În curând: Sodoma. Anchetă în inima Vaticanului de FRÉDÉRIC MARTEL

Editura RAO va publica la începutul lunii martie un volum exploziv.

Celibatul preoților catolici, interzicerea de către Biserică a folosirii metodelor de contracepție, mușamalizarea abuzurilor sexuale, demisia papei Benedict al XVI-lea, misoginia clerului, eliminarea vocațiilor sacerdotale, rezistența față de reformele papei Francisc – toate acestea au un punct comun. Un secret bine păstrat de multă vreme poartă un nume biblic: Sodoma, orașul distrus de Dumnezeu ca pedeapsă pentru homosexualitatea locuitorilor lui. Or, astăzi, Vaticanul ocrotește cea mai mare comunitate homosexuală din lume. Timp de patru ani, Frédéric Martel a realizat, între zidurile Vaticanului și în 30 de țări catolice, o anchetă care reunește mărturiile a zeci de cardinali și sute de episcopi și preoți. Această lucrare dezvăluie fața neștiută a Bisericii: un sistem clădit, de la liceele teologice și până la cetatea Vaticanului, pe o viață dublă: homofobia radicală afișată, pe de o parte, și homosexualitatea practicată de persoane din rândul clerului, pe de altă parte. E dificil de stabilit care este amploarea acestei schizofrenii a Bisericii: cu cât un prelat este mai agresiv în public față de homosexuali, cu atât este mai probabil ca el, în viața sa personală, să fie homosexual.

„Rigiditatea ascunde întotdeauna ceva: de cele mai multe ori, o viață dublă.“ Cuvintele papei Francisc se referă la un secret pe care această anchetă tulburătoare îl dezvăluie pentru prima dată. Sodoma a fost publicată douăzeci de limbi și cincizeci de țări.

Cartea se bazează pe un mare număr de izvoare. În timpul cercetării în teren, care a durat mai bine de patru ani, au fost consultate aproape 1 500 de persoane. Printre ele se numără 41 de cardinali, 52 de episcopi și monseniori, 45 de nunții apostolici și ambasadori străini și peste două sute de preoți și seminariști. Toate aceste discuții au avut loc în teren (față în față, nu la telefon, nici pe e-mail). Acestor izvoare de primă mână li se adaugă o vastă bibliografie, care conține peste o mie de documente de referință, cărți și articole. În sfârșit, pentru a duce la bun sfârșit cercetările pentru această carte a fost mobilizată o echipă de 80 de „cercetători“, corespondenți, consilieri, interpreți și traducători.

Mai jos, un fragment din carte:

Chiar în momentul când Ioan Paul al ii‑lea îl protejează pe Marcial Maciel şi o parte din anturajul lui acostează gărzi elveţiene şi se lasă în voia dezmăţului, Vaticanul îşi începe marea bătălie împotriva homosexualilor.

Citește pe Antena3.ro

Moartea misterioasă a unui tânăr din Vaslui. La câteva ore după ce a fost la club a fost găsit fără viață, la marginea unui drum

Războiul acesta nu are nimic nou. Fanatismul antisodomit există încă din Evul Mediu, ceea ce nu a împiedicat ca zeci de papi să fie bănuiţi de a avea astfel de înclinaţii, inclusiv Pius al XII‑lea şi Ioan al XXIII‑lea – regula rămâne ca o mare toleranţă internă să fie dublată de aspre critici îndreptate celor din afară. Biserica a fost întotdeauna mai homofobă în vorbe decât în practicile pro­priului cler.

Totuşi, acest discurs public al catolicismului devine tot mai rigid la sfârşitul anilor ’70. Biserica a fost luată pe nepregătite de revoluţia moravurilor pe care nici nu a anticipat‑o şi nici nu a înţeles‑o. Papa Paul al VI‑lea, care nu era foarte clar în privinţa subiectului, reacţio­nează din 1975 prin celebra „declaraţie“ Persona Humana, care se înscrie în dinamica enciclicei Humanæ Vitæ: celibatul preoţilor este confirmat, castitatea preţuită, relaţiile sexuale înaintea căsătoriei sunt interzise şi homosexualitatea este blamată cu violenţă.

În mare măsură, şi în plan doctrinal, pontificatul lui Ioan Paul al II‑lea (1978‑2005) se înscrie în această continuitate. Dar el o agra­vează printr‑un discurs din ce în ce mai homofob, chiar când însuşi anturajul său se lansează într‑o nouă cruciadă împotriva comunităţii gay (Angelo Sodano, Stanislaw Dziwisz, Joseph Ratzinger, Leonardo Sandri, Alfonso López Trujillo sunt, printre alţii, în plină activitate).

Încă din anul alegerii sale, papa opreşte dezbaterea. Într‑un dis­curs din 5 octombrie 1979, rostit la Chicago şi adresat tuturor episcopilor americani, îi invită pe aceştia să condamne actele aşa‑zise „contra naturii“: „Ca pastori plini de compasiune, aţi avut tot drep­tul să spuneţi că «activitatea homosexuală, spre deosebire de încli­naţia homosexuală, este rea din punct de vedere moral». Prin lămurirea acestui adevăr, aţi dovedit care este adevărata milă a lui Hristos; nu i‑aţi trădat pe cei care, din cauza homosexualităţii, se confruntă cu probleme morale ruşinoase, cum ar fi fost cazul dacă, în numele înţelegerii sau al milei, sau din orice alt motiv, aţi fi dat false speranţe fraţilor sau surorilor noastre“. (Vom reţine formula „sau din orice alt motiv“, care ar putea fi o aluzie la moravurile bine cunoscute ale clerului american.)

De ce alege Ioan Paul al II‑lea să apară, atât de devreme, ca unul dintre papii cei mai homofobi din istoria Bisericii?