x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Publicul interesat de dezvoltarea artei performative poate pătrunde, în premieră la Bucureşti, în culisele de lucru ale „She She Pop”, unul dintre cele mai revoluţionare şi multipremiate colective de teatru din Berlin

Publicul interesat de dezvoltarea artei performative poate pătrunde, în premieră la Bucureşti, în culisele de lucru ale „She She Pop”, unul dintre cele mai revoluţionare şi multipremiate colective de teatru din Berlin

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Apr 2023   •   06:00
Publicul interesat de dezvoltarea artei performative poate pătrunde, în premieră la Bucureşti, în culisele de lucru ale „She She Pop”, unul dintre cele mai revoluţionare şi multipremiate colective de teatru din Berlin

Două dintre membrele fondatoare ale „She She Pop”, colectiv performativ din Berlin care marchează decisiv, la nivel internţional, direcţia de avangardă, prin practicile artistice dezvoltate, vin în Capitală pentru a împărtăşi publicului de specialitate, dar și publicului larg,  interesat de evoluţia fenomenului performativ mondial, câteva dintre tehnicile lor de lucru.

Vizita la București are loc la invitaţia creart/TEATRELLI, în colaborare cu Goethe-Institut Bucureşti și UNATC.

Întâlnirea și artist talk-ul cu Johanna Freiburg şi Ilia Papatheodorou au loc pe 26 aprilie, de la ora 19, la Pavilion 32 (Goethe-Institut Bucureşti, Calea Dorobanţi 32). Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar dialogul se va desfăşura în limba engleză – fără traducere.

Grupul She She Popeste cunoscut la nivel mondial pentru modul în care, de-a lungul celor treizeci de ani de colaborare, a provocat constant formele de estetică teatrală deja consacrate și ierarhiile tradiționale în procesul de lucru la o producție de teatru. Cu ocazia întâlnirii cu publicul de la București, Johanna Freiburg și Ilia Papatheodorou vor împărtăși din tehnicile de lucru ale colectivului berlinez. Folosirea materialelor autobiografice în cadrul producțiilor colective a devenit un element indispensabil în practica artistică a She She Pop: mai mult decât un scop în sine, autobiografia este în primul rând o metodă de lucru. Tehnici precum autoinstruirea, fragmentarea și elaborarea conceptuală a unor reguli sunt practici esențiale în cadrul repetițiilor și elemente cheie ale esteticii grupului. În cadrul întâlnirii de la Bucureşti, vor fi prezentate şi exemple ale performance-urilor dezvoltate de „She She Popprin folosirea de instrumente și tehnici inovatoare bazate pe sarcini de lucru tasked-based performance art.

Pe 27 aprilie, la Teatrelli, Johanna Freiburg și Ilia Papatheodorou vor susţine un workshop (cu circuit închis) cu echipa artistică a spectacolului „Lasă-i să moară proști” (concept: Catinca Drăgănescu), ca parte din procesul de lucru la noua producție work in progress creart/Teatrelli. „Lasă-i să moară proști” este construit pe formatul unui spectacol-laborator şi își propune să fie o radiografie a măcinărilor identitare și politice ale generației milenialilor din România, scindată ȋntre valorile occidentale și mentalitatea estică. Premiera spectacolului este programată în luna iunie, prima etapă de lucru la această producție work in progress desfășurându-se în 2022.

La finalul vizitei la Bucureşti, cele două membre ale colectivului She She Pop” vor susţine, de asemenea, un masterclass la UNATC.

 

Despre „She She Pop

Colectivul de performance „She She Popa luat naștere în anii `90, în cadrul Institutului de Studii Teatrale Aplicate al Universității „Justus-Liebig“ din Giessen. Grupul are un profil estetic și ideologic specific: producțiile lor sunt dezvoltate la nivel colectiv. Acest mod de abordare a unui spectacol pune, totodată, accentul asupra responsabilității artistice a fiecărui performer în parte. Membrii She She Pop sunt autori, dramaturgi și performeri ai montărilor pe care le propun. She She Pop practică o formă de teatru care se bazează pe experiment. Producțiile lor explorează limitele sociale ale comunicării și depășirea acestora - în termeni specifici și artistici - în spațiul protector al artei.

De-a lungul timpului, colectivul She She Pop s-a bucurat de importante premii și nominalizări la nivel mondial: câștigător al Theaterpreis Berlin 2019 (Stiftung Preussische Seehandlung), nominalizat la Europe Theatre Prize 2017 (categoria "Realități teatrale”), câștigător al premiului George Tabori 2015 acordat de Fonds Darstellender Künste (Fondul pentru Artele Spectacolului), invitat la Bienala de teatru Impulse 2013 și la World Stage 2013 în Toronto, câștigător al premiului "Best Theatre of 2012 Award - Foreign Category", acordat de National Theatre Association of Korea și multe altele.

Colectivul She She Pop este format în prezent din Sebastian Bark, Johanna Freiburg, Lisa Lucassen, Mieke Matzke, Ilia Papatheodorou, Berit Stumpf și Elke Weber

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×