Astăzi e ziua ta: Silviu Biriş

În teatru, ca şi în toate celelalte domenii, contează să munceşti cu tragere de inimă. Să se vadă că-ţi place ce faci şi să-i molipseşti şi pe alţii de bucuria ta. Sărbătoritul nostru, actorul Teatrului Naţional, Silviu Biriş, ştie cel mai bine acest lucru. "Apogeul dispare imediat ce-l atingi. Orice provocare e urmată de o alta. Gloria artistică n-are doar înălţime, ci şi durată. Eu nu-mi doresc un apogeu artistic punctual, ci o constantă a calităţii. Nu vreau să fiu tot timpul pe primul loc, dar vreau să fiu în plutonul primilor zece." Poimâine împlineşte 37 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Trăiesc... aşa cum trăiesc majoritatea românilor, mai ales în Bucureşti... în stres, cu umor (cu haz de necaz), cu frustrări, cu uimire şi consternare din ce în ce mai des la ceea ce se-ntâmplă-n jur, uneori cu detaşare, alteori cu implicare fanatică, speranţă... cu dragoste de Dumnezeu adevărat şi de frumos! Îmi cresc copiii cum cred eu că e mai bine, chiar dacă trăim într-o lume a incertitudinii şi a falselor repere, îi învăţ să supravieţuiască şi să decidă cu rapiditate şi sănătos pentru ei. Încerc cu încăpăţânare să-mi fac meseria, dacă se mai poate numi aşa la cum este plătită, să-mi duc la capăt proiectele fie muzicale, un album cu melodii româneşti nemuritoare, fie teatrale, spectacolul «Ursul» de Cehov la Sala ArCub sau colaborările media. Anul acesta a fost pentru mine un an foarte dificil, nu spun neapărat greu. S-au întâmplat prea puţine lucruri de care să-mi aduc aminte cu plăcere. Probabil cel mai frumos moment trăit anul acesta a fost cel în care artiştii şi media s-au solidarizat împotriva ordonanţei de guvern cu privire la drepturile de autor. Atitudine dezaprobatoare, solidaritatea tuturor românilor faţă de măsurile de austeritate pe care puterea politică le-a luat. Nu au nici un drept să se joace cu vieţile noastre!

În România aş schimba legile ce protejează crima, hoţia şi şmecheria cu unele aspre, chiar extreme, care să înspăimânte cu adevărat. La mine aş schimba locuinţa actuală cu una mai spaţioasă, maşina cu bicicleta şi... vârsta, cu vreo 20 de ani mai puţin.

Sunt român şi simt acest lucru până-n măduva oaselor, fie că-mi place sau nu. Sunt suma educaţiei primite de la părinţii şi bunicii mei, a cunoştinţelor dobândite prin învăţătură, a experienţelor trăite din '73 până-n prezent aici, în România. Prin limba maternă sunt legat pe viaţă, sufleteşte de Dunăre şi Carpaţi, de poporul român. În teatru există o vorbă care sună aşa: un actor nu poate juca rolul unui rege pe scenă decât dacă ceilalţi colegi actori din spectacol îl tratează ca atare. Am avut şansa să mă simt rege pe scenă datorită publicului din sală. Mulţumesc! Trei felii de viaţă pe care le-aş mai retrăi: venirea pe lume a Evei şi a lui David, copilăria la minunaţii mei bunici, vestea că am luat concursul la Teatrul Naţional.

La 20 de ani iubeam cel mai mult meseria, părinţii şi aventura. Azi îmi iubesc cel mai mult familia, meseria şi... Libertatea!"