Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Prăbușirea Germaniei naziste și impunerea Uniunii Sovietice ca mare putere globală au antrenat Europa Centrală și de Est într-un proces rapid de transformare forțată pe toate planurile. Dar nu tot trecutul a fost depășit sau uitat. De pildă, Omul Nou, constructorul și produsul oricărei religii/utopii/ideologii, a cunoscut o nouă încarnare, în care antimodernismul (inclusiv fascismele și nazismul) s-au împletit pînă la SF și distopie cu modernismul (inclusiv cel sovietic). Astfel a apărut o meta-știință a Omului Nou, fuziune demiurgică sau cel puțin co-evoluție reciproc mimetică a științelor sociale, umane și biomedicale cu imaginarul social, științele exacte, tehnologia și propaganda.
Acesta este contextul dialogului meu cu Marius Turda, care se întoarce la Idei în Agora (cf. edițiile XII, XXIX, XXXVIII, XLIV) cu prilejul uneia din numeroasele expoziții pe teme biopolitice care le-a realizat în diverse orașe europene”.
*****
„După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial au existat numeroase încercări de a clarifica relația dintre antropologia fizică și genetica umană. După cele întâmplate în timpul războiului în Germania și în teritoriile ocupate de ea, oamenii de știință din aceste domenii de cercetare, mai ales cei din țări precum Marea Britanie, Franța și Statele Unite, au făcut o distincție clară între adevărata știință a eredității și pseudo-știința rasismului nazist. Un proces similar a avut loc și în țările Europei de Est, intrate aproape jumătate de secol sub dominația Uniunii Sovietice.
Această a treia expoziție din seria «Știință și etnicitate» are drept tematică România din perioada de la sfârșitul anilor ’40 și până la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Ea urmărește să identifice atât continuitățile, cât și discontinuitățile dezbaterii despre rasă și rasism, comparativ cu perioada precedentă, așa cum au putut fi urmărite în primele două expoziții din această serie.
După 1945, România a intrat în sfera de influență sovietică care a însemnat printre altele și închisoare politică pentru elitele culturale și epurarea drastică a instituțiilor științifice. În același timp, antropologia, medicina și genetica au fost condamnate oficial ca fiind «burgheze», în vreme ce teoriile eredității, cum ar fi cele ale lui Gregor Mendel și T. H. Morgan, au fost înlocuite cu modelele pseudo-științifice propuse de T. D. Lîsenko și Olga Lepeşinskaia. Conturul unei noi abordări, în antropologie și în celelalte științe ale omului, a început să devină treptat tot mai evident. În conformitate cu modelul sovietic, scopul acestor noi abordări era de a reafirma preeminența socialului asupra biologicului și de a re-evalua importanța istorică a colectivității. Totuși, au existat oameni de știință români care au depus eforturi pentru a adapta metodologiile interbelice (în special metoda antropologică propusă de Francisc Rainer și cea monografică dezvoltată de Dimitrie Gusti) la noul mediu științific de inspirație sovietică. Ei au dorit să pună în evidență importanța cercetărilor lor antropologice pentru dezvoltarea noilor concepte comuniste despre om și societate.
Această expoziție reconstruiește traseul urmat de antropologie și biologie în primele trei decenii ale României comuniste. Cele două discipline au promovat cercetarea istoriei evoluției umane și a diversității umane în România. Ca și în perioada anilor ’30, această nouă «știință a omului» a fost puternic ideologizată. De aceea, atât reinstituționalizarea antropologiei fizice ca disciplină științifică în România, începând cu anii ’50, dominată de Ștefan-Marius Milcu la București și de Olga Necrasov la Iași, cât și acceptarea oficială a darwinismului și, apoi, a geneticii umane în anii ‘60, trebuie să fie înțelese în cadrele lor ideologice specifice. La urma urmei, aceasta a fost perioada în care ambițiile regimului politic din România erau acelea de a construi o nouă societate socialistă. Mai mult chiar, acest program socialist biopolitic a fost îmbrățișat fără rețineri de antropologi, sociologi, medici și biologi, care l-au adoptat ca element esențial cercetărilor lor științifice”.
Marius Turda
(Prezentarea expoziției Știință și etnicitate III: De la raseologia sovietică la monografia antropologică, Institutul de Istorie „N. Iorga”)
*****
Marius Turda (n. 1973) este originar din Maramureș și a studiat la București, Budapesta și Oxford. Este profesor de istoria eugeniei și a rasismului la Oxford Brookes University, unde este și directorul Centrului de Studii Umanisto-Medicale. Membru în numeroase asociații profesionale, printre care Royal Historical Society, Academia Europaea și Galton Institute. Este profesor asociat la Universitatea Sapienza din Roma și membru de onoare al Institutului de Istorie „G. Barițiu” din Cluj. După ce s-a stabilit definitiv în Marea Britanie (2002), a predat mai întâi la UCL, apoi la Oxford Brookes University și la University of Oxford. A fost profesor invitat la Universitatea Paris 7, EHESS, Universitatea Masaryk din Brno și la Universitatea din Corinthos, Grecia. Prima sa carte, „The Idea of National Superiority in Central Europe, 1880-1918”, a apărut în 2005 (tradusă în română). Este editorul colecției „Studies in the History of Medicine“ de la CEU Press (Budapesta–New York). Printre cărțile sale recente: „Religion, Evolution and Heredity” (2018), „The History of East-Central European Eugenics” (2015, 2017), „Latin Eugenics in Comparative Perspective” (2014; 2016), „Eugenics and Nation in Early 20th Century Hungary” (2014; trad. română 2021, Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române); „Historicizing Rac”e (2018; trad. română 2019), „Modernism and Eugenics” (trad. franceză 2011, trad. română 2014). Este editorul general a colecției „A Cultural History of Race” (în 6 volume, 2021) și a creat portalul de istorie publică www.confront-eugenics.org. Următoarea carte în limba română: „De la «știința națiunii» la Holocaust”, 2023.
*****
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea.
