accentul moldovenesc, însă a meritat. Am fost răsplătită cu ropote de aplauze şi ovaţii pe care n-am să le uit niciodată. Aş vrea să retrăiesc momentul în care am văzut pentru prima dată marea şi mi-au dat lacrimile. Mi-o imaginasem în fel şi chip, dar nu credeam că poate fi atât de mare, «până unde nu se vede», am zis eu copil fiind.

Mi-e dor de câţiva prieteni dragi din liceu, pe care îi văd tot mai rar: Ciprian, Ana, Bogdan, Alin, Raluca, Luci, Alice, Corina... Nicăieri, niciodată nu m-am distrat mai bine decât acasă, la Deva."