Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
››› Vezi galeria foto ‹‹‹„Fiu al generalului de origine franco-italiană Carol Davila, fondator al medicinei românești moderne, și al unei nepoate a lui Dinicu Golescu (Ana Racoviță), elevă la un gimnaziu al lui V. A. Urechia, Alexandru Davila s-a reorientat de timpuriu dinspre o carieră diplomatică spre administrație (a lucrat și în poliție, ocupându-se inclusiv de intermedierea aventurilor cu prostituate ale prințului Carol Caraiman), apoi spre teatru și literatura dramatică. A avut și o viață sentimentală furtunoasă; prima soție, Hortense Kreminger, fiind cea care i-a prilejuit ultima pasiune lui Alexandru Odobescu, făcându-l să se și sinucidă prin supradoză de morfină. Alexandru era însă cunoscut ca homosexual...”, devoala criticul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii spumoase dedicate lui Davila.
„Vlaicu-Vodă”, trambulina către nemurire
„După o serie de episoade dramatice lejere (farse de salon: Le Cotillon ș.a., comedii ușoare, improvizații folclorice), drama istorică Vlaicu-Vodă (1902) îl face nu doar celebru, ci și semnificativ în istoria teatrului autohton. Important reformator în domeniu, director al Teatrului Național între 1905-1908 și 1912-1914, Alexandru Davila are o carieră spectaculoasă, dar tensionată: manifestația violent reprimată a studenților naționaliști conduși de N. Iorga (13 martie 1906) îl obligă să retragă de pe afiș piesele în limba franceză - fără succes însă. Inaugurează, în 1909, o companie dramatică proprie, cu cei mai buni actori ai momentului, onorată de I. L. Caragiale prin pieseta Începem! Parte a articolelor sale programatice, avizate în materie de teorie și practică teatrală, vor fi editate postum, ca și corespondența lui”, semnala profesorul Paul Cernat.
Amintiri dictate
În completare: „Lider al Societății Scriitorilor, fondator al unui cerc bibliofil, Davila Alexandru își supraviețuiește aproape 15 ani, într-un fotoliu cu rotile, după oribilul incident, care-l făcuse pe Arghezi să-i scrie, prematur, necrologul. Capodopera sa Vlaicu-Vodă era proiectată ca primă parte dintr-o trilogie istorică, Mirciada, rămasă nescrisă (tragedia în versuri Sutașul Troian, redactată fragmentar, e un fel de coda a acesteia). E o piesă politic-diplomatică de calibru, construită în stil neoclasic, cu personaje memorabile (Vlaicu, Doamna Clara, Rumîn Grue ș.a.) și o morală subtilă - un reper al dramaturgiei noastre istorice; prin anii ‘80, era încă în manualele școlare”. Ultimele tușe cernatiene: „Tot în versuri a fost scrisă și mult mai modesta, triumfalista Balada strămoșilor. Davila Jr. a lăsat și o memorialistică de bună calitate - portrete exotice și amintiri din teatru în cel mai bun stil evocator al secolului XIX («Din torsul zilelor»). O memorialistică dictată însă, ca și versurile și articolele de după «accidentul» din 1915: omul devenise incapabil fizic să scrie”.
Material secundar 1, în continuare
Tentativa de asasinat care a îngrozit România Belle Époque
Pe 5 aprilie 1915 Alexandru Davila a căzut victimă unui atentat demențial în urma căruia a rămas paralizat până la sfârșitul vieții. Presa vremii a vuit, unele publicații anunțând chiar decesul dramaturgului. Redăm, în continuare, datele furnizate de Gazeta Transilvaniei, pe 19 aprilie, când apele se limpeziseră cât de cât: „Jean Dumitru, odiosul criminal, a mărturisit precum se ştie fapta, arătând şi circumstanţele ei. Din această mărturisire rezultă mobilul crimei, premeditarea ei și punctele mai principale. El a declarat că stăpânul său se purta brutal cu dânsul şi că îl lovea de câte ori era nemulţumit de cum își făcea serviciul. Din această pricină plănuise mai înainte să-l ucidă pe dl. Davila şi era chiar să pornească pe calea faptei, însă s-a răzgândit şi a lăsat să-i treacă momentul furiei”.
Cuțitul a rămas înfipt în țeasta victimei
Cum s-a materializat până la urmă atacul sălbatic? „În ziua crimei, stăpânul iarăşi l-a bătut. Aceasta a făcut să-i revină furia răzbunării şi, plecând din odaia unde primise loviturile, Dumitriu se hotărî la suprimarea imediată a domnului Davila. Criminalul pândi momentul când stăpânul său aţipise. Apoi îşi descălţă ghetele spre a putea umbla fără zgomot, ştiind bine că dacă dl Davila s-ar trezi, apoi ar fi avut de furcă cu el. Tiptil, tiptil, concentrându-şi toată atenţia şi încordarea întregii sale fiinţe la faptul grozav ce avea să comită, Jean Dumitriu se apropie de camera de culcare a domnului Davila, puse mâna pe cuţitul de vânătoare, înaintă până lângă pat şi, cu o putere drăcească, înfipse cuţitul în ţeasta nefericitului. Fără a scoate arma din capul victimei criminalul ieşi în grabă din odaie, îşi încălţă la loc ghetele, se duse în latrină spre a-şi face o trebuinţă, strică soneria spre a nu se auzi sunetul clopoţelului, îşi luă pălăria şi pardesiul şi ieşi în stradă”. Tulburător, nu?
Noaptea la Chitila
„Criminalul - urma povestea găzduită de Gazeta Transilvaniei - şi-a cumpărat ceva de-ale mâncării şi în grabă s-a îndreptat spre Chitila, unde a stat ascuns printre vagoane până noaptea, când a luat trenul cu care a plecat la Brăila, unde a fost prins. Din declaraţia asasinului că a mai voit într-un rând să omoare pe dl. Davila şi din împrejurările crimei, parchetul a tras concluzia premeditării şi de aceea acţiunea publică pe care a deschis-o contra lui Jean Dumitriu este bazată pe asasinat, adică crimă cu premeditare. Starea d-lui Davila, care e îngrijit la spitalul Colţea, e încă tot critică”.
Căsnicia-carapace
Alexandru Davila a fost căsătorit cu Hortense Kreminger de Lippa, o fostă elevă a Azilului Elena Doamna (instituție creată de Carol Davila, tatăl dramaturgului), dar alianța matrimonială a durat doar trei ani, între 1885 și 1888, copiii cuplului, Carol (Citta) și Theodor, rămânând în grija tatălui. În epocă s-a vehiculat legenda potrivit căreia căsnicia lui Davila Jr. n-ar fi fost decât o acoperire pentru tumultuoasa viață erotică (pe invers) a bărbatului.
O secretară (personală) de 18 ani pentru conu’ Alecu
La nici un an după accidentul suferit în 1915, Alexandru Davila nu mai suscita niciun interes pentru societatea bucureșteană. Aproape uitat de prieteni, vizitat regulat doar de unul dintre fii, Carol (Citta), și câțiva actori cândva intimi, fostul amic al lui Caragiale își omora timpul țintuit într-un scaun cu rotile, în casa din Strada Zorilor. Margareta Nicolau, tânăra care avea să-i devină secretară personală în ultimii ani de viață, își amintea: „Alexandru Davila, splendida făptură dotată cu perfecţiuni care nu sunt date multora să le atingă, din ziua nenorocitului atentat a intrat într-o a doua viaţă în care chinul şi desnădejdea au atins culmi tragice. L-am cunoscut graţie unei întâmplări naive, ivindu-mi-se prilejul să trăiesc un timp alături de el”.
După-amiază de primăvară în preajma Cișmigiului
Mai precis? „Aveam optsprezece ani. Isprăvisem tocmai o piesă de teatru pe care aveam pretenţia să mi-o joace chiar la începutul acelei stagiuni Teatrul Naţional. La cine oare să mă adresez, pentru că nu mă puteam obișnui cu gândul că aş putea să aştept cât de puţin. Numele lui Davila mi-a răsărit deodată în minte şi fără o clipă de chibzuinţă am început să umblu de colo până colo căutându-i adresa. Era o după amiază de primăvară. Căzuse o bură de ploaie şi aerul devenise deodată atât de transparent şi dulce, c-am hoinărit o vreme cu dragă inimă pe străzile din preajma Cişmigiului, căutând strada indicată”. Pe care a găsit-o în scurt timp…
O duduie-dramaturg
„M-am oprit în faţa unei case albe, cu un etaj mic deasupra şi balcon la stradă. Uşa de la intrare era încuiată. Mi-a deschis peste puţină vreme un bărbat mărunt, cu figura surâzătoare, îmbrăcat în haine albe - artistul Romano. I-am explicat scopul vizitei și el, luându-mă de braţ, m-a condus pe scări. Sus la capăt am zărit o încăpere cu o uşă deschisă. Am aşteptat câteva clipe în fața ei, până când Romano mi-a anunțat vizita.
- Cucoane Alecule, o duduie…
- Cine e?… a șoptit ca de pe alt tărâm o voce tărăgănată, stinsă.
- O duduie cu o piesă de teatru…
Se vede că Davila a făcut cu mâna gestul că pot fi introdusă şi peste puţin când am intrat în cameră, tot elanul cu care venisem s-a transformat într-o dureroasă strângere de inimă”.
Propunerea
Motivul? „În fața unui mic biurou, pe un fotoliu, o umbră de om îmbrăcat într-un costum verde, aşa cum poartă vânătorii. Purta ochelari și pe lângă celelalte trăsături ale chipului, marcă încă statornică a frumuseţii de altădată, mi-au izbit stăruitor atenţia, fruntea peste măsură de înaltă şi sprâncenele ţepoase. Când vru să-mi vorbească, într-un colţ al gurii se ghemui un soi de zâmbet chinuit şi-atunci mi-am dat seama că partea jumătate a corpului îi este paralizată. Întrebarea care sosi cu oarecare efort fu blândă, plină de bunăvoinţă.
- Ce doreşti matale, micule?
Am desfăcut sulul de hârtie.
- O piesă de teatru. Aş dori mult s-o citiţi și d-voastră.
- Oh - făcu el dând trist din cap, eu nu pot citi. Abia dacă reuşesc să-mi arunc ochii pe câte un ziar. Obosesc… Dar într-o zi când am să fiu mai liber, ai să împlineşti matale acest serviciu. Tocmai mă plângeam lui Romano că mi-a plecat secretara şi s-a îngrămădit pe capul meu o mulţime de lucru. Pe lângă «Scrisorile către actorul X», mai am corectarea piesei mele «Vlaicu-Vodă», cu care se începe la toamnă stagiunea Teatrului Naţional.
M-am ridicat să plec, dar el mi-a făcut semn să mai rămân.
- Matale ești ocupată mult?
Mi-am dat seama unde vrea să ajungă și propunerea a venit de la mine, deschis, cu o dragoste plină de avânt. Din ziua aceea am fost socotită secretara lui Alexandru Davila”.
161 de ani s-au împlinit pe 12 februarie 2023 de la nașterea dramaturgului Alexandru Davila
Drama istorică Vlaicu-Vodă (1902) îl face pe Alexandru Davila nu doar celebru, ci și semnificativ în istoria teatrului autohton”, Paul Cernat, critic literar
Alexandru (Davila) era cunoscut ca homosexual...”, Paul Cernat, critic literar
