x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sambata 27 august

Sambata 27 august

27 Aug 2005   •   00:00

Este ziua 239 a anului
Au mai ramas 126 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Sa te feresti, romane, de cui strain in casa" - sa fii stapan in casa ta.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 6:32
  • Apune la 20:01

  • LUNA
  • Rasare la 23:58
  • Apune la 15:42

  • Luna noua 3 septembrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) 11 septembrie
  • Luna plina 18 septembrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 25 septembrie
  • Zodia Fecioara (23 august - 22 septembrie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Cuv. Pimen; Sf. Mucenici: Eutalia, Fanurie si Osie, episcopul (astazi); Cuv. Moise Etiopianul; Sf. Mc. Diomid; Sf. Ana proorocita, fiica lui Fanuel; Duminica a 10-a dupa Rusalii; (Vindecarea lunaticului) (maine)
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Monica (astazi); †) Sf. Augustin (maine)
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Pimen (astazi); Sf. Moise Etiopianul; Sf. Augustin de Hipona (maine)
  • SARBATOARE CRESTINA
    Preacuviosul Pimen a fost egiptean de neam. Intr-o zi, domnul tarii, prinzand pe feciorul surorii sale cu o vina, il baga in temnita, si a dorit sa vada pe Ava Pimen, dar acesta nu a vrut sa vada pe domn. Atunci a mers si sora sa, dar el i-a raspuns: "Grabeste de te du de aici, ca Pimen nu a nascut copii". Iar domnul tarii i-a zis: "Porunceste numai cu cuvantul, si-l voi slobozi"; iar batranul Pimen zise: "Cerceteaza-l dupa lege, si de este vrednic de moarte, sa moara". Atunci domnul a slobozit pe copil. Acest fericit lucrand toata fapta buna, toti sihastrii cei din Egipt si din Tebaida, il aveau ca pe un parinte.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania

    Sambata, 27 august
  • 1965 - A murit scriitorul Eusebiu Camilar (n. 1910);
  • 1982 - Premiera a industriei aeronautice romanesti. Prezentarea primului avion de linie Rombac 1-11, construit sub o licenta British Aircraft si Rolls-Royce.
    Duminica, 28 august
  • 1843 - Dispozitie a Departamentului Treburilor din Launtru al Tarii Romanesti prin care toti proprietarii de tigani sunt obligati ca, in termen de 18 luni, sa se ingrijeasca de statornicirea tiganilor nomazi in asezari si in case.

    In lume

    Sambata, 27 august
  • 1991 - La cateva zile dupa puciul de la Moscova, Republica Moldova si-a proclamat independenta. Guvernul si Parlamentul Romaniei au sprijinit acest act, recunoscand, imediat, noul stat.
    Duminica, 28 august
  • 1833 - Abolirea sclaviei pe intreg teritoriul Imperiului Britanic;
  • 1994 - Primul mars al homosexualilor, in Japonia.
  • NASCUTI LA 27 august
  • 1959 - Actorul Claudiu Bleont;
  • 1985 - Pictorita Alexandra Nechita, considerata un fenomen in lumea artei si supranumita "Micuta Picasso".
  • NASCUTI LA 28 august
  • 1927 - Renumitul bariton Nicolae Herlea;
  • 1965 - Actorul Tomi Cristin.
  • MOMENT ISTORIC
    La 27 august 1877, a avut loc primnul atac al trupelor romane. Misiunea de asalt si cucerire a redanului otoman, din fata redutei Grivita-1 din sistemul de aparare a Plevnei, este incredintata Regimentului 13 Dorobanti, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, si altor subunitati din cadrul Diviziei a 4-a infanterie, sub comanda generala a locotenent-colonelului Sergiu Voinescu, seful de stat major al diviziei. Cucerirea acestui avanpost fortificat se inscrie ca o prima victorie a armatei romane. Pentru succesul repurtat, drapelul de lupta al Regimentului 13 dorobanti este distins cu ordinul "Steaua Romaniei"; de asemenea, se acorda unor ofiteri si soldati din subunitatile participante la atac, ordinul "Steaua Romaniei", precum si medalia "Virtutea militara". Marele Cartier General rus acorda trupelor romane 50 de ordine "Sfantul Gheorghe".

    CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    In societatea traditionala oamenii isi comunicau discret varsta prin imbracamintea purtata (piese specifice de port, culoare, croi), prin podoabele capului si pieptanatura (modul de impletire a parului, purtatul carpei, al broboadei sau basmalei; tunsoarea, purtatul chicii si al mustatii) si prin statutul social al individului (intrarea in sezatori, in cetele de feciori si de colindatori, in hora satului, ocuparea unei strane la biserica etc.). Albul domina imbracamintea primei parti a copilariei. Treptat, isi faceau aparitia culorile vii, in special rosul, care deveneau din ce in ce mai aprinse in preajma casatoriei. Dupa casatorie culorile pieselor de imbracaminte deveneau mai sobre si se reduceau la cumpana dintre maturitate si batranete la alternanta alb-negru, una dintre primele solutii cromatice folosite de om. Spre apusul vietii culorile se sting in alb. Printr-un sistem ingenios de semne se comunica obstii si evenimente considerate astazi de stricta intimitate, cum ar fi intrarea in starea de sarcina si altele. Codul de apreciere a varstei era unitar in cadrul aceleiasi comunitati, dar varia de la zona la zona si, uneori, de la sat la sat. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar august