Astăzi e ziua ta: Valeriu Râpeanu

Redutabilul om de cultura Valeriu Ra­peanu implineste astazi 80 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

"Solidaritatea cu valorile nationale, o misiune care nu se termina niciodata..."
"Timpul meu este ocupat de terminarea unei editii din care a aparut primul volum, prima editie critica integrala din galeria de portrete, «Oameni cari au fost», un monument al literaturii noastre. Sper, chiar astazi, sa-l trimit la tipar.

Am fost editor, directorul Editurii «Mihail Eminescu», 18 ani, intre 1972-1990, timp in care am publicat scriitori de seama ai literaturii romane contemporane, scriitori, eseisti, istorici etc. si am deschis largi colectii despre care se vorbeste si astazi, dupa 20 de ani, in care am publicat oameni de cultura si scriitori interzisi pana atunci in timpul regimului. As cita numele lui Gheor­ghe Bratianu, Constantin Radulescu Motru si multi altii. In acelasi timp, critica literara am facut de cand am debutat la Gazeta Literara in 1954, dar, de la o vreme, m-am ocupat mai mult cu istoria literara, studiile despre Iorga care au aparut, despre Gh. Bratianu, despre Cella Delavran­cea, despre multi scriitori si oameni de cultura ai literaturii noastre. Profesor am fost atat in invatamantul de stat inainte de ’90, dar cea mai lunga perioada a fost la Universitatea «Spiru Haret», la ca­tedra de Jurnalistica, timp de 20 de ani.

Tot ceea ce am facut, am facut din pasiune, pasiune pentru trecutul culturii romanesti, cu care m-am simtit solidar de mic. Eu sunt copil de invatator, am primit o educatie frumoasa in scoala primara si la Liceul «Sfintii Petru si Pavel» din Ploiesti, intre ’42 si ’50. Am suferit cand am vazut ca multi scriitori, multi oameni de cultura, istorici, erau interzisi cand am intrat pe bancile facultatii si am facut tot ceea ce am putut, poate si mai mult decat atat pentru ca ei sa revina in circuitul vietii nationale. Un exemplu ar fi N. Iorga, de care mi-am legat numele impreuna cu sotia mea, Sandra Rapeanu, de nume­roase studii. Este o misiune care cred ca nu se termina niciodata... Aceasta pasiune, aceasta solidaritate cu valorile nationale, aceasta incredere in cultura romaneasca pe care am iubit-o si am cautat sa o slujesc tot timpul vietii mele.

Sa fii om de cultura in Romania inseamna sa-ti pastrezi o independenta spirituala, indiferent de vremurile pe care le traiesti. Generatia noastra a trait vremuri dramatice. Nu uitati ca noi, in timpul unei vieti de om, am suferit o trecere, in ’44 de la dreapta la stanga, in ’90 de la stanga la dreapta. Sunt doua mari schimbari sociale radicale care au pus foarte multe probleme morale in fata noastra. Sigur ca trebuie sa-ti pastrezi increderea in ceea ce faci si bucuria ca ceea ce ai facut este rasplatit de cititori, de oamenii carora li te adresezi. Bunurile materiale sunt de­rizorii si intotdeauna arata ca mergi dupa altceva si nu dupa un tel in viata. Idealul generatiei noastre a fost aceasta necontenita daruire in slujba tarii noastre, pe care am slujit-o dupa puterile noastre.

Cea mai mare implinire consider ca este ceea ce am facut pentru trecutul culturii romanesti, de la Iorga la toti ceilati, nu i-am putut insirui pe toti. Cel mai mare regret este acela de a nu fi putut face mai mult pentru ca viata omului are limitele ei, pu­te­rile noastre au limitele lor, dar sunt multumit de ceea ce am facut. Sigur as fi vrut sa fac mai mult. Am spus mai demult, intr-un interviu, ca eu am avut in viata, pe cand eram elev la Ploiesti, trei visuri. Sa merg la Ateneul Roman, sa ascult concertele acolo, concerte pe care le ascultam doar la Radio, cand eram copil; sa frec­ventez Muzeul de Arta care s-a deschis in 1948; sa fiu cititor al Bibliotecii Academiei. Eu am fost bibliotecar al liceului din Ploiesti si vedeam diferitele reproduceri, facsimile cu aceasta stampila a Bibliotecii Aca­demiei. Toate cele trei vise mi s-au implinit, chiar si mai mult pentru ca am fost in multe alte sali de concerte, in multe alte muzee si biblioteci. Acestea au fost visurile mele, altele n-am avut.

De-a lungul timpului, mi s-au pus tot felul de intrebari. Ce as fi vrut sa fiu intrebat este «Cum a trecut o generatie prin toate aceste schimbari despre care v-am vorbit?». Noi am dat jos cinci randuri de portrete: al lui Carol al II-lea, al lui Antonescu, al lui Mihai, al lui Gheorghiu Dej, al lui Ceausescu. Astea sunt simboluri, ne-am catarat sa le dam jos. Toate aceste lucruri inseamna procesele de constiinta pe care le-a avut aceasta generatie si care nu se rezolva foarte repede, gandindu-te la ce-ai fi putut face. E vorba de un drum de viata...

Noi suntem un popor care are multe de spus in contextul universal, dar niciodata nu vom reusi acest lucru daca ne hulim, daca ne uram, daca ne desconsideram."