x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Portretele munţilor

Portretele munţilor

de Loreta Popa    |    15 Apr 2011   •   20:30
Portretele munţilor

Simpozionul internaţional de pictură şi sculptură din Masivul Retezat a realizat un bilanţ al experienţelor artistice acumulate de-a lungul a cinci ediţii şi a prezentat publicului bucureştean o selecţie de lucrări, marea lor majoritate de pictură, în cadrul unei expoziţii la Muzeul Naţional de Geologie din Capitală, la 6 aprilie.

Sub titlul „Portretele munţilor”, vernisajul expoziţiei  i-a avut ca invitaţi pe coordonatorul lector univ. dr Cristian Ungureanu, Valentin-Norbert Tarus, preşedintele Tarus Group, Ileana Dubovan, coordonator proiect, şi câţiva dintre artiştii parti­cipanţi la simpozion. Lucrările sunt semnate de participanţii la simpozion, studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi şi ai Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice din Chişinău (Repu­blica Moldova), care s-au bucurat de îndrumarea domnului lector univ. dr Cristian Ungureanu, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Expoziţia a fost însoţită de un material documentar inedit (film video, schiţe şi fotografii), menit să completeze imaginea publicului despre această iniţiativă culturală. „Dincolo de calitatea rezultatelor obţinute la fiecare ediţie, credem că important este spiritul de intensă colaborare şi dialog care se naşte aici, în inima Munţilor Retezat, şi care ne pune în ipostaza de a face plastică socială alături de tinerii artişti”, ne-a spus Cristian Ungureanu.

„Sub apanajul unui autentic demers postmodern, tinerii artişti profesionişti sunt invitaţi, în cadrul acestor sesiuni, să pună în discuţie rostul şi condiţia peisajului contemporan. Într-un dialog deschis oricăror posibilităţi, ei sunt invitaţi să acceseze un întreg arsenal de procedee tehnice şi conceptuale specifice artei zilelor noastre – o artă hibridă şi contaminată cu influenţe din absolut toate dome­nii­le vieţii (…) În acest sens, o bună parte din lucrul nostru, în cadrul acestui proiect (şi nu numai), îl reprezintă documentarea şi discutarea, experimentarea, acceptarea sau adaptarea celor mai noi formule de limbaj pictural.” Peisajul de munte la intrarea în Parcul Naţional Retezat, o natură încă sălbatică şi îndeosebi una dintre cele mai specta­culoase cascade ale parcului, „Lolaia”, în apropierea căreia este găzduit simpozionul, la Cabana „Cascada”, oferă condiţii ideale tinerilor artişti din centrele universitare cu bogată tradiţie culturală din Iaşi şi Chişinău.

În acelaşi timp însă se urmăreşte extinderea contextului internaţional al simpozionului prin invitarea unor artişti din diferite centre universitare europene şi prin organizarea unor expoziţii de pictură, sculptură, video şi foto, însoţite de un film documentar, în ţară şi în străinătate. În acest an, simpozionul urmează să mai fie  prezentat şi la Viena, Austria. Expoziţia poate fi vizitată zilnic între orele 10:00 şi 18:00, până la 21 aprilie 2011.

×
Subiecte în articol: arte