x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Tragicomedie eşuată între realism şi postmodernism

Tragicomedie eşuată între realism şi postmodernism

01 Oct 2010   •   00:00
Tragicomedie eşuată între realism şi postmodernism

vÎn repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti a intrat, la acest început de stagiune, spectacolul „Spitalul special", montat de Ştefan Iordănescu, pe textul dramaturgului Iosif Naghiu, câştigător, în 1993, al Concursului UNITER „Piesa anului".

Dramaturgul Iosif Naghiu (1932-2003) spunea despre piesa „Spitalul spe­cial", pe care a construit-o „pe mai multe paliere, glisând de la tonul rea­list la grotescul de factură ab­sur­dă", că este o tragicomedie a lu­mii „ca un spital în care impostorii se eri­jea­ză în vindecători, iar adevărul este ma­nipulat prin maşinaţiuni teroriste, ocul­te". Aşadar, textul a fost scris la nici trei ani de la evenimentele din de­cembrie 1989. Sunt mai multe per­so­naje: doi răniţi internaţi în acelaşi sa­lon, 22, al Spitalului Special; docto­ri, asistente etc. Autorul spunea că în piesa sa eroul principal - re­vo­lu­ţio­narul rănit - apare ca un co­men­tator ironic al propriului eşec (după fie­care confruntare fizică sau de idei îşi pierde câte un dinte), iar di­rec­to­rul spitalului ca un obsedat al îm­pă­cării fără condiţii dintre cei ce au fă­cut revoluţia şi cei ce au încercat să-i reprime" (citat din caietul de sală).

La 20 de ani de la acele evenimente, regizorul Ştefan Iordănescu a construit pe scena Sălii Atelier un „univers postmodernist". Creatorul a introdus secvenţe din documentarele care au punctat evenimente greu de uitat din 1990 încoace. Viaţa străzii şi viaţa din interior sunt arătate pe două planuri. Pornind de la realism, accentuând postmodernismul, apar situaţii absurde. Ştefan Iordănescu scrie, ca spectatorul să înţeleagă mai bine ideea montării sale, în acelaşi caiet de sală: „Fragmente, începuturi de scene lente care se aglomerează spre sfârşitul lor într-un montaj eliptic. Energie condensată în situaţii scenice şi relaţionale, generate de realitatea de afară, care porneşte de la un neorealism crud şi minimalist, eşuând în grotesc şi fantastic". Sincer, e greu de înţeles. Oare „visul românesc" a fost curmat de „omul revoluţiei prăbu­şite"?

×
Subiecte în articol: arte