Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc, de Mircea Platon
Prefața de Aura Christi
«Northrop Frye, vorbind despre o „etică a schimbării”, atrăgea atenția încă de la sfârșitul anilor ’60 – ani în care s-au extins la scară largă multe dintre experimentele și ingineriile sociale importate și în România după 1989 – asupra importanței protejării continuităților structurale, a liniilor de forță culturale ale unei societăți: „Adevăratul fundament al acestui sentiment al continuității timpului era, cred, sentimentul continuității instituțiilor sociale. Secole la rând, omul occidental a fost sporit și civilizat de instituțiile sale: doar continuitatea națiunii, a bisericii, a clasei sale sociale, a partidului, a genealogiei sau a breslei sale dădea vieții sale o dimensiune de mai mare importanță.
Pierderea încrederii în permanența acestor instituții, sau, mai degrabă, în presupunerea că sunt cumva mai bune tocmai pentru că sunt permanente, a adus după sine o criză de stranie versatilitate. Nu e o criză politică sau intelectuală, sau religioasă: e toate aceste lucruri la un loc, o criză a spiritului. […] Motorul continuității instituțiilor sociale este continuitatea cunoașterii și a procesului de învățare și, într-o epocă în care proiecțiile sociale nu se mai bucură de loialitatea nimănui, nu putem decât să ne întoarcem la această sursă a lor”.
Ceea ce a făcut procesul de reforme (structurale și sistemice) ale învățământului românesc a fost, într-o țară zguduită din temelii ca România trecută printr-un comunism atroce pentru continuitățile istorice și un post-comunism haotic și iconoclast, tocmai să ne rupă legătura cu acea sursă a proiecțiilor sociale/ instituțiilor permanente care e continuitatea cunoașterii și a învățării. Ne-a tăiat cu inconștiență sau cu sadism, deci, cu perversitate, ultima șansă de a redeveni o societate normală.»
Mircea Platon
«Cartea domnului Mircea Platon este o analiză și o descriere, totodată, a mecanismului „reformei permanente” din învățământul românesc. „Reforma permanentă” este, ca și „revoluția permanentă”, o moștenire a comunismului progresist preluată ad litteram de noii progresiști globali și globaliști care au preluat frâiele societăților noastre. Deșcolarizarea, dezindustrializarea, deculturalizarea, decreștinarea României sunt fenomene care conduc la dezvoltarea și stabilizarea statutului de colonie nesemnificativă, producătoare de forță de muncă europeană, pe care îl are la ora actuală România. O lectură necesară.»
Mihai Gheorghiu
Defazarea sufletească şi alte eseuri, de Sorin Lavric
„Un text se defineşte prin dispoziţia pe care ai avut-o scriindu-l, adică prin emoţia iniţială care te-a împins să-l pui pe hârtie. Hotărâtoare nu e tehnica scrisului, acea îndemânare lexicală graţie căreia poţi aşeza cuvintele după reguli prozodice, ci emoţia de la început. Dacă ea se stinge, textul se usucă şi moare. Eseurile de aici au sens numai în măsura în care emoţia din care s-au născut persistă în ele. Tristeţea filosofilor este că, preocupaţi cum sunt de sensuri logice, sunt incapabili să emane fluizi emotivi.
Rezultatul e scrisul la rece: te aşezi la masă şi scrii, indiferent că ai sau nu poftă. Scrisul devine astfel o rutină ineptă. Şi chiar dacă se întîmplă să dai peste o expresie fericită, nu vei putea transmite nimic subliminal, niciun gust şi nicio tresărire, nicio sugestie şi nicio insinuare. Iar scrisul care nu provoacă ecouri recurente în mintea cititorului e inutil. Am ales în acest volum acele eseuri pe care le-am resimţit ca fiind purtătoare de condiţie afectivă.”
Sorin Lavric
Elitele și conștiința națională, de Mircea Platon
«România are tot ce îi trebuie pentru a fi o națiune bine întocmită. Doar că firele sunt conectate greșit. E ca și cum ai avea o moară de vânt pe care ai băga-o sub apă așteptând apoi să-ți alimenteze cu energie o fabrică de conserve în care tu ai vrea să fabrici ciorapi.
Potențialul României e ignorat și risipit din cauză că subansamblele României sunt conectate anapoda de o pseudo-elită care nu înțelege să ajute la structurarea personalității naționale a românilor. Și această structurare începe de la buna noastră așezare în raport cu potențialul identitar, cultural și modelator de acțiune pe care ni l-au lăsat strămoșii. (…)
Dincolo de discuțiile pseudo-savante despre noutatea conceptului de națiune și modernitatea miturilor naționale „inventate” de elitele burgheze în contextul dorinței lor de a unifica piața internă pe fundalul colapsului ordinii feudale și al eclipsării creștinismului ca ortodoxie publică, dincolo, deci, de aceste ideologeme care încearcă să discrediteze ideea națională, așezând-o pe o anumită treaptă a unui evoluționism cultural care prevede trecerea sau ascensiunea de la faza națională la cea supranațională și suprastatală, se cuvine să reținem un lucru. Și anume că, în esență, după cum spunea Iuliu Hațieganu, „națiunea însemnează unitate de generații. Patria însemnează unitate de viitor”. Și unitatea de generații nu trebuie dovedită dinspre astăzi spre ieri, de vreme ce a fost deja săvârșită de ieri spre azi. Locuim în această continuitate, suntem deja așezați în ea. Trebuie doar să o recunoaștem și să ne punem la lucru în lumina ei.»
Mircea Platon
Decoct de femeie, de Sorin Lavric
„Scrisă performant și de o stranie originalitate a subiectului, în contrast cu ceea ce a publicat până acum Sorin Lavric, cartea uimește prin amestecul insolit de conceptualizări cât mai abstracte și evocări din zona erosului acut. Identific în paginile ei, bine mascat, un misoginism existent la mai toți gânditorii de filosofie, aici rezultat al privirii reci a celui care cândva a frecventat sala de disecție medicală. Sub bisturiul de azi este feminitatea, perenă sau căzută în efemer. Ficțiunea literară este convocată să ilustreze tipologii pe care autorul le transferă cititorului complice.
Din câte îmi pot da seama cunoscându-l de mult timp, Sorin Lavric imaginează tipologii feminine precum altădată Rubens picta aceeași voluptoasă femeie văzută din unghiuri diferite, multiplicând-o de parcă ar fi fost tot alta; sau precum Maillol o modela în marmoră sau bronz exclusiv pe Dina, modelul său plastic și apoi soție, ilustrând astfel figuri simbolice: fluviul, muntele, marea, ba chiar prin siluete robuste și Ars Amandi a lui Ovidiu.”
Ion Papuc
„În urmă cu cîțiva ani, în cursul unei discuții împinse pînă la pragul exasperării, Ion Papuc, un intelectual pe care nu șovăi a-l considera unul din părinții mei spirituali, mi-a mărturisit că se îndoiește că aș putea face o mistică a femeii îmbinînd speculația cu literatura. Argumentul dînsului era întreit: speculația nu face casă bună cu mistica, mistica nu are drept ținta femeia, iar literatura nu are puncte comune cu mistica. Din îndoiala dînsului s-a născut o ambiție a cărei expresie e cartea de față. În paginile ei, muchia rece a conceptelor seci se îmbină cu tiparul primitor al plăsmuirii literare, rezultatul fiind o viziune mistică.
În carte este vorba de filosofia femeii, nu de apologia ei. Ar fi fost o impolitețe față de mine însumi dacă m-aș fi lăsat molipsit de spiritul feminist al epocii. De aceea volumul se străduiește să impună un canon de intepretare a femeii care este în răspăr cu plaga egalitaristă de azi. Aș fi cu totul neconsolat dacă mi s-ar reproșa că sap piedestalul eternului feminin. În realitate, îi atribui femeii un rang inconfundabil, de ființă cu totul diferită de natura bărbatului. Cele două naturi sînt complementare fără a avea nimic comun între ele.
Dacă e s-o rezum, cartea propune trei feluri de frumusețe și șase tipuri de temperament. Ele sînt descrise cu ajutorul unui aparat speculativ care este alcătuit din zece scheme. Schemele au drept punct culminant o unitate mistică ce le închide într-un cerc coerent. Ca totul să nu plutească într-o ceață de abstracțiuni sterpe, am ilustrat schemele prin șase portrete. Rezultatul e o doctrină pe care nu am ezitat s-o numesc mistică a femeii. Termenul care surprinde filonul acestei mistici e cel de decoct.
Să ne amintim ce se întîmplă în cazul banal al fierberii unui ceai: principiile active ale plantei trec din substanţa uscată în apa caldă, în virtutea unei infuzări treptate. E un decoct a cărei esenţă stă în păstrarea intactă a unor însuşiri care au trecut din plantă în soluţia ceaiului. Cînd beau ceaiul, îi consum principiile active, nealterate, ale plantei. Ceva asemănător se întîmplă prin aplicarea celor zece scheme asupra substanţei concrete a cîtorva femei. Partea inertă a proprietăţilor comune sexului slab vor rămîne în urmă, nefiind absorbite de ciurul celor zece filtre, în schimb idiopaticul fiecărui caz va ieşi în evidenţă sub forma unui principiu activ, a cărui unicitate va fi prinsă de îmbinarea schemelor. În final obţin un catalog de simboluri feminine, un soi de catastif insolit în care portretele, cu toate că provin din evocarea unor episoade concrete, sînt rodul unor scheme. E un decoct de femeie în varianta speculativă a evocării prin concepte. Să consumi decoctul unor femei cărora, păstrîndu-le principiile, le-ai omorît persoana, iată ce înseamnă să faci filosofia lor.”
Sorin Lavric
Ostrovul Învierii, de Aura Christi
Roman în versuri
„O, gândule, pământ de aer,
tu, respirare-a zeului pierdut
în dimineţile cu rouă, boare
adusă dinspre răsăritul, galeş
scos din îndoială, somn, uitare
ori cine ştie cum dintr-o fântână,
prin care ai trecut fără să ştii –
ostrov nemaivăzut, nemaigustat
‘n lagunele iubirilor târzii, iscate
dintr-un fel de-a fi distrat
din cale afară, când e prea târziu
să fugi, să speri, să fii, să nu mai fii
în miezul lor de foc, în care eşti viu,
sunt vie, ca într-o tornadă suntem.
Nu ştim de unde vin, de unde vii.
Iubeşti, iubesc. Prinşi suntem
în iureşul nebun. De o tornadă
supţi ireversibil, spre cer alunecăm
de pe o limită pe alta. Şi-o stâncă, din
clipă-n clipă, stă peste noi să cadă.”
„Poezia Aurei Christi explorează «subterana dinlăuntru» într-o atmosferă plină de mister, emoție și cuvinte, precum «pictează fulgere la asfințit». Pentru Christi, «inima știe totul», iar magia poetului, «în lumina vie, înceată», te poartă «pe aripa ei mare, străvezie» spre locul, în care «rămâi ochi în ochi cu Dumnezeu». O poezie de mare forță lirică și imaginație debordantă.”
Adam J. Sorkin (SUA)
„Iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica majusculelor, al marii Poezii.”
Nicolae Balotă (Franța)
„Marea literatură se naște din pornirea de a explora necunoscutul dincolo de limitele lui perceptibile, de a-și apropia cât mai mult acea realitate supremă nesusținută de conceptele raționale, de investigația empirică. Unii poeți, precum Aura Christi, au un nume pentru această Realitate misterioasă – Dumnezeu, pe care o reconstruiesc după cum le dictează intuiția și imaginația, oferind propria versiune despre divinitate. Zeu înainte de a fi Dumnezeu, pentru Aura Christi Dumnezeu este confesorul căruia i se destăinuie fără nicio reținere, împărtășindu-i spaimele, disperarea și speranțele, cerându-i sfatul. Dumnezeu pare să-i răspundă și din acest dialog se naște o poezie capabilă să înfrunte inteligența secolului XXI, tot mai pragmatică, tot mai sceptică și mai săracă din punct de vedere cultural.”
Petru Iamandi (România)
„Eu am încercat să exprim unitatea mistică a ființei – tot la cincizeci de ani – atât în Geniul inimii, cât și în partea a treia a celuilalt roman în versuri, un roman-psalm – Ostrovul Învierii –, intitulată Prin ochii lui Adam, prin ochii Evei. Drumul până la acest vârf l-am parcurs ca și cum aș fi escaladat un platou montan la suprafață monoton, greu accesibil, extrem de periculos, împânzit de capcane ascunse ochiului; e ca și când înaintam printr-un abis adânc, văzut ca un infern transformat, din timp în timp, în rai; incredibil, deci, adevărat e că nu mă mai opream din cântat, în timp ce plonjam din ce în ce mai adânc în mine însămi, negăsind forța de a opri cântecul azvârlit pe hârtie din nevoia de a mă elibera din iureșu-i de o intensitate care mă făcea să simt cum mi se dizlocă plămânii, ființa întreagă în miezul arzând al acelui vortex, al acelei tornade de grație. Un platou montan, așadar. Un platou-miracol. Un vârf minunat. Să-i spun Fujiyama, Acoperișul Lumii sau Vârful Omul?
Cum să mulțumesc pentru o asemenea experiență, care e de mirare că nu m-a ucis și fără care eu n-aș mai fi fost eu însămi? Limpede e că frumusețea e de o lăcomie neverosimilă, dotată cu forța de a ucide. Salvarea e o șansă revenită celor puțini. Aleșilor între aleși.”
Aura Christi
Arta supravieţuirii, de Constantin Tătaru
Dacă nu faci parte din categoria oamenilor aventuroși, cu atât mai mult această carte te va ajuta. Arta supravieţuirii e un ghid complex despre cum poți rămâne în viață în mijlocul sălbăticiei folosind cunoștințe despre natură și tehnici transmise din generație în generație. Probabil nu vei avea niciodată nevoie de ea, dar dacă se va întâmpla?
Într-un mediu ostil trebuie să știi ce și de unde să iei tot ce îți poate fi folositor pentru a ajunge din nou acasă. Trebuie să te orientezi într-un loc necunoscut, să cauți hrană, apă, adăpost, să faci focul, să știi cum să atragi atenția posibililor salvatori.
Dar înainte de a ști cum să scapi cu viață trebuie să vrei cu adevărat asta, întrucât sunt multe lucruri care ar putea să te demoralizeze: frigul, vântul, ploaia, soarele nemilos, lipsa apei, a hranei, singurătatea… Vor supraviețui numai cei care se vor adapta din mers la vicisitudini. Inteligența, rezistența psihică și tăria de caracter sunt principalele arme în lupta cu stihiile naturii din toate zonele climatice, fie că este vorba despre ținutul înghețat al nordului, jungla ecuatorială, deșertul australian, african sau sud-american ori jungla urbană a prezentului.
Autorul ne oferă informații sintetizate, completate cu desene, astfel încât să fie ușor de înțeles și de aplicat de către oameni obișnuiți, fără pregătire specială. Nu omite nici latura psihologică, dând îndrumări despre tehnici de gestionare a stresului, de păstrare a motivației și a unei atitudini pozitive în situații-limită.
În fel să supravieţuieşti în condiţii extreme, care sunt primele măsuri care trebuie luate obligatoriu atunci când ești într-o situaţie-limită, abc-ul celor care sunt la un pas de o catastrofă, scris într-un limbaj accesibil, antrenant, cu sufletul la gură de un scriitor stăpân pe lumea lui, dar şi pe cei care au gustul riscului în sânge.
