Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Au mai rămas doar câteva zile de vară risipite în toamnă. Patru la număr. Patru zile moştenite de ţăranul român de la strămoşul său mitic pentru a-şi strânge recolta, patru zile de vară din cele cincisprezece câte numără Vara lui Mioi… În calendarul popular al românilor răstimpul cuprins între 29 septembrie şi 14 octombrie poartă numele de Vara lui Mioi, Vara lui Mihoi/Mihai, Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, Mioi este o personificare meteorologică. A luat numele Sfântului Mioi iar "perioada de cincisprezece zile cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie, între Mioi şi Vinerea Mare (Stilul vechi), când se înregistrează, la latitudinea geografică a României, o încălzire trecătoare a timpului, este numită Vara lui Mioi. Întrucât atât la Mioi, cât şi la Vinerea Mare se obişnuia să se slobozească arieţii (berbecii) în turmele de oi pentru reproducere, aceste zile se numeau, local, Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor. ("Panteonul Românesc – Dicţionar").
Legendele povestesc că Mioi era un ţăran tare harnic şi credincios, numai că, după ce a strâns întreaga recoltă a boierului la care lucra ca argat, vremea s-a stricat, au început ploile, iar roadele de pe bucata lui de pământ au rămas neadunate. Văzând toate acestea, Mioi şi-a înălţat ochii spre cer şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i dăruiască o bucată de vară ca să-şi poată strânge şi el roadele pământului pe care l-a muncit tot anul cu inimă bună. Atunci, Dumnezeu l-a ascultat şi a mai înfierbântat soarele încă cincisprezece zile, timp în care Mioi şi-a pus la adăpost recolta şi a aşteptat liniştit iarna. O altă variantă a legendei povesteşte despre un cărăuş, care nu apucase să-şi treiere grâul: "Dumnezeu se îndură de rugămintea unui cărăuş sărac, ca să-i dea şi lui "câta vară" să-şi poată treiera grâul. Mioi e chiar numele acelui cărăuş (I. Muşlea-Ov. Bârlea, "Tipologia folclorului").
Ţăranii aşteaptă în fiecare an Vara lui Mioi, zilele însorite din toamnă, iar orăşenii se miră când văd castanii şi liliacul înflorit. Este căldura care anunţă de fapt "îngropatul verii", care vine întotdeauna pe 14 octombrie. Bătrânii spun că aşa cum va fi vremea de Cuvioasa Parascheva, aşa se va menţine până la Sfântul Dumitru şi că dacă nu plouă până atunci, vom avea iarnă timpurie. Fiind zi hotar, în zorii zile de 14 octombrie primul lucru pe care îl fac ciobanii este să meargă în saivan, să vadă cum s-au culcat oile. Dacă le găsesc dormind grămadă, este semn că îi aşteptă o iarnă grea iar dacă, dimpotrivă, le găsesc împrăştiate, sunt siguri că vor avea parte de o iarnă blândă. De acum, ţăranii ştiu prea bine că "Vinerea Mare se pregăteşte să cearnă făina sa, care este zăpada" (Th.D. Speranţia). Aşa că, începând din această zi, leagă căruţele sub şoproane şi scot săniile, nu mai pornesc la drum lung, pun pământ negru la rădăcina pomilor, stau în gospodării şi pregătesc proviziile pentru iarnă. Lunii octombrie, oamenii satelor i-au spus Brumărel, pentru că le împodobeşte câmpurile cu bruma de argint, întâia vestitoare a zăpezilor iernii. Despre Brumărel se spune că ar fi un fecior frumos cu inima de gheaţă şi că atunci când trece călare peste dealuri iarba îngălbeneşte în urma lui, copacii îşi leapădă frunzele, florile mor. Dar nu trebuie să ne întristăm pentru că "Dumnezeu o rânduit ca lumea să se prefacă mereu", iar "fiecare anotimp are faţa lui şi puterea lui". (Ernest Bernea)
Citește pe Antena3.ro
