Dacă Dobrogea rămâne un model de conviețuire între populația majoritară și alte 18 comunități, toate celelalte regiuni istorice românești au poveștile lor cumplite ale unor mici sau mari războaie civile! Cartea "Istoria nespusă a războaielor și conflictelor interetnice din România modernă", care apare miercuri cu Jurnalul, dezvăluie o mulţime de întâmplări neştiute din istoria ţării noastre.
Vitregiile istoriei, care s-au concretizat în numeroase năvăliri dinspre exterior, au fost dublate de multe ori de relațiile tensionate cu unele grupuri etnice minoritare, cel mai adesea conflictele fiind întreținute de și cu unguri, secui și romi, degenerând inclusiv în masacre reciproce, chiar și momentele istorice ale unor revoluții fiind pătate cu sânge… Astfel, în cartea care apare miercuri cu Jurnalul poţi citi despre Partea nevăzută a Revoluției de la 1848: masacrele din Transilvania și miturile construite în jurul lui Avram Iancu, despre cazul „Martie Negru” de la Târgu Mureș în 1990 și cumplita manipulare mediatică a cazului Mihăilă Cofariu, despre şatra de ţigani călcată cu camionul în semn de răzbunare a unui tată sau despre alianţa romanilor cu ungurii împotriva romilor din Hădăreni, conflict în care 20 de case au fost arse din temelii!
Cartea abordează multe alte subiecte:
- Rădăcinile unei probleme istorice: Transilvania sau „Ardealul”?
- Români, maghiari, secui vs. romi - o lungă listă de evenimente pătate cu sânge
- Atrocitățile de după Diktatul de la Viena
- Gărzile „Iuliu Maniu și „Sumanele Negre”, o poveste încâlcită
- 22 decembrie 1989: martiriul colonelului Agache în Secuime și alte crime sălbatice
- Bolintin - cavalcada evenimentelor tragice după ce un tânăr este înjunghiat în noaptea de Paște
- Tradiția conflictelor din comuna Mihail Kogălniceanu
- „Ținutul Secuiesc”, „Partium”, „64 de comitate” - iredentismul vs. România
- În loc de Epilog: Nepotul „Țarului”, căldărar originar din România?
Nu rata volumul "Istoria nespusă a războaielor și conflictelor interetnice din România modernă", care apare cu Jurnalul începând de miercuri, 27 februarie, la preţul special de 15,9 lei!